Un concert are, de obicei, multe fatete: lumini, dansatori, costume, poate chiar artificii sau tot felul de bucati de decor glisante. Impreuna, ele sunt menite, sa transporte spectatorul in propriile emotii si sa completeze acordurile muzicale de pe scena. In cazul Larei Fabian, niciun fel de adaugare exterioara nu a fost necesara. Vocea ei, prezenta ei sunt atat de complete, calde, ferme, spontane si jucause, incat artista – indraznesc sa afirm – cred ca ar putea la fel de bine sa ne cante imbracata in pijamale, neacompaniata de niciun instrument.

Bineinteles, concertul ei de la Sala Palatului nu s-a desfasurat chiar in aceste conditii: pe scena, alaturi de artista, au urcat un pianist, un percutionist si un chitarist. Cu o formatie de doar 3 persoane, Lara si-a lasat vocea sa umple intreaga Sala a Palatului.

Lumini calde si un decor romantic compus dintr-o canapea rosie si un buchet mare din trandafiri albi au intregit discret scena.

Comentariile ei dintre piese, stilul glumet, natural si deosebit de feminin, au cucerit intreaga audienta de la primul cuvant. A vorbit cand in engleza, cand in franceza, a pronuntat cateva cuvinte in romana.

Multi au plans, in special doamnele. Drept este insa ca piese precum Je t’aime sau Je suis malade, interpretate aproape a cappella de o solista care traia fiecare cuvant pe care il rostea, au reusit cu usurinta sa suprinda o sala plina ochi cu oameni amutiti de magia muzicii.

Aplauzele au venit atat de des, atat de frenetic, atat de incantate, incat cred sincer sa palmele intregului public au fost puternic inrosite cateva ore dupa concert.

Intreaga minune a durat 2 ore, s-a incheiat cu ovatii in picioare, nenumarate bisuri, buchete de flori si un sentiment general de bine.

Per total, as repeta oricand experienta de a fi spectator la un concert de-al Larei Fabian.

Pe de alta parte insa,  sugerez organizatorilor 2 idei mici dar esentiale:

Daca ati anuntat un concert la orele 19.00, faceti tot posibilul sa nu il incepeti la orele 20.00

Cei aproximativ 30 de reprezentanti ai presei, printre care m-am aflat, nu au primit locuri. Adica, am savurat cele 2 ore de muzica buna rugandu-mi picioarele sa mai reziste putin, putin. Pe langa asta, a fost destul de neconfortabil pentru unii spectatori sa urmareasca recitalul artistei printre jurnalistii cocotati pe diferite trepte, balustrade, etc.

In definitiv, dragi organizatori, acestea sunt acele mici detalii care fac marea diferenta.

Credit foto: Alin Craciun