[Titlu in limba romana: Inainte de miezul noptii]

KoolRank: 8.5/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 8/10

– actori: 9.5/10

– scenariu: 9.5/10

– montaj: 7.5/10

Nota IMDb: 8.1/10

Celine si Jesse s-au intors pe marile ecrane, dupa o pauza de 9 ani, timp in care au cladit o viata impreuna, caramida peste caramida, copil peste copil si, da, frustrare peste frustrare. Asteptam cu sufletul la gura noua (ultima?) etapa a acestei mari iubiri care a smuls oftate adolescentine generatiei mele, si nici o scena, nici un schimb de replici savuros de realist nu m-au facut sa regret ca i-am indragit din prima clipa – dar va avertizez: de data asta, intruziunea mustei camerei pe peretele mariajului lor (fara acte) ne propune o oglinda ultra-verosimila, usor meschina, colorata comic, dar si amarui, de partea cealalta a lui “happily ever after”.

It’s Always Darkest Before the Dawn

Daca. printr-o scapare impardonabila cinefilului, nu stiti cine sunt personajele si nici parcursul lor de la prima scanteie de-amor nu v-a trecut pe la ureche, aceasta a treia parte a proiectului scris de regizorul Richard Linklater , in colaborare (si improvizare) cu actorii din rolurile principale, Ethan Hawke si Julie Delpy, va va pune in tema rapid. Au trecut 18 ani de cand Jesse (interpretat de Ethan Hawke) o convingea pe Celine (interpretata de Julie Delpy) sa coboare din tren si sa petreaca o noapte haladuind prin Viena cu el si, in sfarsit, toate indoielile will-they-won’t-they ni s-au risipit – formeaza un cuplu de 9 ani, au doua fetite gemene, basca un baiat din prima casatorie a lui Jesse, Henry (interpretat de Seamus Davey-Fitzpatrick).

Filmul incepe chiar cu o scena de ramas-bun, intre Hank si tatal lui, intr-un aeroport din sudul Peloponezului – dupa “cea mai tare vara din viata lui”, baiatul se intoarce acasa, in Chicago, unde locuieste cu fosta lui Jesse, spre supararea si remuscarea perpetua a celui din urma. Intors la vila in care si-au petrecut cu totii vacanta – la invitatia unui mare scriitor, jucat de nimeni altul decat directorul de imagine a lui Zorba the Greek, Walter Lassally! – Jesse va petrece o dupa-amiaza de vorbarie lenesa si dulce filozofare in compania familiei si a noilor sai prieteni… pana cand, inspre miezul noptii, va ajunge la un impas cu mult-iubita, inflacarata si acum nemultumita Celine.

“The only upside to being over 35 is you don’t get raped as much!”

“This is the day you light the ticking bomb that is going to destroy our lives“, declama ea profetic inca din primele minute ale filmului – marul discordiei fiind, ca deseori in cazul unui cuplu longeviv, de natura geografica si carierista. Mizele sunt mai mari ca niciodata, le simtim clocotind la suprafata acestei relatii pe care o descoperim implinita la nivel emotional, candva in off-screen-ul ultimilor noua ani, dar si ciuruita de compromisurile aferente acestei perioade. Crescand si noi alaturi de cuplul protagonist vizitat de Linklater pe firul apei, empatizam din nou, de data asta cu versiunile lor incarcate de malul grijilor specifice varstei mijlocii – alaturi de ei, simtim nostalgia vremurilor marcate de pofta de viata si buna dispozitie usor de-ntretinut, cand inca ne permiteam sa ne complacem in decizii impulsive si sa ne lansam in discutii fara sfarsit in numele Ideilor. In asta consta, de fapt, farmecul intregii trilogii Before, in reflectia fidela si deloc tezista a Iubirii moderne.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Linklater, Delpy si Hawke exceleaza aici la comunicarea acestei imagini pregnante, emotionante, de relatie cu multa istorie in spate – ne sunt eminamente familiare atat bagajele inmagazinate de cei doi de-a lungul timpului, cat si nevoia, din ce in ce mai intensa, a pastrarii status-quo-ului, tolerabil daca nu ideal, la care au ajuns dupa eforturi, resentimente inabusite, concesii si galoane de apa sub pod. In acelasi timp, deconstruirea si atacarea notiunii Hollywood-iene a iubirii care invinge orice obstacol din cale imprima povestii o precipitare, o tensiune surda si, da, un risc simtit in cosul pieptului, toate scoase in evidenta de peisajele Batranului Continent, imbibate cu-al lor farmec milenar.

