[Titlu in limba romana: Bucatareasa Presedintelui]

KoolRank: 6.5/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 7/10

– actori: 6/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 6/10

Nota IMDb: 6.2/10

Ca o gurmanda prevazatoare, nu am mers cu burta goala la Haute Cuisine, echivalentul destept si cat se poate de francez sub care a fost distribuit acest film in lumea anglo-saxona sau iubitoare de metafore si conexiuni frantuzesti. Titlul original al filmului este “Les Saveurs du Palais”. Centrat pe bucatareasa personala a presedintelui Mitterrand si perioada de 2 ani in care aceasta s-a ocupat de toate mesele personale ale acestuia servite la palat, filmul prezinta o alternativa imbietoare la galagioasele senzatii tari americane pe care le putem gasi facil in cinematografe.

Les Saveurs du Palais

Danièle Delpeuch este personajul real care a inspirat-o pe Hortense Laborie (asa se numeste in film), interpretata aici de Catherine Frot. A trebuit respectat un echilibru foarte delicat intre ce anume se poate spune despre cum se petrec lucrurile in cea mai inalta institutie a statului si constrangerile aplicate unui subiect care trebuie totusi sa te tintuiasca 95 de minute pe scaun. Inca de la inceput avem o impletire frumoasa intre experienta din Antarctica de la 60 de ani a acestui personaj si cea anterioara, din palatul de pe Champs-Élysées.

Intr-adevar, cum ai putea sa te intorci “la cratita” (chiar daca asta inseamna sa ii inveti pe straini cum sa faca un fois gras original sau sa patronezi scoala “d’Art et Tradition Culinaire du Périgord”) dupa ce ai gatit pentru cea mai importanta persoana (din punct de vedere ierarhic) din Franta?! Fara a fi anti-sociala, bucatareasa fuge de senzational sau de ziaristii care in conditiile unei insule aproape pustii se pot transforma in ceva care aduce aminte de paparazzi. Nici mancarea, nici presedintele si nici bucatareasa (daca ne luam dupa titlurile mentionate, si nu dupa cel sub care ruleaza in Romania) nu sunt primordiale in acest film, ci mai degraba experienta sociala din jurul actului de a lua masa, bucuria pe care o poti impartasi cu ajutorul alimentelor si pasiunea pe care o poti avea pentru lucrul bine facut, chiar daca el se numeste desert, politica sau jurnalism.

Doar ca intotdeauna trebuie sa existe ceva care sa ne amarasca si sa ne strice experienta, iar in cazul de fata, “l’enfer, c’est les autres” – si anume cei din bucataria oficiala a palatului.

Ce mi-a placut la acest film a fost lipsa de pretiozitate si caldura degajata. Chiar daca avem de a face cu un popor care a inventat infloriturile si exagerarile, ba de limbaj, ba de stil vestimentar, savorile palatului sunt simple, curate, “asa cum gatea bunica”. Putinele momente in care bucatareasa isi intalneste seful sunt neasteptat de firesti si frumoase, un fel de improvizatii intr-un dans de altfel rigid si regizat pana in cele mai mici amanunte. De aici si iritarea celor din anturajul presedintelui cand cei doi pareau ca se inteleg de minune si discutau aparent doar pe tema bucatariei traditionale franceze. Dar de cate ori se intampla ca, izolati de tone de protocol, doi oameni sa reuseasca sa stabileasca o conexiune (cam ca in Micul Print al lui Exupery) sincera si dezinteresata? Poate ca, in afara de a ne implini pe plan personal, pasiunea exercitata si impartasita are si menirea sa ne apropie, sa ne uneasca in umanitatea pe care avem tendinta atat de des sa o ignoram in favoarea pompoaselor aparente.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Catherine Frot e o actrita extrem de prolifica si productiva, aproape nefiind un singur an de la debut in care numele sa nu ii fi fost asociat cu vreo productie artistica. Pentru cei care vor “mai mult” decat recentele “Savori”, le-as recomanda mai recentele Family Resemblances(1996) si L’affaire Christian Ranucci: Le combat d’une mere (2007).

Avand o experienta impresionanta – remarcata de timpuriu nu numai in film, ci si in teatru – actrita a dat dovada si de spirit antreprenorial cand, la 19 ani, a colaborat la infiintarea unei companii de teatru (Compagnie de Chapeau Rouge) in cadrul careia se si impune atentiei publice. Referitor la rolul Hortense Laborie, Catherine marturisea ca a avut mari temeri cand a avut sansa sa isi intalneasca “inspiratia”, intrucat e destul de rar pentru actori sa joace un om real care sa fie si contemporan cu ei. Si pe langa greutatea de a anticipa reactia celor care vor urmari filmul, adauga la presiune si faptul ca cel pe care il portretizeaza are propria imagine si istorie. Dar lucrurile au iesit foarte bine pana la urma, flerul regizorului dovedindu-se extrem de bun si asemanarea dintre cele doua femei nefiind deloc una superficiala.

In afara de fler, regizorul Christian Vincent, alaturi de Etienne Comar, au adaptat pentru marele ecran cartea Danielei Delpeuch, si, pe langa scenariu, isi asociaza numele si cu regia altor sapte lung metraje dintre care se remarca La Discrete”(1990) si La Separation (1994).

Un detaliu extrem de interesant pe care l-am aflat despre film este ca rolul presedintelui este jucat de un conte de 88 de ani, Jean D’Ormesson, membru al academiei franceze, extrem de iubit, scriitor, actor si filosof, aflat totusi la debutul pe marile ecrane, restul aparitiilor sale fiind cele televizate.

Ce spun criticii despre Haute Cuisine?

Notat aproape mediocru pe IMDb (6.1/10), nici metascore-ul obtinut de Haute Cuisine pe MetaCritic.com (61 din 100) nu il recomanda chiar atat de calduros. Doar pe tomatometer-ul de pe RottenTomatoes.com lucrurile stau un pic mai bine pentru Haute Cuisine: 68% freshness rezultata din 21 de recenzii pozitive si doar 11 alterate la gust, desi doar jumatate din cei 1241 de spectatori l-au apreciat.

Majoritatea criticilor sunt pozitive, dar intr-un mod caldut si care nu evoca nici o debordare de entuziasm. Intr-adevar, nu exista conflicte majore sau mesaje importante, iar gratia de care da dovada Catherine Frot compenseaza intr-adevar pentru multe. Louise Keller, urbancinefile.com.au: “Haute Cuisine e ca o nemaipomenita patiserie – e suficient aluat cat sa iti stimuleze papilele gustative, dar nu intr-atat incat sa iti satisfaca foamea. Scena aceea din noaptea tarzie, cand Hortense ii pregateste presedintelui o gustare cu trufe proaspete pe paine prajita, alaturi de un pahar cu vin rosu bun este exceptia”. Walter Addiego, sfgate.com: “Haute Cuisine e o bomboana, nu un fel principal”.

Dar pentru o recenzie negativa se gasesc cel putin 5 pozitive, intarind inca o data afirmatia ca “totul sta in perspectiva” – “Haute Cuisine e doar u gustare, dar una dulce”, Moira Macdonald, seattletimes.com

Verdictul KoolHunt.ro

Haute Cuisine – a se consuma cu moderatie, sau nu, dupa gust. Ca sa ma folosesc de metafore gastronomice si pomenind feluri de mancare de care am aflat din film, daca vi se pare ca o masa cu somon in foi de varza la cuptor e ceva extrem de imbietor si apetisant, faceti tot ce puteti sa nu ratati aceste savori ale palatului, pentru ca veti aprecia intr-adevar delicatetea acestui film!