Home » cinema

Ce sa vedem la cinema in luna decembrie 2011

5 December 2011 scris de Niciun comentariu

Daca e decembrie – si cam e, in ciuda incalzirii globale – inseamna ca trebuie sa ne otelim pentru mult concediu, jenant de mult, in mare parte petrecut cu familia, si pentru timpi morti in care tot ce putem face, fizic, este sa asteptam cuminti pana se mistuieste carnea grea si cozonacul. Este o perioada cu desfasurator previzibil, in sensul acela calduros si comfortabil care se aplica de regula sarbatorilor – iar din agenda unora, maratonul de filme e nelipsit.

Probabil ca nu multi dintre noi am asocia  neaparat nici festivitatile sezonului, nici temperaturile lui, cand/daca s-or face simtite, cu iesiri dese la cinema. Dar e vacanta, ca atare sunt si exceptii notabile: cinefilii, in primul rand, vor vrea sa profite din plin, salariatii cocosati de job pe tot parcursul anului vor vrea sa mai vada cum arata interiorul unei sali de cinema, copiii se vor plictisi degraba, adica imediat dupa desfacerea cadourilor, de stat acasa, si parintii vor fi obligati sa-i insoteasca… unde? La cinema, desigur! Asadar, cam toti veti vrea sa stiti, la un moment dat, care sunt atractiile sezonului de iarna abia inaugurat de nelipsita parada de 1 Decembrie – iata-le, impachetate cu o fundita imaginara de-la-mine-pentru-tine, ca pentru brad.

New Year’s Eve

Primul film care se lanseaza cu fanfara are de-a face cu sfarsitul perioadei de gratie, cu Anul Nou mai exact. Potrivit sezonului ca tematica, este si o aparitie clasica in peisaj: parca nu e iarna chiar in toi pana nu ne pomenim cu o comedie plina ochi de stele Hollywood-iene, dar altfel usurica, fara prea multe stele calitative pe IMDb. Totusi, NYE, un rom-com care are premiera vinerea asta, pe 9 decembrie, are stampila aprobarii mele in ciuda caracterului sau prin excelenta nememorabil. Pentru ca, de fapt, asta vrem sa vedem la cinema acum, mai mult ca oricand altcandva: povesti de dragoste cu happy-end, care aduna si cupleaza o droaie de alti frumosi si frumusele – Jessica Biel, Jon Bon Jovi, Abigail Breslin, Robert De Niro, Josh Duhamel, Zac Efron, Katherine Heigl, Ashton Kutcher, Seth Meyers, Lea Michele, Sarah Jessica Parker, Michelle Pfeiffer s.a. Totul pe fundal de sarbatori si in New York, orasul care se da de trei ori peste cap, mai grandoman cu fiecare an ce trece, ca sa arate din ce in ce mai festiv.

 Arthur Christmas

Luna decembrie este luna Craciunului si a celor mici, in primul rand. Asa ca nu putem uita, inainte de toate, sa ii cadorisim pe acestia cu un superb si amuzant desen animat, suficient de ingenios realizat incat sa se potriveasca si pe gusturile adultilor iubitori de animatii comice. Noua ne-a placut maxim Arthur Christmas… pentru ca evita total vechile idei. Prezinta o familie actuala, desigur tipic americana, ai carei membri sunt total absorbiti de problemele cotidiene si care uita efectiv sa se bucure simplu de niste momente cu adevarat speciale. Toata agitatia asta din cauza stresului ca toate trebuie indeplinite intocmai cum scrie pe tableta, fara a mai lua in calcul sentimentele celor din jur. Am ras cu gura pana la urechi si-am plans cu lacrimi de crocodil si mi-a placut modul subtil si amuzant in care ni se aduce aminte care e adevaratul sens al Craciunului. Va invit sa descoperiti si voi… magia! Ho ho ho!