Cu un mimin decupaj si o preferinta deja bine-cunoscuta pentru cadre-secventa filmate din mana, Linklater accentueaza realismul situatiilor, transpunandu-ne acolo, in miezul Greciei si al relatiei, dintr-un foc. Dialogurile, cheia de bolta pentru care ne intoarcem frecvent la Before Sunrise si Before Sunset, raman si aici o spumoasa piesa de rezistenta, trecand intelectualiceste in revista temele mari care ne preocupa din ce in ce mai mult dupa rezolvarea nevoilor “primare” din tinerete: diferentele dintre barbati si femei, ascendentul prietenei asupra iubirii pasagere, chiar si intruziunea tehnologiei sub cearceafuri – toate isi gasesc loc la masa vilei cu vedere la mare, in jurul careia stau adunate nu mai putin de trei generatii de artisti, aflate in armonie pe un teren neutru, neutralizat de briza marii si bucate mediteraneene, o comuniune de regula atat de greu de atins.

Pe de alta parte, comunicarea dintre Celine si Jesse este si ea la fel de acaparanta, comica si patrunzatoare totodata, ca in prima zi, cei doi gasind inca subiecte nedezbatute, povesti din copilarie ramase nespuse, printre care serpuiesc peripatetic pe urmele anticilor. De la inceput si pana la paroxismul final, Hawke e intru totul El, Celine e Ea din cap pana-n picioare – intruchiparea acestor personaje deja clasice, vechii nostri prieteni si poate cei mai indragiti amanti ai cinema-ului contemporan, nu sincopeaza nicicand. Iar cand se ajunge la rabufnire, cand ultima picatura s-a scurs si ultimele cuvinte par spuse intre ei, raspicat si fara recurs la impacare – atunci ochii nostri bulbucati si lipsa oxigenului ne confirma puterea acestei povesti care, iata, a traversat pragul dintre milenii, s-a repliat si s-a relansat fara a-si pierde nici din calitate, nici din actualitate.

Ce spun criticii despre Before Midnight?

Criticii au ramas si ei incremeniti in iubirea fata de acest cuplu, dupa aproape doua decenii la fel de-nflacarata ca la prima vedere, iar procentajele aplauzelor sunt graitoare: Before Midnight atinge o rata de aprobare de 94% pe Metacritic, iar rosioarele trecute prin filtrul Rotten Tomatoes s-au improspatat la Before Midnight in proportie de 98%.

Majoritatea recenziilor lauda in principal canalele de comunicare, inca deschise larg, ca si puterea legaturii dintre Celine si Jesse, nu numai de a rezista atata timp, ci si de a “imbatrani” personajele in armonie cu cele doua episoade anterioare. S-au gasit si cativa carcotasi care stramba din nas la adresa pasiunii cineastilor, aparent scazuta aici fata de primul meet-cute (Newsday) sau care denunta realizarea ca doar pe-alocuri reusita (Wall Street Journal) – dar majoritatea vocilor trambiteaza succesul acestui capitol final “dulce-amarui, cu un scenariu inteligent, joc actoricesc de prima mana si o onestitate dezarmanta” (USA Today).

Verdictul KoolHunt.ro

Aclamat ca unul dintre cele mai bune filme independente ale anului trecut, si nominalizat pe buna dreptate la Oscarul pentru Cel Mai Bun Scenariu Adaptat, Before Midnight apartine categoriei de filme care conduc box-office-ul din inertia clasicului ce le precede. Pentru fani, cuvintele de lauda sunt de prisos, pentru neinitiati, vizionarea unei calatorii de cautare de sine, in cadrul si spre binele cuplului, se poate dovedi revelatoare – nu in ultimul rand, la nivel personal. Este un must-see din multe puncte de vedere, dar poate mai ales ca o doza de realitate tonifianta, si cu sare, si cu piper.

In contextul inflatiei de romance-uri cu time-travel si iz ieftin de fantasy, care se descotorosesc de cotidianul cuplului, acest indie da cartile pe fata: doar scriitorii iscusiti pot face din salturi temporale un petic de relatie… si totul doar din vorbe!