Home » Restaurante

Casa Raw.z – La vie en rawz… veganish

30 June 2011 scris de 4 comentarii

[Update: Restaurantul Casa Raw.z s-a inchis.]

CoolRank: 9.5/10

atmosfera si design interior: 10/10

meniu: 10/10

servire: 10/10

preturi: 8.5/10

Da, dragii mei vegetariani si adepti ai mancarii raw vegan, a venit si clipa mult asteptata de voi. Bine, in esenta a venit de un an si mai bine, dar acum am descoperit-o si noi (sau daca am descoperit-o mai devreme nu stiam daca va si dainui in peisajul bucurestean foarte drag noua). S-a deschis special pentru voi, nu foarte departe de buricul targului (adica de Piata Unirii), restaurantul raw vegan Casa Rawz. Un spatiu magic, unde hrana sanatoasa in care credeti si atmosfera prietenoasa se vor impleti armonios si vor crea un loc creat parca special pentru voi, unde veti dori mereu sa reveniti. Must-visit in cazul in care nu ajuns deja aici, chiar daca sunteti sau nu sunteti (inca) adepti raw vegan.

Care-i atmosfera in Casa Rawz si cum sta la capitolul design interior?

Ajuns pe strada Elena Cuza in dreptul numarului 8, nu vei fi in prima faza convins ca ai ajuns unde trebuie. Casa Raw.z este situata intr-o vila draguta, dar nu genul de loc in care te-ai astepta sa fie amenajat un restaurant vegan. Nici firma nu este una foarte vizibila, deci va trebui sa va bazati pe adresa pur si simplu. Odata ce ati deschis insa usa Raw.z o lume noua si prietenoasa va va fi deschisa.

O camera mare decorata tip bucatarie moderna te va intampina inca din primele momente. Biblioteci si dulapuri albe de o parte si de alta in care te asteapta carti despre alimentatia raw vegan si ingrediente speciale acestui tip de bucatarie – destul de dificil de procurat din alte parti. Uleiuri de toate tipurile, seminte crude, alune crude de orice tip, cereale si multe-multe altele. Asta pentru ca Raw.z nu este doar un restaurant, ci si un magazin pentru adeptii stilului de viata raw vegan. De aceea se si auto-intituleaza inca de la intrare “mic negot de ierburi si magii”.

La frigiderul din aceasta bucatarie te asteapta bunatatile raw vegan preparate in ziua respectiva. Nu aceleasi in fiecare zi, bineinteles. Dar vorbim putin mai jos despre asta in detaliu.

Pentru zilele de vara (de fapt serile de vara, dat fiind ca restaurantul se deschide la ora 17:00), Casa Raw.z are si o micuta gradina in spate, numai buna pentru a savura o masa in liniste alaturi de o zmeurata.

La Casa Raw.z se mai organizeaza si evenimente si ateliere specifice pentru cei pasionati de bucataria raw-vegan. Astfel, luna de luna, au aici loc cursuri de raw cooking, autovindecare, bio-energie, creativitate, power zen si multe altele.

Ce mancam si bem bun in Casa Rawz?

Pai multe lucruri bune. Si toate preparate numai din ingrediente vegetale crude. Singurele prelucrari pe care le pot suferi ingredientele in Casa Raw.z, si in general in acest tip de bucatarie, sunt prelucrarile mecanice si uscarea sau hidratarea (inmuierea in apa). Da, mai exista si o exceptie in cazul deshidratorului, aparat care expune alimentele la temperaturi reduse, reusind astfel sa nu piarda din nutrientii acestora.

Ca sa nu va mai tinem pe jar, vom trece la a va povesti ce am papat bun la Casa Raw.z. Pai, in primul rand, ne-am delectat cu una dintre cele mai bune supe pe care le-am mancat vreodata si care este must-try. Supa crema de mazare cruda cu avocado. Am inteles insa ca periodic poti incerca aici si supe de rosii sau spanac, sfecla, dovlecei sau chiar telina, toate la fel de bune.

