De obicei sunt o persoana somnoroasa, insa de fiecare data cand ma intorc acasa de la un concert bun, ma apuc de scris. Am senzatia ca daca nu imi astern gandurile pe hartie fix in aceeasi seara/noapte, pana a doua zi dimineata, ce-i drept, nu voi uita informatia, dar nu voi mai fi capabila sa redau emotiile si detaliile care mi-au ramas intiparite pe retina si in timpane, pe parcursul celor doua ore de concert.

Chiar daca este pentru a doua oara cand cei de la Depeche Mode sustin un show la Bucuresti – primul concert avand loc in 2006, iar un altul fiind anulat in 2009 din cauza unor probleme de sanatate pe care le-a avut solistul – pentru mine a fost o premiera.

Nici nu stiu cu ce sa incep. Sunt multe de spus si putin timp la dispozitie, tinand cont ca este ora 01:12 noaptea. Organizat pe Arena Nationala, concertul are de la mine un plus din acest punct de vedere, cel putin din zona in care am stat, si anume Gazon A. In primul rand, intrarea s-a facut mult mai organizat si in cel mult 15 minute am fost in interiorul stadionului.

In al doilea rand, spre deosebire de show-ul celor de la Red Hot Chili Peppers, care a avut ceva probleme de sonorizare, de data aceasta arena a fost acoperita, lucru care a contribuit considerabil la calitatea sunetului. In plus, ne-ar fi ferit de o posibila ploaie. La fel de placut a fost si faptul ca, cel putin in zona in care am stat eu, nu a fost mare imbulzeaza si am avut loc sa dansez.

Ora 21:00 sau „momentul zero”, cand membrii trupei si-au facut aparitia in slow motion, deschizand spectacolul cu melodia Welcome to my world, a reprezentat parca un rasuflu pentru fanii prezenti. Pentru ca imi plac detaliile (defect profesional), nu am putut sa nu remarc felul in care erau imbracati cei trei artisti emblematici ai trupei: Dave Gahan, elegant, intr-un costum negru, alaturi de Martin Gore, extravagant intr-un outfit argintiu cu elemente britanice (kilt), si Andy Fletcher, „serios” si degajat, nedespartit de ochelarii sai. Foarte carismatici si „prezenti” pe scena, Dave si Martin au fost preferatii publicului.

Inca dupa prima piesa, Dave a renuntat la sacou, ramanand doar intr-o vesta neagra care ii punea in evidenta tatuajele. Au urmat alte hituri precum Angel, Walking in my shoes sau Precious, timp in care mi s-a parut ca entuziasmul publicului a crescut din ce in ce mai mult, iar solistul britanic isi demonstra calitatile sale de dansator. Miscari lascive, inspirate parca din paso doble (nu degeaba la un moment dat camera de filmat a pus accent pe pantofii in stil flamenco ai artistului), un zambet intrigant si muuuulta pasiune, au fost „ingredientele” perfecte pentru un show de nota 10.

Cum se intampla de fiecare data, melodiile consacrate ale oricarui artist (sau trupa) sunt cele care efectiv electrizeaza publicului. Ghiciti care au fost hiturile in cazul celor de la Depeche Mode? Enjoy the silence si Personal Jesus, pe care le-am asteptat atat de mult sa le ascult si live, au reprezentat „cireasa de pe tort”. Si, spre finalul concertului, s-a facut auzit si clasicul hit I just can’t get enough din anul 1981, devenit nemuritor.

Foarte impresionant a fost si intreg conceptul scenografic realizat de un vechi colaborator al trupei, Anton Corbijn. Practic, logo-ul Depeche Mode a reprezentat laitmotivul ecranelor de proiectie care au oferit un spectacol video pe masura interpretarilor. Culori vii, zeci de luminite, imagini alb&negru si ilustratii semnificative au completat spectacolul marca Depeche Mode. Din playlist au mai facut parte si Heavan, Halo, Barrel of a gun, I feel you sau Never let me down again.

In concluzie, ii asteptam si a treia oara pe meleagurile autohtone, nu ne suparam :)