Home » Filme, Oscar 2011

Io sono l’amore – O viziune intima pentru o vizionare fara egal

17 November 2010 scris de 1 comentariu

CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 8/10

– actori: 9/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb7.2/10

Iarasi s-a trezit noiembrie deghizata-n mai. Mi-a scaldat camera-n soare si eu am facut ochi animata de-un chef enorm de reverie calda, gustoasa, balsamica. Asa ca, visand la un film pe post de brunch, o caut pe Tilda, splendida si eterica actrita scotiana care sfideaza limitele, chiar cele ale propriului sex – o stiti oare pe ea, febletea mea, oscarizata Tilda Swinton? Iat-o, am gasit-o, pe IMDb, cu trena de roluri care v-ar putea deconcerta daca nu scrolati catre citatele ei – “In fond, sunt interesata de identitate”, spune Tilda, “si inca ma fascineaza intrebarea “Cum ne construim identitatea, si cum ne conformam asteptarilor celorlalti cu privire la identitatea noastra?””.

In cautarea raspunsului, Tilda abordeaza roluri diferite, care mai de care mai neconventionale – dar parca nicaieri nu e mai aproape de acea Fiinta absoluta, statuara, din imaginatia mea, cea pe care am ridicat-o la rang de maiestrie infailibila, nicaieri ca in filmul Io sono l’amore. Asa ca, in aceasta dimineata de noiembrie, imi ciugulesc anticipativ buza de jos – in sfarsit, dupa atatea luni de asteptare! – si,am parte de exceptionala satisfactie care rareori iese in calea cinefilului. Soarele de-afara si filmul din ecran se contopesc intr-o somptuoasa mostra de timpi suspendati in hedonism pur…

Noul, despletindu-se de vechi

Intr-o vila italiana de proportii, incadrata de peisaje iernatice, o descoperim pe Tilda, inconjurata de personal, organizand o cina aniversara pentru capul familiei, om de afaceri reputat aflat la varsta pensionarii, si totodata socrul protagonistei noastre. Ea este o rusoaica la origine, care, in tinerete, s-a stabilit in Italia, lasandu-se re-botezata “Emma” de catre noul ei sot, Tancredi, si dand intentionat uitarii fostul nume si fosta existenta (aproape cu totul). Acum, perfect integrata in clanul ei “adoptiv” Recchi, mai scoate rusa de la naftalina pe post de limbaj-codat, definindu-i relatia aparte cu fiul sau Edoardo – un tanar pilot de curse care, alaturi de tatal sau, devine peste noapte mostenitorul bunicului sau afacerist.

In timp ce compania familiei se indreapta vertiginos spre schimbari radicale de viziune, care sa o aduca in rand cu lumea globalizata a mileniului trei – Edoardo si sora lui Betta, tineri si (pleonastic deja) rebeli, se antreneaza in preocupari la fel de… revolutionare. Cel putin daca tinem cont de albia traditionalista din care se trag, de tabloul impozantei burghezii (de la care se sustrag), de atmosfera rituala ce troneaza deasupra parintilor si bunicii lor – in comparatie deci, planul lui Edoardo de a-si deschide un restaurant cu prietenul sau Antonio, ca si iubirea lui Betta fata de englezoaica Angharad suna avangardist de-a dreptul. Pe acest fundal, al placilor tectonice-n evidenta miscare, se profileaza Emma si trezirea ei la… viata, un nou plan de existenta? Titlul filmului ofera un raspuns, dar condensarea suna prea simplist, e insuficienta pentru tumultul prevestit.

Muscand cu pofta din fructul oprit

Io sono l’amore nu este unul dintre acele filme care dedica toate sentimentele si trairile personajelor sale rasuflatului subiect-sablon – conflictul, sau macar decalajul, dintre generatii contribuie doar, deci fara titlul de ingredient principal, la povestea regizorului-scenarist Luca Guadagnino. De fapt, nici idila dintre Emma si Antonio, cu alte cuvinte, focusul lui aparent, nu rezuma intru totul nivelurile, de sens si de compozitie, ale capodoperei lui. Mai mult decat orice, el contorsioneaza pelicula intr-o simfonie a simturilor, unde senzualitatea degustarii si degustarea senzualitatii se intalnesc pe picior de egalitate: mai mult decat o oda inchinata Iubirii, regizorul construieste o paralela intre cumpatare rutinara si abandon jucaus.

Emma nu este neaparat prototipul indragostitei, cat al femeii in plina descoperire a unui “Altceva”, ceva inspirat poate din confesiunea lui Betta de amor tineresc nebun, dar avand mai multe in comun cu aventurarea intr-o lume straina si apetisanta. Ca panta alunecoasa, in mod previzibil din pacate, eventual se impotmoleste in tragedie, insemnand, pentru Emma, dezradacinare si, de fapt, pierderea de sine – acestea tin de rolul asumat de povestitor, domnul Guadagnino simtind nevoia sa smuceasca firul narativ si, ca atare, impingand filmul intr-o directie cam neverosimila. Inainte de combustia fortata insa, cochetarea cu focul, intinerirea lui Emma de fapt, nu sunt doar portii delicioase de viata, ci urzesc un comentariu adecvat pentru aceste vremuri, cand femeia poate avea totul… dupa care vrea mai mult!

