Film de vita arthouse si cineastii-demiurgi la B-EST IFF 2013
Luni incepe cea de-a 9-a editie a Festivalului International de Film Bucuresti, demarand cu nominalizatul BAFTA Jagten si punand punct final cu laureatul Ursului de Aur 2012, Cesare deve morire. Pana pe 21 aprilie, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea si sala Elvira Popescu, ne vom delecta cu filme clasice si nou-noute, de-ale noastre si de peste hotare – un bufet suedez si o provocare de anduranta cinefila, dupa cum ne-a obisnuit cel mai vechi festival competitiv din Capitala destinat exclusiv filmului de lungmetraj.
Highlight-urile B-EST – invitati speciali si filme arthouse
Mereu ireverent si putin spre deloc pasionat de iesirile la rampa a filmelor de mall, B-est-ul nu se dezice nici in acest an, aducand filmoholicilor cu gusturi similar obscure cele mai ravnite filme de arta lansate si premiate recent pe mapamond. Dat fiind faptul ca de majoritatea nu ne vom “impiedica” prin alte locatii sau cu alte ocazii, festivalul se claseaza printre cele de ne-ratat, alaturi de Films de Cannes à Bucarest din toamna.
Insa, mai mult decat atat, B-est-ul se mandreste cu invitati de renume, cineasti din ligile mari care descind in Capitala noastra alaturi de rolele lor de film si cu pofta de taclale – de care noi vom putea profita. Aceasta editie ii va intampina cu sali foarte probabil pline de urechi ciulite pe Grazia Volpi, producatorul filmului din inchidere, si pe regizorul israelian Amos Gitai, al carui Q&A va urma filmului Free Zone.
Nu in ultimul rand, cinema-ul romanesc reinvie saptamana viitoare prin copii restaurate, un da capo al fine care se va asterne nostalgic in cinematografele festivaliere, cu puncte de interes ca Niki Ardelean, colonel in rezerva (de la a carui premiera se implinesc 10 ani), Veronica (1972), Zambet de soare (1988) si Campioana (1990).
Consultati programul festivalului pe site-ul oficial, AICI, sau printati-va carnetelul de dans pozat mai jos!


















Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.