Home » cinema, Filme

Bel Ami – Lectia cinematografica de macel literar

28 February 2012 scris de 7 comentarii

CoolRank: 5.5/10

– atmosfera & entertaiment: 5/10

– regie: 3/10

– actori: 3/10

– scenariu: 3/10

– montaj: 3/10

Nota IMDb: 7.1/10

Regie: Declan Donnellan, Nick Ormerod An: 2012
Actori: Robert Pattinson, Christina Ricci, Uma Thurman Genul: drama

 

Voi incepe aceasta cronica cu o definitie din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane:

Ecranizare – ECRANIZÁRE, ecranizari, s. f. Actiunea de a ecraniza si rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.

Sursa: DEX ’98 (http://dexonline.ro/definitie/ecranizare)

Aceasta definitie sunt mai mult ca sigur ca se gaseste daca nu integral, in proportie de 90%, in orice dictionar explicativ al oricarei limbi de pe acest mapamond. Insa acest termen pare sa nu fie cunoscut de cei doi regizori ai acestui film: Declan Donnellan si Nick Ormerod.

Dragul meu arati teribil, lasa-ma sa-ti iau ceva de baut.

Anul 1890. Franta doar ce si-a incheiat campania militara in Africa, iar George Duroy (Robert Pattinson), recent liberat din armata, ajunge in Paris pentru a-si face un rost, dar afla in foarte scurt timp ca in societatea din acea perioada ai nevoie de multe conexiuni pentru a ajunge undeva.

Intr-o seara, in timp ce se afla intr-un local rau famat din cartierele marginase ale Parisului, se reintalneste cu Charles Forestier, fost camarad de arme iar acum redactor la ziarul parisian “La Vie Française”, care il introduce in societatea buna unde le intalneste pe Madeleine Forestier (Uma Thurman), Clotilde de Marelle (Christina Ricci) si Virginie Walters (Kristin Scott Thomas). George afla ca intrand in gratia acestor trei femei, si nu numai sentimental, poate urca scara sociala cu foarte mare usurinta. Insa razboiul de a ramane sus se intensifica la fiecare treapta.

Acesta este doar un foarte scurt sinopsis. Cartea spune o poveste mult mai complexa cu multa intriga, jocuri de culise, povesti din diferite straturi sociale si profesii, despre tabuurile din societatea franceza din acea perioada, despre moralitatea precara a unor indivizi – insa precum este si sinopsisul filmului, lipsit de detalii, asa este si filmul in sine. Si acum revin la termenul explicat la inceput. Desigur o ecranizare aproape in fiecare instanta cere si o interpretare, dar in cazul “interpretarii” prin care trece acest film nu numai ca se omit parti esentiale ale cartii, care explica trairile personajelor, le explica procesul de evolutie si le conecteaza cu povestea principala – parca deliberat aproape, se prezinta en passant partile interesante ramase intregi dupa macelul din masa de montaj si taiate fix in momentul in care spectatorul incepe sa intre in atmosfera filmului.

Insa, poate cel mai daunator element este jocul actoricesc al lui Robert Pattinson care este la fel de gratios ca dansul unui elefant pe o sarma atarnata intr-un magazin de portelanuri scumpe si care ne demonstreaza ca un actor are nevoie, intr-un lung metraj, numai de doua expresii faciale pentru a “interpreta” un “univers de sentimente si trairi”.

Din acest punct de vedere, jocul sau alaturi de Uma Thurman, Christina Ricci si Kristin Scott Thomas – care se chinuie in disperare sa salveze cadrele – nu face altceva decat sa sublinieze tehnicile amatoristice de interpretare ale acestui “asa-zis” actor. Mai mult decat atat, cei doi regizori, detectand “accentele sale fine” aduse personajului, prefera sa ii ofera cat mai multe Prim Planuri si Gros Planuri pentru a accentua starile actorului. Din punctul meu de vedere, mai mult dramatism ar fi rezultat daca s-ar fi ales o incadratura de genul Planului Ansamblu – preferabil din unul dintre baloanele fratilor Montgolfier (ca tot erau la moda in acea perioada plimbarile cu balonul).

In spatele oricarui barbat important din Paris este o femeie.

