Four Weddings and a Funeral – Umor britanic la 4 ace si cu staif
– atmosfera & entertainment: 9/10
– regie: 8.5/10
– actori: 9/10
– scenariu: 9/10
– montaj: 8.5/10
Nota IMDb: 7.1/10
Regie: Mike Newell | An: 1994 |
Actori: Hugh Grant, Andie MacDowell | Genul: comedie romantica |
De multe ori suntem tentati sa vedem un film din cauza campaniei media din jurul lui. Si in acest caz este foarte important trailer-ul sau eventualul videoclip. La Four Weddings and a Funeral, unul din cele mai celebre filme a anilor ’90, am ajuns din cauza melodiei de mare succes a trupei Wet Wet Wet, Love is all around, al carei videoclip genial avea imagini din film. M-a intrigat atmosfera, avalansa de palarii, aparitia americancei Andie MacDowell, foarte pe val, plus valva care se facea in urma prestatiei lui Hugh Grant care pe atunci nu era nici atat de simpatic, nici atat de gentleman. Si ca orice lucru in jurul caruia se facea prea mare agitatie m-am dus hotarata sa nu imi placa
Surpriza! Filmul a fost mai tare decat valva din jurul lui, plus ca rar pentru un film, Four Weddings and a Funeral are mult mai multe poante decat au incaput in trailer. De atunci a ramas unul din filmele preferate, reusind sa ma surprinda mereu prin prospetimea dialogului si pitorescul personajelor. Mai mult desi a avut un buget modest, filmul a avut o multime de nominalizari la premiile Golden Globes, César, BAFTA, WGA si Oscar, dintre acestea unele fiind si castigate.
Love is on the air, run for cover
Four Weddings and a Funeral este un adevarat maraton de umor britanic, adresat in primul rand burlacilor si tuturor nehotaratilor. Povestea se desfasoara intr-o goana plina de haz pe parcursul a 4 nunti care de care mai pompoase, plus o inmormantare, pentru schimbare de decor. La toate aceste evenimente ia parte mereu si acelasi grup pitoresc de prieteni, mai mult sau mai putin burlaci.
Atmosfera este deosebit de englezeasca. Barbatii stiu sa-si poarte costumele, beau si se distreaza fara griji. Femeile cu ochii dupa posibili parteneri, etaleaza cu mult curaj si intr-un ritm ametitor palarii de toate formele si culorile, imprumutand acestora ceva din personalitatea lor. Eroul, Hugh Grant, un englez rezervat, dezarmant de seducator si mereu in intarziere, se regaseste in postura de vesnic cavaler de onoare, dar niciodata ca mire, evitand orice angajament fata de cineva.
Din fericire pentru romanticii incurabili, la una dintre nunti eroul va avea parte de o mare surpriza, nu numai ca uita verighetele, dar se pare ca o si intalneste pe Miss Right, in persoana americancei Andie MacDowell. Din pacate, desi are si a doua sansa, eroul este incapabil sa-si exprime sentimentele. Mai mult cei doi vor fi mereu in contratimp, prinsi pe rand in alte relatii.
Five good reasons to stay single
Four Weddings and a Funeral este o comedie inteligenta dulce-amara, o adevarata pledoarie pentru burlaceala. Love is all around, dar pe masura ce eroul, participa la mai multe nunti ca invitat, cu atat isi doreste mai putin sa se insoare vreodata.
Filmul surprinde cu realism si umor teama teama barbatilor de a lua hotarari definitive, de a-si uni destinele cu o anumita persoana, precum si spontaneitatea de care dau dovada in gasirea unor pretexte pentru a fugi de angajamente.
