Home » Filme

Insidious – Orfeu in Infern si viceversa, cu strigoi!

24 April 2011 scris de Niciun comentariu

CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 7/10

– actori: 8/10

– scenariu: 710

– montaj: 6/10

Nota IMDb: 7.4/10

Sambata noaptea, pe cand Hristos invia, simbolic, pentru a suta-mia oara, eu, sfidatoare, ma uitam la un film cu fantome. In treacat, si-n spiritul sarbatorii fie spus, mai zaresti si-un pic de copita si-un varf de coada prin lumea spiritelor din Insidious. Cum se-mpaca, totusi, ma-ntreb – spinarea mea, scurtcircuitata de cateva ori bune pe parcurs, cu intepenirea-n realism a unei atee convinse? Recapituland cateva din sperieturile trase la cinema, realizez: uneori, horror-urile imi infunda sinapsele. Si cat de terifiant, cat de imbatator, e sa te-arunci fara creier intr-un film asa-numit “de groaza” care chiar iti rasplateste saltul! Insidious nu este o realizare atat de bine pusa la punct incat sa intre in top-ten-ul cunoscatorilor genului, dar…

It gets the job done. And then some!

In prima jumatate de ora, tresalti fara avertisment, din amorteala unei “felii de viata” suburbana americana ce aminteste de cel de-al doilea Paranormal Activity – doar ceva mai alert. Rutina cotidiana a familiei Lambert (Josh, Renai + trei odrasle) nu adoarme spectatorul, cat il imbie la zambet – e un sentiment contagios de normalitate si bunastare, care ascunde spaimele pana in ultimul moment, nu le telegrafiaza. In loc sa le astepti atacandu-te in prim-plan, abia le prinzi cu coada ochiului intr-un colt de camera, sau in spatele unor perdele. Din acest punct de vedere, un asa film nici ca s-ar putea numi, si intitula, altfel decat “insidios”. Ca niste mici puseuri de tensiune, semnele initial slabe ale unui Rau viitor se acumuleaza, dospind pana la o atmosfera de teroare continua care-ti indoaie picioarele sub tine si-ti transforma scheletul in diapazon.

Cel mai impresionant, de altfel, este ritmul imprimat filmului din scriitura – abia ce-apuca Lamberts-ii sa se instaleze in noua lor casa, ca hop si entitatea nevazuta, pusa pe sotii cum par toate la-nceput, si scapand indicii printre cutiile nedesfacute inca de locatari. Intr-o prima, si scurta, faza, profesorul Josh si compozitoarea Renai reactioneaza ca omologii lor din alte productii bantuite: cu explicatii rationale in fata lucrurilor care bufnesc in miez de noapte; si, cand ratiunea-i depasita, cu pasivitate febrila, de tipul “orice-ar-fi-poate-trece-de-la-sine”. Dar odata ce baiatelul Dalton cade intr-o coma aberanta, si fenomenele bizare se inmultesc primprejurul lui, vine vremea luarii de pozitie – se va increde Josh in diagnosticul sotiei, si totodata al preotului si al mediumului recrutati de ea?

Din fericire, iubirea cuplului nu e niciodata pusa sub semnul indoielii, scenariul intarzie prea mult (pentru un horror) in a o consolida, iar actorii o “vand” prea bine. Ca atare, in mod suprinzator si totusi veridic, Josh nu nutreste vreo urma de-ndoiala cu privire la facultatile mentale ale lui Renai. Acolo unde alte horror-uri se complac cu superioritate in dibuirea unui “Toma Necredinciosul”, un sac de box numai bun de daramat ulterior cu dovezi palpabile ale supranaturalului, filmul nostru are prea multe de spus pentru a devia de la traseu. Care este, intr-adevar, palpitant de urmarit, mai ales datorita unui surplus de locuri comune ale genului – bucatele-soc care altminteri ar alcatui (si au alcatuit) fiecare un film aparte, dar care, impreunate, fac din Insidious un puzzle cu aer de prospatura.

“I feel like the Universe is trying to see how far I’ll bend before I break”

Insa, spre punctul culminant al lui Insidious, cand i-ai inteles premisele si mecanismul, si stai la panda dupa marea confruntare inevitabila, constati ca oasele nu-ti mai tremura – asta pentru ca filmul iti permite sa cobori cu picioarele pe pamant. Fara sa va spoiler-esc experienta, ma rezum la a nota ca micutul Dalton nu e chiar fara vina in tot haosul declansat, iar, atunci cand “Universul” intaratat isi cere bucata de carne proverbiala – de fapt, corpul comatosului cu totul! – tata Josh se interpune. Moment in care batalia se muta pe teren extrasenzorial, si in care filmul incepe sa scartaie. Ca o intriga dirijata cu pricepere, care musteste de substanta, sa nu se achite la-naltime cand Raul din umbre devine in sfarsit manifest… este de neiertat, mi-am zis, simtindu-ma smucita din “stare”, de un sir de efecte de serie B.

