[Titlu in limba romana: Lorax. Protectorul padurii]

CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 6.5/10

– actori/voci: 7/10

– scenariu: 7.5/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.6/10

Daca ati vazut afisul filmului, sigur v-ati prins ca Lorax-ul este personajul acela portocaliu, blanos si indesat, cu mustati largi si sprancene groase. Pe acelasi afis apare si o scurta descriere a creaturii – “protectorul padurii”. Destul de explicit cat sa ne facem o idee despre subiectul filmului si daca dam frau liber imaginatiei sa putem vizualiza intreaga poveste. Asta daca am si citit povestea lui Dr. Seuss (stiti… cel care e responsabil de How the Grinch Stole Christmas sau The Cat in the Hat). Daca n-ati citit-o, poate ca ar fi mai indicat sa faceti asta… sau macar sa vedeti ecranizarea din 1972 a povestii, care are, cel putin pe IMDb, o cotatie mult mai buna decat actuala punere in imagini a povestii.

Do you happen to know if there’s any place where I can find a real tree?

O intrebare destul de ciudata adresata de Ted, un baietel de 12 ani, bunicii sale. De ce? Pentru ca el n-a vazut niciodata unul in orasul “perfect” in care traieste, dar mai ales pentru ca asta isi doreste Audrey (fata visurilor lui) sa vada macar o data in viata. Evident, Ted va face tot ce-i sta in putinta pentru a gasi un copac adevarat si a o impresiona pe visatoarea lui vecina.

Totusi… ceva nu se potriveste: orasul perfect in care spuneam ca locuieste Ted (cu nume imposibil de pronuntat – Thneed-Ville) cu lipsa copacilor de acolo, lipsa de care niciunul din locuitori nu se plange, ei traind chiar foarte fericiti. Bizar. Cu toate acestea, hibele sar in ochi de la o posta, dar toti traiesc intr-o indoctrinare si ignoranta atat de acute incat li se pare normal sa isi cumpere pana si aerul si sa nu iasa niciodata in afara orasului.

You have been warned!

Eeee… dar uite cum nobilele sentimente imping un suflet tanar sa riste orice ca sa indeplineasca orice capriciu al fiintei adorate. Asadar, Ted porneste pe-un taram necunoscut, arid si lipsit de viata, in cautarea Once-ler-ului – singura fiinta care-i poate spune cum sa gaseasca un copac.

Povestea Once-ler-ului are rolul de-a explica cum s-a ajuns la o lume lipsita de copaci si a ni-l prezenta pe Lorax, spiritul care apare in momentul in care primul copac este taiat. Rolul lui Lorax este de a fi un fel de avocat al apararii pentru restul padurii si conlucreaza cu toate celelalte fiinte pentru a stopa uciderea copacilor, desi aceasta a fost facuta cu nobilul scop de a facilita existenta oamenilor.

Dar stim ce cale e pavata cu bune intentii… iar oamenii atoatestiutori ignora avertizarile naturii asupra pericolelor existente in cazul defrisarilor necontrolate.

Noroc cu tanarul si inocentul Ted care, impins de cu totul alte ganduri, trebuie sa faca fata responsabilitatii de a trezi toata comunitatea din visul amagitor indus de magnatul O’Hare, imbogatit din vanzarea aerului in sticle (apocaliptic scenariu, nu alta!).

De altfel, daca studiem cu atentie detaliile, povestea este una foarte frumos tesuta (in masura in care s-a respectat originalul) si cu multe subtilitati istete si conexiuni importante – de exemplu asemanarea uluitoare intre Lorax si Audrey (parul roscat si ochii verzi), nu pare tocmai intamplatoare in contextul in care domnisoara e singura din comunitate care vorbeste de copaci, desi ea nu a vazut niciodata unul. Lucrul care supara la film este ca undeva, pe drum, se pierde forta mesajului, mascat fiind de fel si fel de clisee.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Despre regie ce sa mai spun? S-a marsat atat de mult pe ideea ca Dr. Seuss’ The Lorax are aceeasi creatori ca Despicable Me incat nu cred ca ar mai fi nimic de adaugat la acest capitol.

Cat despre Zac Efron (Ted) si Taylor Swift (Audrey), pentru care personal nu ma dau in vant, se poate spune ca s-au descurcat bine si au lucrat cu dedicare la acest proiect.

Alegerea lui Danny DeVito in rolul Lorax-ului a fost mai mult decat inspirata, scundul actor reusind sa-i imprime personajului exact marca potrivita. De mare exceptie a fost si interpretarea lui Betty White care ii da viata lui Granny Norma, super bunicuta lui Ted pe care nu te poti stapani sa n-o adori.

Ce spun criticii despre Dr. Seuss’ The Lorax?

Parerile sunt impartite, dar predomina o unda de dezamagire chiar si printre criticii optimisti. Toti sunt de acord ca povestea originala a lui Dr. Seuss este o capodopera a carei magie nu este deloc surprinsa de acest film. Probabil tocmai de aceea pe metacritic.com, Dr. Seuss’ The Lorax obtine doar 47 de puncte din 100, iar pe rottentomatoes.com, chiar daca Lorax-ul este in proportie de 58% fresh si audienta este incantata in proportie de 69%, gasim descrieri foarte dure (parca prea dure) care sustin ca animatia este atat de proasta incat socheaza (David Edelstein – New York Magazine).

Verdictul KoolHunt.ro

Probabil ca pe spectatorii trecuti de varsta inceputului de adolescenta nu-i va mai impresiona prea mult nici mesajul ecologist, nici 3D-ul sau prea multele secvente de musical-uri, nici glumitele destul de puerile (chiar daca spuse de Betty White sau Danny DeVito). Cu toate acestea, Dr. Seuss’ The Lorax e o animatie care va placea mult copiilor pentru ca are o multime de personaje adorabile pe langa Lorax-ul tafnos, dar la fel de simpatic. Oricum, morala si lectiile de viata sunt numai bune de discutat in familie in perioada sarbatorilor si mai ales a vacantei celor mici. Asa ca, fuguta la film daca vreti sa va deconectati total si sa vedeti si altceva in afara de drame, thriller-e sau horror-uri.