Home » Localuri, Restaurante

Restaurant chinezesc Din Fu – cel mai bun lapte prajit din Bucuresti

20 July 2012 scris de 7 comentarii

KoolRank: 8/10

– atmosfera si design interior: 8/10

– meniu:  8.5/10

– servire: 8/10

– preturi: 8/10

Ascuns pe o straduta din vecinatatea mall-ului Vitan se afla un restaurant micut care serveste o mancare chinezeasca atat de delicioasa incat creeaza dependenta.

Care-i atmosfera la Din Fu si cum sta la capitolul design interior?

Restaurantul Din Fu este destul de intim si clasic in ceea ce priveste amenajarea. Nu avem de-a face cu decoruri spectaculoase sub forma de dragon, broasca sau tigru, nici cu lumini difuze si muzica de evantai in surdina. Totul este foarte simplu si respecta doar regulile functionalitatii intr-un spirit extrem de practic.

Ce mancam si bem bun la Din Fu?

S-ar putea ca intrand acolo sa fiti usor dezamagiti si sa va imaginati ca experienta pe care v-o va oferi localul nu va fi dintre cele autentice. Nimic mai fals. Din momentul in care un  membru al personalului vine si incepe sa va povesteasca extrem de prietenos despre specialitatile meniului, veti uita ca nu aveti parte de miros de betisoare parfumate sau de monezi feng shui atarnate pe toti peretii. Iar o data ce apucati sa gustati, nu veti mai sti nici unde sunteti si veti vedea in fata ochilor doar cata mancare mai aveti pe farfurie.

Meniul este o adevarata enciclopedie si, in afara cazului in care aveti deja un fel de mancare chinezeasca preferat, pe care il comandati mereu, este indicat sa intrebati personalul ce anume va recomanda. El va va pune cateva intrebari ajutatoare (de genul “Ce carne va place sa mancati?”, “Sa fie picant sau nu?”) dupa care va face o recomandare in care puteti avea deplina incredere. Noi am servit puiul in sos de peste si vita in sos de stridie alaturi de cartofi prajiti chinezesti, urmate de o delicioasa portie de lapte prajit. Elementul amuzant este ca denumirile nu sunt relevante in ceea ce priveste modul de preparare al respectivelor feluri, dupa cum ne-a avertizat personalul. Cu alte cuvinte, puiul nu are nicio legatura cu pestele iar vita nicio legatura cu stridia.

Portiile sunt pantagruelice: norocul nostru a fost ca ni s-a recomandat sa nu comandam si supa si fel principal, caci ar fi fost imposibil de consumat o asemenea cantitate de mancare. Asa ca ne-am rezumat la cele doua feluri de carne, gatite cu soia si urechi de lemn din belsug. Legumele asociate erau proaspete, pastrand acea duritate care le face placute la ros. Cartofii prajiti in stil chinezesc au fost probabil vedeta mesei, intrucat erau extrem de fin taiati, dar dulci si moi in acelasi timp, avand doar extremitatile crocante. De altfel, ne-am minunat sa auzim ca betisoarele din cartof ce ne-au fost servite fusesera obtinute prin taierea fina a cartofului cu un satar, si nu prin intalnirea cartofului cu o razatoare. Asa da maiestrie! Ca sa nu mai mentionam faptul ca vita se topea in gura, ceea ce chiar este un lucru rar, dat fiind ce calitate de carne de vita se foloseste in general in restaurantele chinezesti.

Desertul a incercat din nou sa ne suceasca mintile si poftele. Poate ca este doar impresia mea, dar cel mai popular desert in meniurile restaurantelor cu specific chinezesc sunt fructele prajite si inghetata prajita (adica putin aluat tempura in care se ascund diverse felii de fructe, nici coapte nici crude, doar putin malaiete si caldute). De aceasta data, tot la recomandarea personalului, am decis sa incercam un preparat numit “lapte prajit”. O versiune de tempura cu o crusta crocanta in care se ascundea un miez dulce de lapte, fin ca o budinca de vanilie. Absolut superb!!

Cu alte cuvinte, daca mergeti la Din Fu aveti de ales intre toate felurile de carne posibila (pui, oaie, vita, rata, porc sau peste si fructe de mare) in combinatie cu orice varianta de garnitura (ciuperci urechi de lemn, orez, salate calde sau reci si nu in ultimul rand cartofi chinezesti) dar si o larga paleta de desert care contine vedeta numita “Lapte Prajit” alaturi de tempura cu diverse fructe (lamaie, banana, mar). Orice veti alege, veti pleca mai mult decat indestulati si incantati, caci totul este gatit cu multa bucurie de catre maestrul Ding.

Cash or credit? Cum sunt preturile in restaurantul Din Fu?

Preturile sunt aproape derizorii, date fiind marimea portiilor, dar mai ales calitatea mancarii. O supa costa intre 7 si 10 lei, un fel principal intre 25 si 40 lei (pentru pui respectiv carne de rata) iar o garnitura pe baza de legume (fie ca este vorba despre cartofi prajiti sau vinete in sos chinezesc) costa in jur de 16 lei. Deserturile costa 15 lei si chiar daca nu gasiti totul in meniul de pe site, cereti ospatarului neaparat Lapte Prajit. O masa mai mult decat bogata pentru doua persoane ajunge astfel sa coste aproape 100 lei, ceea ce este mai mult decat convenabil.

Cum suntem serviti in restaurantul Din Fu?

Serviciile sunt din categoria “mai mult ca perfectul”. Mi s-a intamplat extrem de rar sa intalnesc un chelner care sa cunoasca meniul la un asemenea nivel de detaliu, care sa poate face recomandari atat de inspirate doar pe baza catorva intrebari adresate clientilor sau care sa intrebe cu un interes real si cald daca ne place mancarea. Chapeau!