Despre actori si regie ce se poate spune?

Intr-un cuvant: senzorial. Exceland la capitolul imagine, filmul o completeaza cu un soundtrack pe masura (semnat John Adams) – regizorul presara metafore vizuale si indicii sonore la tot pasul. Camera goneste dintr-un plan de ansamblu pe detalii, si-napoi, manipulata cu usurinta unui magician; cadrele clare alterneaza cu imaginile miscate, care aluneca sau se opresc, confuze, intr-un punct obturat – totul nu doar pentru a capta valtoarea perspectivelor umane, sau pentru transmiterea senzatiilor, distilate, ci si pentru sublinierea simbolurilor. In vila familiei Recchi, stratul superior al societatii milaneze se lasa condus de ceremonia eficientei, a gesturilor cizelate, inregimentate, ale stapanilor si servitorilor deopotriva – pe de alta parte, in mijlocul naturii, Emma si Antonio fac dragoste fara vreun scenariu, iar noutatea si libertatea experientei brute sunt scoase in evidenta de juxtapunerea corpurilor cu gazele si florile martore, peste care se agita un freamat de vioare.

Hiper-talentata Tilda Swinton a trezit la viata inca un personaj, adaptandu-si cameleonic jocul la cerintele unui rol complex: personalitatea lui Emma apare stratificata, in mod natural, realist, iar ambalajul care ii denota statutul de italianca chic, fara aere nejustificate, e perfectat pana la accent si fabuloase alegeri vestimentare. Insa Io sono l’amore este prea clar un vehicul pentru fermecatoarea roscata, suferind in consecinta la nivel de scenariu si transformand restul distributiei – de altfel, actori italieni competenti, si alesi pe spranceana, cu exceptia neremarcabilului Antonio – in victime colaterale ale categoricei ei superioritati extralumesti.

Regizorul intarzie tacticos pe expresiile scotienei, pe liniile corpului ei, o surprinde in lejeritatea imponderabila a mersului, sau in perplexitatea indusa de primii fiori ai initierii erotice. Camera o pandeste, o urmareste, o despoaie –  iar, cand o pierde din vedere, fie trateaza restul personajelor cu sobrietate rece, fie isi cauta un surogat inanimat al Frumosului (mancaruri, peisaje vibrante, tablouri statice).

Ce spun criticii despre Io sono l’amore?

Poate veti crede ca sunt prea vrajita de Tilda ca sa fiu obiectiva. Insa, in apararea mea, mai toata crema cremelor dintre cinefilii cu opinii si rubrici de review se declara cucerita de performanta actritei principale a lui Io sono l’amore. Roger Ebert, considerat vocea principala a criticii americane nepretentioase, dedica cea mai mare marte a cronicii sale protagonistei, observand ca “Tilda Swinton este o actrita cutezanta, care nu proiecteaza emotii, cat le intruchipeaza” si laudandu-i totodata dedicarea si profesionalismul, gratie carora a putut invata sa vorbeasca italiana cu accent rusesc.

Melissa Anderson de la The Village Voice explica mai pe larg, fara menajamente: “Faptul ca [filmul] isi face treaba asa bine – in ciuda dialogului deseori rizibil si a unei conceptii asupra feminismului care dateaza din vremurile cand Kate Chopin publica “The Awakening” – se datoreaza sinceritatii sale nebunesti si a voluptatii sale seducatoare, ancorate de maretia lui Tilda Swinton”. Si de asemenea interesanta e nota unui critic de la EyeForFilm.com, care ne atentioneaza sa nu confundam filmul cu un atac la patura sociala scoasa la rampa: “I Am Love este o melodrama sociala [unde] bunul gust si rafinamentul sunt doar un mediu al celor care poseda abilitatea si cunostintele necesare pentru aprecierea lui. […] Nu implica vreo conotatie morala”.

In fine, insumand parerile a peste 100 de critici, RottenTomatoes ajunge la concluzia ca Io sono l’amore este delectabil, in proportie de 81 la suta. MetaCritic.com aduna doar 32 de critici, si totusi ajunge la un procentaj de 79/100 pentru Io sono l’amore – cum ar spune americanii: I rest my case! Iata, intr-o exprimare plastica care trage o paralela (foarte potrivita) intre film si delicii culinare fine, cum ne tenteaza Ty Burr de la Boston Globe: “Daca nu ai dispozitia necesara, toata chestia iti va parea probabil cam fara sens. Dar daca o ai – oh, daca o ai – ai toate sansele sa descoperi in I Am Love cea mai savuroasa si delicioasa trufa pe care o vei gusta vara aceasta”.

Vedictul KoolHunt.ro

Purtand mandru o declaratie in frunte, pe post de titlu, Io sono l’amore isi recompenseaza spectatorul dornic de o experienta marcanta, nu inca o firimitura insipida de fast-food american. Sub bagheta lui Guadagnino, Swinton este rapitoare in rol de muza, iar Iubirea, acel personaj peren a carui prezenta e anuntata din start, isi imbogateste filmografia cu o personificare magnifica, pe masura Lui, cum putine filme reusesc sa construiasca. Va recomand Io sono l’amore din toata inima – acum cand, gratie lui, am simtit-o palpitand si mi-am amintit cat de mult conteaza asentimentul ei.

1 comentariu »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*