Ca-ntr-un film de absolvire al unui regizor aspirant, momentul de maxim angajament e doldora de butaforie. Dupa ce s-a umflat competent in pene, isi tradeaza bugetul-siret – doar un milion si jumatate de dolari, estimeaza IMDb-ul – printr-o scenografie saraca, aproape kitschoasa. Totusi, daca Raul incarnat cu fata neinspirat de rosie aminteste de Him (The Powerpuff Girls) malaxat cu Krueger (A Nightmare on Elm Street), celelalte spirite care isi disputa trupul neinsufletit al lui Dalton salveaza situatia – si CoolRank-ul. Figurile ca de ceara, intepenite-ntr-un ranjet sinistru si-au lasat amprenta pe Insidious, si, cu o lovitura de teatru pe ultima suta de metri, mi-au validat baza pusa-n duo-ul WanWhannell.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Spun “validat” pentru ca, recunosc, am purces la vizionare cu prejudecati si fluturasi in stomac: australienii James Wan si Leigh Whannell au semnat regia, respectiv scenariul primului si deja-clasicului Saw, ca si ale B-ului Dead Silence, realizari ce legitimau speranta intr-o viziune noua asupra paranormalului. Iar, in ciuda micilor rateuri deja mentionate, lui Insidious ii reusesc de regula manevrele, ajutate in mare masura de muzica, bombastica si disonanta, si de jocul de lumini al lui Wan – ambele rupte pe-alocuri din partitura regizorului pe care il citeaza ca sursa de inspiratie, Dario Argento. Acolo unde lipsa violentei sangeroase poate ca dezamageste, Wan o suplineste printr-o manuire experta a camerei: de la travelling si unghiuri plonjate prin casa Lamberts, pana la ocazionalele pan-uri care plaseaza monstri in afara campului vizual al eroului, regizorul deformeaza perspectiva dupa bunul plac, claustrofob si suprarealist.

Actorii duc greul insa, si umplu un gol prea des intalnit in horror-urile de categorie B. Cu nume de calibru ca Rose Byrne (in rolul lui Renai), Patrick Wilson (in rolul lui Josh) si Barbara Hershey (in rolul mamei sale) pe afis, Insidious isi depaseste eticheta de mini-horror, justificandu-si (macar asa) costurile de productie – dar ce justificare! De laudat la un reprezentant al genului, interpretarile sunt nuantate si contureaza personajele printr-o mana de scene incarcate emotional, rezultatul clasandu-se mult peste asteptarile oricarui spectator veteran. Nu in ultimul rand, cu puietii Lambert am rasuflat usurata inca din primele minute, cand, antrenati in jocul familial, nu mi-au lasat gustul amar de care ma tem mereu daca mogaldetelor li se dau replici pe ecran – intr-un cuvant, pasabili.

Ce spun criticii despre Insidious?

Pe Rotten Tomatoes, Insidious primeste 35% vot de blam, restul de 65% dintre critici fiind de acord ca horror-ul isi tine publicul pe marginea scaunelor cu niste sperieturi de prima mana. Metascore-ul lui Insidious, extras dintr-o plaja mai restransa de recenzii, este, in consecinta, si mai putin flatant – urcand doar pana la 52%. Insa criticii de top, adevaratii formatori de opinie, se declara, in mare, multumiti. James Berardinelli scrie pentru ReelViews ca, daca a doua parte a filmului nu se compara cu prima, aceasta discrepanta se datoreaza “stachetei ridicate prea sus [initial si] imposibil de egalat” ulterior. Peter Travers de la Rolling Stone este de parere ca filmul propune o versiune net superioara familiarelor povesti cu fantome, “in principal pentru ca Insidious se hotaraste ca isi poate bantui publicul si fara sa-l improaste cu sange”.

Verdictul KoolHunt.ro

Tinand cont ca, atunci cand sunt fana a prea multor componente ale unui film, tind sa-i iert din defecte, la Insidious m-am straduit sa nu inchid ochii – decat la propriu, cand a fost cazul. Partea buna este ca a fost cazul. Este un Paranormal Activity 2 remixat care demareaza mai in tromba ca originalul, promite cate-n luna si-n stele, si apoi schimba macazul un pic prea brusc, lasand sa i se vada arama sub poleiala aurita. Insa, fanii genului vor sti ca stilul artistic-cheap nu e neaparat condamnabil, in cazul horror-urilor. De asemenea, pseudo-omagiul catre vechea garda nu va trece neobservat, mai ales cu niste pionieri ai slasher-ului unui nou mileniu la carma. Ramane de vazut unde va fi incadrat un produs al gastii Splat Pack care se vadeste cam sarac in “splat” (pleosc) – insa, in orice caz, macar si ca un specimen curios, Insidious se cere disecat pe viu, si pe ecran mare, pana la ultima… suflare.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*