[Titlu in limba romana: Django dezlantuit]

CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 10/10

– regie: 9/10

– actori: 9/10

– scenariu: 9/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 8.7/10 (locul 43 in top 250)

In 2008, Quentin Tarantino si-a folosit libertatea de scenarist/regizor pentru a corecta un punct din istorie, si anume l-a ucis pe Hitler intr-un mod brutal si sangeros, castigand prematur razboiul pentru Alianta. Tehnic vorbind, ar fi putut sa-l ucida inainte de inceperea razboiului, dar atunci nu ar fi iesit un film atat de delicios de violent si bine scris ca Inglourious Basterds. Anul acesta, el continua sa livreze justitie pentru orori istorice si pedepseste, prin exemplu, sudistii americani albi pentru sclavia negrilor. Si este tot ce ne-am putut dori de la el.

You had my attention, now you have my curiosity

Dr. King Schultz (Christoph Waltz) este un vanator de recompense din Statele Unite in anul 1858, iar pentru a putea captura trei criminali notorii are nevoie de ajutorul unui sclav, caci acesta stie cum arata la fata. Opus ideii de sclavism, Schultz il gaseste si-l cumpara pe sclavul Django (Jamie Foxx), dupa care ii da libertatea in schimbul ajutorului.

Initial, cei doi fac echipa pentru a prinde alti criminali, dar dupa o iarna sangeroasa si foarte profitabila, Schultz afla ca scopul lui Django este de a-si gasi sotia si de a-i cumpara libertatea, asa ca cei doi pornesc o munca de detectivi pana afla ca sotia este o sclava pe plantatia lui Calvin Candie (Leonardo DiCaprio), un gentleman sudist cat se poate de rasist, care organizeaza lupte pana la moarte intre sclavi. Printr-o mascarada, cei doi reusesc sa infiltreze plantatia Candyland, iar acum tot ce le ramane e sa reuseasca sa iasa de acolo vii si cu sotia lui Django.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Prima lucru pe care il vedem in film este spatele biciuit al unui sclav. Acesta este legat in lanturi de alti sclavi si se taraie anevoie dupa doi barbati albi care sunt calare. Astfel, Tarantino stabileste clar conflictul ideologic al filmului inca din primele secunde. Da, vom avea un protagonist care va avea propriul sau drum si evolutie, dar problema centrala este cea a inumanitatii sclaviei si scopul filmului este rezolvarea/razbunarea acesteia. Iar aceasta razbunare va veni fara intarziere, caci oamenii albi, toti implicati in exploatarea sclavilor, vor muri pe capete si in moduri cat se poate de sangeroase, si veti gusta fiecare secunda. In asta consta farmecul lui Tarantino, caci reuseste sa creeze o mana buna de antagonisti care par umani, par veridici, si nu sunt doar arhetipuri ale raului, dar, cu toate astea, moartea fiecaruia in parte vine cu intensitatea si placerea unui orgasm pentru personaje si pentru public. Fix din cauza acestei umanitati care le este implantata ii putem uri cu atata pasiune, caci nefiind destinati raului, ci alegand intentionat sa se comporte cu atata cruzime, ei se fac demni de pedeapsa in ochii nostri. Tarantino nu poate schimba istoria, de fapt chiar in film impactul personajelor asupra sclaviei in general este neglijabil, dar pentru cateva ore ne poate face sa credem ca dreptatea triumfa in plina ei glorie sangeroasa. Astfel a atins un nivel mai matur ca regizor, dar nu va temeti, caci nu lipsesc toate acele elemente care ne-au incantat la el in primul rand, dialogurile rapide, inteligente si ascutite, nu lipseste umorul lui specific si nici personajele ultra-cool, bune sau rele. Nu stiu daca e cel mai bun moment al sau, dar cu siguranta e un moment care ne arata ca inca nu e depasit, nici pe departe.

In rolul principal il avem pe Jamie Foxx, care ii da rolului o intensitate ce nu lipseste niciodata din priviri – ar fi avut destule ocazii in care sa stoarca cateva rasete printr-un umor destul de evident, dar Foxx a avut intuitia sa-l mentina pe Django mereu aprins, astfel seriozitatea constanta a personajului fiind o axa potrivita pentru ca ceilalti sa se destrabaleze. Celalalt personaj pozitiv, Dr. Schultz, este interpretat de Christoph Waltz, care in 2008 a iesit dintr-un anonimat complet multumita rolului de vanator de evrei nazist din Inglourious Basterds, rol pentru care a castigat si premiul Oscar. Astfel, nu este mare surpriza ca Waltz s-a intors pentru a colabora din nou cu regizorul, si foarte bine a facut. Ca sa echilibreze situatia, de partea negativa a personajelor ii avem in roluri delicios de malefice pe Leonardo DiCaprio, care pentru prima data are placerea de a juca un villain, si reuseste sa faca din el un gentleman complet, amenintator dar perfect sarmant. Iar valetul sau de 70 de ani este interpretat de Samuel L. Jackson, care nu avea cum sa lipseasca dintr-un film Tarantino. Aici Jackson este de nerecunscut in rolul unui negru care este mai rasist fata de cei de rasa sa decat sunt albii din film. O fi batran si putin senil, dar este unul din cele mai inteligente si sirete personaje din film.  

Ce spun criticii despre Django Unchained?

In mare parte au fost incantati de film si o medie a recenziilor pentru Django Unchained rezulta in nota de 88% Fresh pe Rotten Tomatoes. Django Unchained aduna 81 din 100 puncte pe metacritic.

Alison Wilmore de la Movieline considera ca filmul nu si-a atins potentialul, ci pare a fi inca un lucru, ca unele secvente se intind prea mult, in timp ce altele sunt complet fara scop si ca filmul pare a fi ticsit cu o sumedenie de idei care ar fi trebuit mai bine explorate.

Vesnicul Roger Ebert crede insa ca Tarantino are o apreciere aparte pentru calitatea viscerala a exploatarii pe care o pot avea unele filme si o dorinta de artist de a se folosi de aceasta calitate pentru a crea ceva mai bun, mai inalt, mai provocator. Filmele sale se adreseaza direct unor tabuuri din societate, dandu-le insa si un ton de satira.

Verdictul KoolHunt.ro

Tarantino nu e acelasi pe care l-am cunoscut prin Reservoir Dogs sau Pulp Fiction sau chiar Kill Bill – daca acele filme pareau a fi exercitii prin care sa-si defineasca stilul si vocea, in ultimele sale doua filme a reusit sa aplice tot ce ne-a incantat la el pana acum pe un context mai profund. Django Unchained are toate aceste calitati, personaje bine scrise, dialog de care sa te indragostesti, care pare in acelasi timp incredibil de natural dar si inteligent si ritmic, actori pe masura acestor roluri si o poveste care te tine lipit sufleteste de protagonisti, dar trateaza serios (fara insa a intra in dramatismele unui film istoric) un subiect care chiar nu merge tratat cu usurinta. Dar, desigur, nu lipsesc nici cruzimea si violenta sangeroasa explicita, daca insa acestea nu va deranjeaza prea mult, atunci acesta este unul din filmele pe care nu ar trebui sa le pierdeti in acest an.