Inainte de a trece la alte feluri de mancare trebuie sa va povestesc in mod obligatoriu despre painicile Raw.z. Exista mai multe tipuri de painici facute la deshidrator din ingrediente raw vegan si pot fi zilnic gasite aici. Noi le-am adorat pe cele de tip foccacia ce au in compozitie migdale, mar, busuioc si usturoi. Mai exista insa si painici din hrisca simple sau painici din susan, seminte de floarea soarelui si rosii uscate (acestea fiind, atentie, un picut picante).

Ce am mai incercat aici si a fost foarte bun a fost o branzica de caju. Branzica este mult spus, dat fiind ca este – dupa cum puteti banui – raw vegan. Ca ingrediente contine caju pus la deshidrator, sos de soia, suc de lamaie, sare marina si marar. Totusi, gustul este foarte apropiat de cel al cremei de branza. In combinatie cu painicile din Casa Raw.z este absolut divina.

Alte minunatii pe baza de hrane vie incercate aici au fost pastele realizate din dovlecel crud cu sos tahinici si ciuperci crude marinate, mazare cruda, ceapa verde. Absolut senzationale si must-try! Am mai incercat un orez indian cu mazare, stafide, ardei rosu, prune uscate, ceapa rosie, susan si sos de soia. Bun si apropiindu-se de bucataria chinezeasca. Dar totusi nu a fost preferatul meu din ce am incercat aici.

La capitolul dulciuri Casa Raw.z sta si mai bine. Bomboane de ciocolata alba si neagra, cupcakes, prajituri si torturi si chiar si inghetata. Toate pe baza de hrana vie.

De baut veti putea incerca limonada cu menta sau limonada cu ghimbir sau zmeurata facuta in casa. Banuiesc ca mai exista si alte posibilitati de sezon, dar momentan noi pe acestea le-am incercat aici. Am citit pe blogul Casa Raw.z ca ar fi exista si lapte de migdale, lapte cu cacao, lapte cu capsuni, eggnog, ciocolata calda, lapte de nuca, lapte de orez, diverse smoothie-uri verzi si alte sucuri preparate in casa.

Cum suntem serviti in restaurantul raw vegan Casa Raw.z?

Ca si cum am fi venit in vizita la niste prieteni apropiati. Toata lumea este aici, din clipa in care a pasit inauntru, de-a casei. Nu va asteptati la rapiditate si promptitudine, dar puteti fi siguri de atentie, calitate si amabilitate. Veti dori sigur sa reveniti chiar si numai datorita atitudinii minunate a celor care va vor servi si purta in aceasta lume a hranei vii.

Cash or credit? Cum sunt preturile in restaurantul raw vegan Casa Raw.z?

Nu sunt mici cu siguranta. Dar este si normal data fiind complexitatea prepararii alimentelor raw vegan. Nu va imaginati acum nici ca veti ramane fara bani in portofel la plecare. Ca sa va faceti o idee concreta pentru o supa, un aperitiv si 2 feluri principale, acompaniate de 2 limonade – deci idealul pentru a satura 2 persoane – a fost 80 RON. Preturile individuale mi-ar fi greu sa vi le spun. De ce? Pai pentru ca nu am primit niciun bon si nici nu exista un meniu sau niste preturi afisate. Asta este si ceva ce nu mi-a placut. Prezenta vreunei case de marcat este total insesizabila si, indiferent cat de mult imi displace politica statului roman de a trata antreprenorii, nu stiu daca asta este atitudinea care ne va apropia vreodata de alte capitale europene.

Cand sa venim la Casa Raw.z si pentru ce fel de ocazii este potrivit acest loc?

In primul rand, doar seara, pentru ca numai atunci este deschis restaurantul. Deci nu puteti sa va asteptati ca veti manca aici pranz de pranz. Cea cu care am discutat de la Casa Raw.z mi-a promis insa ca acest lucru se va remedia curand si sper sa fie adevarat, dat fiind ca este momentan singurul restaurant cu acest specific din Bucuresti.