Dar, in ciuda interpretarii masculine, aprope inegalabila in melodramatism, filmul este salvat de trei eroine – in adevaratul sens – care, desi la fel ca actiunea filmului sunt pierdute in secvente incoerente, fac deliciul spectatorilor. Uma Thurman, care prin interpretarea Madeleinei Forestier portretizeaza chipul femeii puternice, lider si formator de opinie care aproape declanseaza o Revolutie Sexuala avant la lettre; Christina Ricci care prin interpretarea reusita a Clotildei de Marelle aduce pe ecran dragalasenia si inocenta fetelor maritate din interes de la turnura secolului, dornice sa-si traiasca tineretea pana cand nu este prea tarziu; si Kristin Scott Thomas, care, desi o interpreteaza pe la vieille amoureuse (batrana indragostita) Virginie Walters – o femeie razvratita impotriva unui sot tiranic dar puternic – prin experienta sa actoriceasca aduce nuante subtile si amuzante personajului.

Si prin acest joc cele trei actrite par sa acapareze atat actiunea filmului cat si a povestii, transformandu-l pe George intr-un personaj secundar, in loc sa se impuna ca figura principala; jocul lui Pattinson neridicandu-se nici macar in proportie de 5% la standardul superior impus de aceste actrite care si-au dovedit incontestabil talentul in pelicule precum: Pulp Fiction, New York, I Love You sau The Other Boleyn Girl. Robert Pattinson oare in ce filme memorabile a jucat? The Twilight Saga? Si? Scurt-metraje sau seriale TV de care nimeni nu a auzit in afara de echipa tehnica de la IMDb?

Despre actori si regie ce se poate spune?

Unul dintre cele mai frumoase momente ale cartii este acela al primei vizite a lui George la doamna de Marelle si joaca sa de-a leapsa cu fetita lui Clotilde, in urma careia Laurine, percepandu-l ca un egal in viata sa, ii pune porecla Bel Ami. Desi jocul celor doi in carte este o metafora subtila care il caracterizeaza pe George ca un spirit copilaresc dar vrand mereu sa iasa invingator, in acest film scena este expediata intr-un du-te vino al aparatului de filmat, in sunete stridente, tipete si tropaieli in care operatorul este disperat sa urmareasca personajele si sa nu le scape din cadru. Si la fel ca aceasta secventa poate fi definita regia intregului film si jocul actoricesc.

Epoca de Aur a Parisului pare prafuita, scenografia fiind saraca in elemente, de unde nu pot rezulta decat doua lucruri – viata pariziana era claustrata in: localuri ieftine si jegoase, pe strazi mai aglomerate ca in New York-ul din prezent, iar petrecerile din inalta societate de fapt erau doar niste adunari de oameni care ascultau o amarata de orchestra compusa doar din trei oameni; elementele vizuale importante sunt surprinse doar in incadraturi meschine, fiind preferate Gros Planurile lui Pattinson (probabil au fost stipulate in contract dupa o inspectie amanuntita a seriei Twilight) care par sa strice ritmul de montaj al peliculei.

Figuratia este aleasa la “prima mana”, mai ales in secventele din localuri si petreceri, unde figurantii par sa fie inghesuiti in cadru si fortati sa joace crispat fiecare moment.

Si daca asta nu era destul, majoritatea cadrelor mai indraznete (si ma refer aici la cele in care George incearca sa seduca cele trei femei) sunt fotografiate intr-un mélange ametitor in care personajele se pierd in compozitia imaginii, iar cei doi regizori se bat cap in cap incercand “sa-i surprinda cat mai inedit”, neuitand desigur sa taie cat mai repede actiunea.

Si, daca ar fi sa ne gandim, oare ce este cel mai frumos la un film de epoca? Ei bine, poate un raspuns ar fi ca spiritul unei astfel de productii consta in planurile la incadraturi largi, insa in planurile Generale si de Ansamblu frumusetea Parisului aproape ca nici nu se vede, daca nu ar fi fost aratata imaginea bazilicei Sacré-Coeur de trei ori in film, actiunea s-ar fi putut desfasura cu usurinta in orice alt oras din Europa de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Ce spun criticii despre Bel Ami?