Puss in Boots

Aici va facem o recomandare, despre care totusi nu avem cuvinte de lauda. Dar stim sigur ca veti vrea oricum sa o vizionati, asa ca de ce v-am spune noi sa o ocoliti?! Ne facem datoria sa va amintim ca la inceput de decembrie Puss in Boots si-a facut aparitia pe ecrane in Romania. Imi pare rau, dar trebuie sa spun ca Puss in Boots ne-a dezamagit. Cuvantul care cred ca descrie cel mai bine animatia este, cu indulgenta, “terci”. Personaje amestecate dintr-o gramada de povesti, glumite putine, previzibile si subtirele, 3D-u’ parca e doar ca sa fie in trend cu lumea si mai ales o poveste alambicata fara cap si fara coada… de mata. Ca sa nu dau doar cu barda, recunosc ca au fost si cateva momente simpatice si daca sunteti iubitori de pisici si vreti sa va formati singuri o parere, mergeti macar sa-l vedeti pe Ohhh cat care scoate din anonimat tot filmul!

Balada triste de trompeta

Un film incredibil, care se balaceste-n violenta sangeroasa cu nonconformismul unui suprarealist si totusi, impotriva firii, impinge-n fata dragostea ca forta motoare. Castigatorul cate unui premiu Goya pentru make-up si, respectiv, efecte, si al Leului de Argint la Venetia pentru regie (printre altele), balada lui Álex de la Iglesia este plasata intr-un circ, cu un clovn trist, traumatizat, pe post de tragic protagonist, aflat in plin si abrupt picaj mental. Il veti devora, din 9 decembrie la cinema, daca va plac horror-urile spaniole, pentru ca pastreaza acea calitate a imaginii, intunecoasa si, in acelasi timp, de-o claritate care se extinde peste cele mai mici detalii – si sunt atatea detalii care picteaza realitatea circarilor, gazduind niste evenimente atat de intense, portretizate la un nivel stilistic atat de bine conturat incat… pur si simplu iti explodeaza mintea!

 

Moneyball

Un hit la box-office-ul lor – soarta poate previzibila si repetabila la noi cand e vorba de un film cu Brad Pitt in rolul principal – dar si la contingentul critic, Moneyball are tractiune in tara de bastina si pentru ca face parte dintr-un subgen mega-monetizat, al filmelor inspirationale despre sportivi si/sau antrenori. Nu stiu daca un film despre baseball va avea acelasi impact intr-o tara a microbistilor care nu stiu, sau nu le pasa, cu ce se mananca alte sporturi, dar oricum nu ei alcatuiesc grosul publicului din sala de cinema. Acest public va empatiza cu personajele lui Moneyball nu pentru ca rezoneaza cu sportul in sine, ci pentru ca se vor lasa transportati, emotionati, de o drama biografica bazata pe fapte reale. Filmul, cu premiera tot pe 9 decembrie, il are in prim-plan pe directorul unui club de baseball din Oakland, Billy Beane (Pitt), care schimba sistemul, functional de cand lumea, in asa fel incat sa-si duca echipa de la stadiul zero barat pana pe culmea gloriei. Inzestrata cu un rating rezervat de regula copiilor si cardiacilor, PG-13, povestea se anunta cuminte si spirituala, deci numai buna de lansat acum, cand spectatorii vor sa se inalte la cer si academicienii spicuiesc nominalizatii la Oscar.

 

Mission: Impossible – Ghost Protocol

Dulcea bula de Craciun si suspendare a activitatilor nu il cuprinde si pe Ethan Hunt, agentul IMF intruchipat in trei filme anterioare de Tom Cruise. Preluand stafeta pentru a patra oara, din 16 decembrie Cruise se trezeste implicat intr-o situatie imposibila – cum altfel?! – care necesita o oarecare schimbare de perspectiva din partea lui si a echipei sale. Nu ca misiunea lui, “should he choose to accept it, ar presupune mai putin risc sau spirit acrobatic – nu, Hunt face ce face si gaseste ocazia de-a atarna si acum de-un cablu in cadere, imagine de-a dreptul clasica deja. Doar ca de data asta el si echipa lui actioneaza fara plasa de siguranta, mai exact se trezesc “dezmosteniti” si vanati de propriul guvern. Atuurile acestui nou episod din franciza, in afara de actiunea propriu-zisa care va fi de-ajuns pentru fanii genului, sunt dupa cum urmeaza: noul agent din mix, un incruntat perpetuu si doldora de secrete, jucat de Jeremy Renner si vazut de multi ca viitor protagonist al francizei in cazul retragerii lui Cruise; un cec mai mult decat verde, luxuriant, incasat de Simon Pegg, in care isi va putea agata o droaie de proiecte mai mici si “mai” britanice in 2012; si, nu in ultimul rand, minunatul suedez din ecranizarile Millennium, Michael Nyqvist!