Cand sa mergem la Din Fu si pentru ce ocazii este potrivit?

Tinuta localului nu il recomanda neaparat pentru un local de business, dat fiind ca nu exista prea multa intimitate iar spatiul nu este gandit astfel incat sa ofere intimitate si acces la vreun fel de separeu unde sa poate fi discutate probleme mai delicate. In schimb localul este extrem de potrivit pentru iesiri cu prietenii. Fundalul creat prin discutiile de la fiecare masa in parte va deveni unul extrem de convivial, iar energia degajata de multi oameni care au venit pur si simplu sa manance cateva feluri extrem de delicioase va desavarsi experienta papilelor dvs. gustative.

Unde gasim restaurantul Din Fu?

Restaurantul Din Fu se afla pe Str. Alexandru Moruzzi, Nr.76A, in sectorul 3. Este recomandat sa faceti o rezervare la numarul 0729.313.338 pentru ca avem de-a face cu un local din categoria celor in care mancarea este atat de buna incat nicio masa nu ramane goala vreodata.

Fotografiile au fost realizate de Andreea Badescu in restaurantul Din Fu pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

    photo of Din {$surname} Din Fu
    Adresa: Str. Alexandru Moruzzi, Nr.76A
    Bucuresti , Sector 3 , Romania
    Telefon: 0729 313 338; 021 - 326 01 27
    Map of
    Yahoo Map - Live Map


7 comentarii »

  • Dan said:

    Imi place cum ati descris acest restaurant ! Par foarte gustoase aceste mancaruri traditionale chinezesti,dar o masa pentru doua persoane 100 de lei mi se pare cam mult. 50 de lei pentru o persoana x 30 de zile = 1500 de lei. In timp ce salariul minim e de 700 de lei. (Majoritatea romanilor au salarii mici,800 lei si 21 de bonuri de masa…
    Daca voi merge la acest restaurant as comanda niste salata si desertul acesta “lapte prajit”.

  • Bogdan said:

    Am fost de 3 ori la acest restaurant, ultima data duminica trecuta; nu pot decat sa subscriu review-ului dvs. – supe deosebit de gustoase, felurile principale deosebit de bine preparate, cu legumele proaspete; ultima data am incercat si laptele prajit care isi merita renumele; berea chinezasca merita si ea incercata;
    Preturile sunt OK iar portiile sunt intr-adevar greu de dovedit (ceea ce forte rar mi se intampla); servirea e foarte rapida, iar ospatarii stiu ce recomandari atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ;

    In concluzie este restaurantul meu chinezesc preferat – voi reveni cu siguranta;

  • Gil said:

    Subscriu la parerea lui Dan… Totusi, ca sa nu innebunesti din cauza vietii proaste de zi cu zi a romanului obisnuit(casa-serviciu), o data pe luna, trebuie/merita sa faci ceva deosebit: sa mergi la un film/teatru/spectacol/muzeu, sa vizitezi un loc necunoscut, sa citesti o carte, sau chiar si sa mergi cu partenera la un restaurant, neaparat recomandat de catre cineva, incat sa stii la ce sa te-astepti…

  • Topul celor mai bune restaurante din Bucuresti | Koolhunt.ro - Vezi Bucurestiul cu alti ochi said:

    […] Restaurant chinezesc Din Fu – KoolRank: […]

  • petre said:

    daca il prindeti pe tura pe marian o sa aveti o zi linistita

  • AnaPetrescu said:

    M am dus glont dupa ce am vazut aceasta postare.Cu speranta ca voi gasi cea mai buna mancare chinezeasca din Bucuresti…. Am avut o dezamagire mare diin pacate.. :/ Un restaurant cu un simt estetic inexistent, in salonul de nefumatori era o caldura de cu greu puteai manca..dar de fapt ce sa mananci.Mult laudatul lapte prajit avea o crusta atat de tare de nu o puteai manca.Budinca nu cred sa fi vazut unt..poate putin lapte..sa zicem..desi tind sa cred ca era facuta din prafuri la plic.Legumele erau mult prea procesate..cartofii prajiti erau cipsuri.Nu tava circulara ..nu butoiase de bambus..pt atat de grozavele mancaruri servite in bambus.Servite…in alte restaurante..evident.Nu doresc sa fac reclama la alte restaurante.Ar fi de fapt in detrimentul meu..care prefer ca preturile sa ramana la fel de scazute la restaurantul caruia clar ii voi ramane fidela( avand in vedere dezamagirea avuta cu din fu dar si cu alt restaurant chinezesc probat tot zilele astea)…insa ce pot recomanda acelora ce adora mancarea chinezeasca: mergeti dragilor si probati toate restaurantele bucurestene.O mancare buna chinezeasca se simte.E fix cum trebuie. ;)

  • Viorel said:

    Am avut o mare surpriza cand am descoperit Din Fu.
    E singurul restaurant chinezesc autentic, din Bucuresti. Mancarea este extraordinare si gatita de bucatari chinezi, cu igrediente chinezesti si dupa retetele originale nu unele “aclimatizate”.

    Singurul meu regret este ca niciodata nu am fost pe faza cand s-a pregatit celebra peking duck. O pregatesc doar de ocazii speciale si o fac la comanda.

    In privinta aspectului, cred ca AnaPetrescu ar trebui sa viziteze China, si o sa vada ca restaurantele chinezesti nu arata ca cele din filme ci foarte asemanatoare cu Din Fu.

    Cand am mancat prima data la Din Fu, gustul mancari m-am reintors la Beijing pentru cateva momente.

    Din punctul meu de vedere 10/10 in privinta mancari.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*