Home » Stiri cinema

FFI Anonimul – o mica pauza de la confort pentru o mare de filme

9 August 2011 scris de 1 comentariu

Dupa o zi petrecuta in tren si pe nava clasica a Navromului, dupa cozi interminabile si alte inconveniente previzibile in cursa cu obstacole pana in Delta, in sfarsit am ajuns la festivalul de film independent Anonimul, ajuns la cea de-a 8-a editie.Cunoscatorul iti va afirma cu tarie ca zecile de oameni care sosesc la festival vin de fapt in egala masura pentru plaja si mare si licurici si tot restul minunatiilor din ecosistem – nu pot empatiza, eu vin pentru filme. Pe vapor, nu m-au miscat nici valurile Dunarii, nici nu mi-a tresaltat inima in fata orizontului imbracat in verde care se intindea cat vedeam cu ochii – iar tantarimea, nisipul, carutele si baliga tipice satelor noastre clar nu ma entuziasmeaza. Sunt insa alte frumuseti in joc, expuse doar temporar, intre 8 si 14 august, niste sirene trecatoare al caror cant nu poti sa-l ignori.

Sunt la a treia incursiune in Delta, si la al treilea Anonim, iar motivele principale ale excursiei au, evident, nume faimoase. Sunt nume de filme, de regizori, de actori – crema cremelor promisa de selectionerii festivalului anul acesta, ca o dulce doza in sevrajul cinefilului pe timp de vara, din nou m-a pus pe drumuri. Un mic preview, si intr-o ordine aleatoare: Tree of Life (filmul din deschidere, proiectat ieri), Midnight in Paris (filmul care va inchide festivalul), Periferic (filmul romanesc pe care dintr-un motiv sau altul n-am ajuns sa il vad pana acum) si Ceylan, regizorul turc care a luat Grand Prix-ul de doua ori, anul acesta invitat special al Anonimului, cu filmul sau castigator, Once Upon a Time in Anatolia.

Lung-metrajele indie selectate de Ludmila Cvikova se anunta a fi, ca si in anii trecuti peste care tot ea a vegheat de altfel, productii pentru publicul de arthouse – deci, ca si in anii trecuti, le voi viziona pe ecranul din camping doar cand se suprapun titlurile proiectate prin salile din satul de vacanta. Nu (neaparat) pentru ca aici in centrul cabanutelor luxoase de lemn, de unde va si scriu acum, este aer conditionat iar conditiile cinematografului sunt comparabile cu cele din Capitala, ci pentru ca publicului larg ii place sa comenteze si nu se sfieste sa se exprime, mai ales intr-un spatiu improvizat care pare in afara regulilor civilizatiei. Distanta dintre ecranul din camping si salile de cinema de peste drum nu este doar o strada prafuita, ci se casca larga intr-o diferenta de aspect ca de la cer la pamant.

Majoritatea spectatorilor lui Tree of Life, pe care l-am vazut in sfarsit ieri seara, nu i-a putut aprecia calitatea, iar aplauzele, ironice, au aratat din plin ca lumea din fata marelui ecran s-a bucurat sa-l vada ajuns la genericul final. Poate ca incercarea lui Malick de a transcrie viata unei familii in simboluri mai mult sau mai putin absconse, de a lega strans existenta noastra de cosmogonie si religie (da, intr-atat de paradoxal e parcursul lui Tree of Life!) nici nu putea, din oficiu, sa placa tuturor. Este, pana la urma, intortocheat, soptit, chiar mormait pe alocuri, si deghizat intr-o ploaie de artificii vizuale in spatele careia speri din tot sufletul, nu stii, c-ar exista un miez – iar de lipsa linearitatii,  trucul preferat al cineastilor cu pretentii, deja nu cred ca mai merita sa amintesc.

Oricum, nu se poate imagina o dimensiune paralela, una populata de un public ideal, in care Tree of Life sa nu fi fost primit cu reticenta in camping-ul plin-ochi ieri – fiind singura sansa de a-l vedea, ocazionata de Media Pro Pictures, distribuitorii lui in Romania, si care nu se va mai repeta prea curand, oamenii au tasnit din corturi si casute cu mult interes, sunt sigura de asta. Insa imaginea destul de neclara si tot ce inseamna culoarea locala (frigul care s-a lasat devreme, tantarii, de, cainii nimanui aciuati pe-aici si dornici de lumina reflectoarelor) nu sunt cadrul pentru un film atmosferic, intesat cu efecte vizuale si metafore si talc mistic la care nu ajungi usor.

Acum, insa, vin de la un lung-metraj din competitie, pe care imi pare foarte bine ca nu l-am vazut in aer liber, unde a fost proiectat ieri noapte, ci l-am asteptat pana acum, sa-l degust pe-ndelete intr-una din salile special amenajate. The Journals of Musan, ca orice film independent, nu e perfect, insa povestea adaptarii nord-coreeanului Seung-Chul la regulile capitalismului din Coreea de Sud este destul de bine inchegata si, mai ales, transanta. Spectatorul va simti in stomac alergatura protagonistului care da din colt in colt pentru un loc de munca, si nu va fi menajat de o regie foarte devotata unei abordari realiste. Nu in ultimul rand, reactionam la codul moral al lui Seung-Chul, si simtim cum incet-incet si-l compromite, pana in punctul culminant, cand transformarea e totala, zdrobitoare.

Acum va las, incepe Three Monkeys a lui Nuri Bilge Ceylan, care, prevad eu din sinopsis (familie la restriste) ma va mai rascoli un pic cu acelasi gen, in alt context, de furci caudine – dramele interioare, febletea mea de cinefil!

Fotografiile au fost realizate de Calin Bocian la Festivalul Anonimul din Sfantul Gheorghe, Delta Dunarii, pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

1 comentariu »

  • smiha said:

    am mers vreo 4 ani la rand la Anonimul si asa imi pare rau ca nu am ajuns anul acesta…

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*