In final filmul se dovedeste a fi o comedie romantica despre doi oameni facuti unul pentru altul, dar care isi gasesc mereu motive sa nu actioneze. Moartea subita a unui prieten bun ii va da prilejul lui Hugh Grant sa-si reconsidere prioritatile. Viata este prea scurta, Hugh Grant va recunoaste ca este indragostit iar Andie MacDowell va avea parte de surpriza vietii: “Do you think not being married to me might maybe be something you could consider doing for the rest of your life?”. Sau cum nu te cere un burlac in casatorie dar te face totusi fericita?
Ce putem spune despre actori si regie?
Intotdeauna mi-au placut comediile britanice, parte datorita umorului, parte datorita actorilor si de multe ori datorita ingeniozitatii scenariilor. Filmele britanice iti ofera intotdeauna o perspectiva noua, iar actorii sunt atat de bine alesi incat cu greu ii mai poti disocia de rolurile lor. Gagurile, replicile, rasturnarile de situatii, toate vin odata cu sampania care curge in valuri.
Filmul produs in anul 1994 a fost regizat de Mike Newell si a fost unul dintre primele filme ale scenaristului Richard Curtis in care a jucat actorul Hugh Grant. Rezultatul colaborarii inspirate a celor doi a fost o reusita neasteptata iar filmul a avut incasari uriase fata de bugetul modest. Mai mult Four Weddings and a Funeral a fost nominalizat la Oscar 1995 pentru cel mai bun film si cel mai bun scenariu.
Succesul lui Hugh Grant in rolul gentleman-ului britanic, zapacit si flegmatic, care nu ia lucrurile in serios, i-a conferit lui Hugh Grant statut international. Stilul l-a prins foarte bine iar actorul a devenit emblematic, dand startul urmatoarelor comedii romantice in care acesta a stralucit. Amintesc doar comediile in care s-a refacut tandemul cu Richard Curtis: Notting Hill, Love Actually (pe care l-a si regizat), Bridget Jones’s Diary. Hugh Grant a primit cu ocazia acestui film un Glob de Aur si un alt premiu de la BAFTA si de la Chicago Film Critics.
Andie MacDowell foarte populara in urma rolurilor din Sex, Lies, and Videotape, Hudson Hawk sau Groundhog Day, s-a potrivit manusa in rolul intrusei. A jucat cu multa naturalete rolul americancei lipsite de inhibitii si a dovedit ca si americancele stiu sa poarte o palarie englezeasca. Plus ca a existat multa chimie intre actori, ceea ce a dat credibilitate episoadelor povestii de dragoste.
Perfect asortata in festivalul de palarii englezesti, Kristin Scott Thomas, flegmatica si eleganta isi poarta cu nonsalanta crucea de celibatara, vesnic indragostita de cine nu trebuie.
Din grupul boem al prietenilor, Simon Callow este deosebit de haios, dand pitorescului personaj credibilitate cu cateva replici scurte si pe faza. Foarte reusita si surprinzatoare este aparitia lui Rowan Atkinson, care creeaza in nota lui personala un personaj remarcabil si maximum de comic posibil.
Ce spun criticii despre Four Weddings and a funeral?
Filmul a avut parte de un succes colosal, de ambele parti, critici si public, devenind emblematica pentru comediile romantice si avand incasari uriase. Succesul a fost revigorant si pentru comedia britanica in particular, readucandu-i pe cineastii britanici din nou in top si aducandu-le aminte americanilor ca umorul sofisticat e la altii rege (sau regina). Si a fost un prilej de afirmare internationala pentru Hugh Grant.
In afara premiilor obtinute Four Weddings and a Funeral ramane in topuri printre cele mai bune 100 comedii romantice.
Verdictul KoolHunt.ro
Four Weddings and a Funeral este un film reusit, un prilej de buna dispozitie si de relaxare. Este un must-see si o gura de aer proaspat intr-o lume cinematografica tot mai cenusie si in care ultimele comedii ne fac cel mult sa zambim. Pentru ca sa va conving o sa va invit sa urmariti in afara trailerului si cel mai tare discurs tinut vreodata la o nunta.
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.