Timp de o ora am incercat sa caut pareri vis-à-vis de perceptia acestui film de catre public sau macar cateva critici avizate. Concluzia este aceasta: de pe site-ul rottentomatoes.com rezulta ca 93% din cei care posteaza comentarii pe acest site sunt fani infocati Robert Pattinson care deabia asteapta ca Bel Ami sa se lanseze si care, citez, “sunt siguri ca Robert Pattinson datorita maiestriei jocului sau actoricesc va aduce o interpretare memorabila personajului George Duroy, la fel ca aceea din seria Twilight”; cei de pe metacric.com nu posteaza inca nicio parere, asteptand lansarea lui Bel Ami pe piata si critica de specialitate, care notez ca nu isi exprima opinia sau posteaza comentarii pe site-ul anterior amintit. O intrebare pertinenta ar fi – oare cati din cei 93% din fanii lui Pattinson au citit cartea Bel Ami? Sau fanii acestui actor oare stiu cate ceva despre literatura franceza si autorii sai? Sau macar stiu pe ce continent se afla Franta?

Ce spun eu? Sunt sigur ca dupa lansarea filmului, critica de specialitate din toate tarile va ajunge la aceeasi concluzie ca si mine.

Verdictul KoolHunt.ro

Singura concluzie a acestei critici o fac printr-un citat din Midnight in Paris in regia lui Woody Allen (recent castigator al premiului Oscar pentru cel mai bun scenariu original):

Gil (Owen Wilson) si Adriana (Marion Cotillard) se intorc in timp in Parisul sfarsitului de secol XIX iar Adriana, fascinata de ce vede in jurul ei ii spune lui Gil: “Uita-te in jurul tau, uita-te unde suntem, este La Belle Epoque… cea mai frumoasa perioada pe care a trait-o Parisul vreodata…”. Woody Allen, cand a scris scenariul, s-a referit mai mult ca sigur la aceeasi atmosfera pe care a descris-o si Guy de Maupassant in cartea sa, si nu la cea care ne este “zgariata pe retina” de catre cei doi regizorasi ai filmului Bel Ami, care pe mine ma fac sa ma intreb: oare la ce scoala de film din The Projects New York (un cartier echivalent cu unul marginas din Bucuresti) or fi terminat cursurile de regie cei doi?

Sfatul meu – sunt foarte sigur ca daca veti citi cartea Bel Ami va va aduce mult mai multa bucurie timp de doua zile decat ce va va aduce filmul Bel Ami in 102 minute…

7 comentarii »

  • Ce sa vedem la cinema de 8 Martie 2012 | KoolHunt.ro - Filme, restaurante, cafenele, ceainarii, baruri din Bucuresti said:

    […] Bel Ami – Ce frumusel tanar este mai popular in zilele noastre decat Robert Pattinson. Combinat cu un film clasic. Nu neaparat foarte reusit. Chiar daca filmul nu este dintre cele mai bune ecranizari, eu zic ca intre fete asa un pic de privit lung la Robert Pattinson si un pic de comentariu pe marginea cartii si a filmului este super ok pentru un 8 martie. […]

  • Campaniile saptamanii 5-12 martie din blogosfera romaneasca | refresh.ro said:

    […] Dupa ce a sucit mintile adolescentelor de pretutindeni in rol de vampir, Robert Pattinson joaca acum in Bel Ami rolul unui cuceritor cu planuri marete. Despre film au scris Raluca Popa, Corina-Maria Scheianu si KoolHunt.ro. […]

  • Bel Ami (2012) said:

    […] filmul ?sta st? ”decât” în scenografie, dac? e s? stea în ceva. Radu Iulian Baba – Raluk Sfatul meu – sunt foarte sigur ca daca veti citi cartea Bel Ami va va aduce mult mai multa […]

  • ina said:

    esti praf fatooo

  • ina said:

    scuze acum am vazut k esti baiat de fapt,si inteleg si mai bine de unde invidia aceasts pe R.Pattinson,comentariu tau asupra acestui film nu face nici 2 lei,hai pa

  • Bel ami online subtitrat said:

    E greu sa faci filme dupa carti si mai ales sa mai ai si scucces cu ele , e greu …

  • Radu said:

    Da si mai ales cand ai fani cu creierul sters care posteaza mesaje de genul la adresa unor zombi de carton nu am nimic nu nimeni numai ca unii nu au ce cauta nici intr-o sala de cinema…

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*