 

The Girl with the Dragon Tattoo

Ca tot veni vorba de trilogia Millennium, scrisa de Stieg Larsson si ecranizata la nivel artistic inalt spre inimitabil de suedezi – iata ca, evident, americanii isi infig degetele lacome si in placinta asta. Da, am de obicei rezerve vizavi de succesul lor cand “ataca” filme deja absolut perfecte, dar trebuie sa recunosc ca prima (re-)ecranizare americana din ceea ce presupun ca va fi tot o trilogie pana la urma, arata bine. Thriller-ul care se lanseaza pe 30 decembrie promite in primul rand pe plan narativ: o poveste alambicata despre secrete ingropate in istoria unei familii, investigate de o echipa improbabila formata de un jurnalist curajos si o hacker-ita tatuata, ultra-traumatizata, insolita cat cuprinde, anume cat sa merite rolul protagonistei si sa dea titlul filmului. In mare parte, sansa care i-o dau filmului se datoreaza unor ingrediente magice in sine, cu infinit potential luate impreuna: regia semnata David Fincher, coloana sonora incropita de Trent Reznor si, da, distributia (Daniel Craig pare mai pe rol ca-n Dream House, iar Rooney Mara e o cvasi-prospatura cu un rol croit din oficiu anti-chix).

 

Sherlock Holmes: A Game Of Shadows

Noul episod din saga faimosului detectiv Sherlock Holmes pica la fix, pe 23 decembrie, pentru a ne preceda Ajunul cu zurgalai zurlii, marca Robert Downey Jr.. Actorul isi insuseste din nou mantaua lui Holmes, ale carui investigatii au mai fost adaptate pentru micul si marele ecran, dar parca niciodata dintr-un unghi atat de proaspat, cu o viziune atat de ireverentioasa fata de scriitura lui Sir Arthur Conan Doyle. Cu alte cuvinte, Holmes-ul lui Robert nu are multe in comun cu originalul, dar e fun, iar a doua lui iesire la rampa promite o portie de comedie si aventura cum numai Guy Ritchie stie sa regizeze fara sa se-ncurce in clisee. Jude Law re-intra in pantofii si melonul lui Watson, partenerul cu capul pe umeri al lui Downey Jr., iar fata cu dragonul tatuat, Noomi Rapace din varianta suedeza originala, li se alatura. In rolul unei frumoase tigancuse, dintr-acelea care-ti ghicesc in palma si-n te miri ce altceva, ea ii va ajuta pe baieti sa-i dea de urma profesorului Moriarty, nemesis-ul lui Holmes jucat de Jared Harris.

 

Happy, Happy

Se vede ca nordicii domina luna decembrie. Dramedia Happy, Happy este un exemplu perfect al calitatii si al brand-ului inedit, inimitabil de cinematografie practicata prin acele parti. L-am vazut la festivalul TIFF si, ca atare, este singurul film din lista asta la adresa caruia pot sa exprim o parere in deplina cunostinta de cauza – cand va spun ca e de vazut, este vorba de un gir in alb, fara rezerve, in mare parte pentru ca e genul de film mic, dar scris brici si interpretat pe masura. Povestea este a doua cupluri, familii tinere si vecine, care se apropie mai mult decat e cazul… Nu vreau sa va telegrafiez sinopsisul aici, dar mai trebuie sa stiti ca nu e vorba de clasicul set-up cu swingeri, ci de micile buturugi care pot rasturna sau intari o relatie – depinde doar de puterea si devotamentul celor implicati daca pot depasi greselile, infidelitatile si secretele inerente oricarei casnicii. In afara de potentialul tragi-comic al lui Happy, Happy si de constructia lui desavarsita, e un film de vazut si pentru ca straluceste, literalmente, gratie unor peisaje inzapezite de toata frumusetea – cum un Craciun alb chiar nu pare scris in stele anul asta pentru bucuresteni, filmul norvegian ofera o alternativa fermecatoare la vesnicul cenusiu citadin.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*