In al doilea rand, daca sunteti mancatori de hrana vie, ati putea veni oricand si mereu. Ba chiar ar fi indicat. Ca sa va aprovizionati cu ingrediente pentru ceea ce veti prepara voi acasa sau poate doar pentru a manca in compania unei prietene ce va impartaseste pasiunile. Daca doriti de asemenea sa va convingeti partenerul de viata sau vreun prieten ca se poate manca bine si bun si in bucataria raw vegan, aici este locul perfect pentru a “converti” pe cineva.

Unde gasim Casa Raw.z?

Casa Raw.z este situata in zona Tineretului, nu foarte departe de Piata Unirii, la adresa Str. Elena Cuza nr. 8. Programul restaurantului este de marti pana vineri intre orele 17:00 si 21:00, iar sambata intre orele 11:00 si 21:00. Duminica si luni restaurantul Casa Raw.z este inchis. Rezervari sau informatii se pot obtine la numarul de telefon 0731 372 306. Mai multe detalii despre ingrediente ce pot fi cumparate de la Raw.z, meniul zilei sau evenimentele ce au loc in acest local puteti afla periodic de pe blogul restaurantului.

Fotografiile au fost realizate de Dana Roteanu in restaurantul raw vegan Casa Raw.z pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

    photo of Restaurant raw vegan  {$surname} Restaurant raw vegan Casa Raw.z
    Program: marti-vineri 17:00 - 21:00, sambata 11:00 - 21:00, duminica si luni inchis
    Adresa: Str. Elena Cuza nr. 8, Bucuresti
    , ,
    Telefon: 0731 372 306
    Map of <b>Program</b>: marti-vineri 17:00 - 21:00, sambata 11:00 - 21:00, duminica si luni inchis
    Yahoo Map - Live Map


4 comentarii »

  • Una Culuna said:

    Hei!
    Eu sunt marele proprietar al micului negot :). Si, de unde eram oricum mandra de locsorul nostru caci clientii ne spun prin viu grai cat de bine se simt la noi (atunci cand nu ne pupa ca “ce bine ati gatit astazi!” :), acum m-am impaunat de tot.
    Multumim!
    Love!
    Una :)

  • Raluca Georgescu (author) said:

    @Una Culuna: Stim, stim si te urmarim. Multumim pentru comentariu si speram sa faceti treaba cel putin la fel de buna si pe viitor. Noi stam cu ochii pe voi si vom continua sa va vizitam. Sunteti deja pe lista noastra de localuri preferate din Bucuresti.

  • Ionut said:

    Am fost, am mancat, imi e rau de mor… Sincer, nu recomand nimanui normal la cap. A fost una din acele experiente prin care nu doresti sa treaca nici macar dusmanii… Un restaurant dosit pe niste stradute tiganoase din spatele restaurantului Budapesta… o strada cu sens unic fara locuri de parcare. Mancarea? Daca ii putem spune mancare… Am comandat un sos de guacamole – crunt de sarat, paste “carbonara” crunt de sarate din care mai mult de 2 ori nu am putut sa gust deoarece mi s-a facut usor rau si am preferat sa ma opresc si un tort cu ciocolata si vanilie mai mult fara nici un gust decat dulce… Servirea? Impecabila, dupa 30 de minute de stat ca tampitii fara meniuri a venit una in sila sa ne ia comanda. Ahhh am uitat de sucul de fructe proaspete… Sincer? Un piure cald cu gust de voma de bebelus. O experienta pe care vreau sa o uit cat mai repede. PS: Acest post este intre 2 alergaturi la baie pentru v[…] din cauza mancarii. V-am pupat…

  • badescu said:

    buna ziua, am inteles ca se poate achizitiona de la dvs storcator cu 2 axe canelate sau ma insel?

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*