Home » Localuri, Restaurante

Grenadine – si mancare libaneza… printre altele

3 April 2012 scris de Niciun comentariu

CoolRank: 8.5/10

atmosfera si design: 8/10

meniu: 9/10

servire: 9/10

preturi: 9/10

Bucataria libaneza are succes in Bucuresti, asta daca te uiti si la numarul tot mai mare de restaurante si cu specific libanez. Grenadine este unul dintre ele, unul mai rasarit ca celelalte, in principal pe partea de decor, dar se poate lauda si cu preparate gustoase.  Totusi, la Grenadine bucataria internationala si-a bagat polonicul si a turnat, cu darnicie, si multe preparate internationale.

Care-i atmosfera in restaurantul Grenadine si cum sta la capitolul design interior?

Decorul iti ia ochii de cum intri in local. In foaier, pe tavan vezi o instalatie interesanta din felinare si tapet exotic. In camera din partea stanga, paleta coloristica este una calma, formata in principal din crem cu bleu, pe cand in partea dreapta, iti creste pulsul cand vezi atat de mult rosu, adica un perete vopsit in rosu, o canapea rosie cu spatarul supradimensionat si decoratiuni rosii pe tavan. Totusi, culoarea este domolita de cremul obiectelor de mobilier si albul peretilor si a ornamentelor din lemn. Din loc in loc vezi urne de ceramica, narghilele si ghivece de plante. Stilul abordat nu iti spune neaparat ca e un local cu specific libanez, mi s-a parut o combinatie de modern cu detalii exotice discrete. Au si o terasa, dar cand am fost eu inca nu era utilizata.

Muzica este cum nu se putea mai prost aleasa, adica muzica de radio cu hituri pop pe banda rulanta, o muzica stridenta, care-ti face sa-ti stea chiftelele kebbe in gat.

Ce mancam si ce bem bun in restaurantul Grenadine?

Meniul este un adevarat turn Babel – printre specialitati libaneze precum Kafta, Shish Kebab, supa de linte si Ras Asfour, te loveste un carpaccio de vita, salata greceasca, supa de rosii cu taieti de casa sau pui sicilian cu cartofi.

Eu am rams pe partea libaneza si doar la desert am calcat putin stramb. Am gustat din salata libaneza de vinete, Baba Gannouj (13 lei), am luat si din kebbe (3 bucati – 17 lei), am mancat si pizza libaneza (dupa cum scrie in meniu) adica Manakish cu branza (12 lei) si m-am lins pe degete in urma aromatei salate Grenadine (16 lei) cu suc de rodie, nuci, rosii si masline si nu am zis nu nici la salata Taboule (13 lei). Savuroase si calde au fost  lipiile, si, desi mai mici decat la El Capitan, gustul a fost la fel de bun.

La desert am fost cam dezamagita de Kachtalie (15 lei), care ar fi trebuit sa ma surprinda cu crema de lapte, banane si fistic, dar care mi s-a parut artificiala si semipreparata. Am mai cerut si o supa de pepene galben si capsuni (15 lei), cele din urma fiind inlocuite cu kiwi. Un desert proaspat, servit intr-o cupa eleganta, dar care poate fi cu usurinta introdus la categoria modesta de fresh. La desert si-au bagat coada si specialitatile internationale ca tiramisu sau cheesecake.

Cash or credit? Cum sunt preturile in restaurantul Grenadine?

Preturile sunt medii si reflecta calitatea preparatelor in combinatie cu decorul si locatia centrala. Aperitivele variaza intre 10 – 25 lei,  o gustare iti scoate din buzunar intre 11 si 28 lei, salate sunt intre 13 si 28 lei, supele sunt 10 lei, o garnitura este intre 7 si 9 lei, iar felurile principale sunt 22 – 50 lei. Mai sunt si paste 22 – 23 lei, specialitati din peste 36 – 45 lei, iar deserturile sunt 15 lei.

Cum suntem serviti in restaurantul Grenadine?

Desi chelnerii sunt imbracati la patru ace, ii da de gol zambetul prietenos si iti dai seama ca o sa ai parte de o seara degajata. Nu am asteptat mult sa vina mancarea, ni s-au schimbat constant scrumierele, am fost pusi in tema cu lipsa unor ingrediente din desert.

Cand sa mergem la restaurantul Grenadine si pentru ce ocazii este potrivit?

Oricand vrem sa avem o cina usoara, ne putem baza pe acest local libanez; decorul restaurantului il face adecvat si pentru cine romantice. Exista si mese mai mari si poti oricand veni cu prietenii sau familia.

Unde gasim restaurantul Grenadine?

Grenadine se afla central, in Piata Romana, pe strada George Enescu, la numarul 23. Pentru rezervari folositi numarul 0732984738.

Fotografiile au fost realizate de Mihaela Gheata in restaurantul Grenadine pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

    photo of Restaurant {$surname} Restaurant Grenadine
    Adresa: Strada George Enescu 23 (P-ta Romana)
    Bucuresti , Sector 1 , Romania
    Telefon: 0732 984 738
    Map of
    Yahoo Map - Live Map


Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*