[Titlu in limba romana: Copiii nostri]

KoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 8/10

– actori: 8.5/10

– scenariu: 7/10

– montaj: 7.5/10

Nota IMDb: 6.7/10

Our Children se inspira dintr-un fapt real. In 2007, Geneviave Lhermitte isi omoara cei cinci copiii pentru ca nu mai suporta viata alaturi de sot si doctorul Schaar, cel ce-i sustinea financiar si in casa caruia traiau. Sotul acesteia, Bouchaib Moqadem s-a opus de la bun inceput acestui proiect, afirmand ca transpunerea pe ecran a tragediei suferite reprezinta o insulta adusa memoriei copiilor ucisi. Regizorul Joachim Lafosse spune povestea lui Murielle (Emilie Dequenne) intr-o maniera neutra, nu cauta sa disculpe, nici sa atace. Cunoastem istoria pas cu pas, incercam sa intelegem si asistam la disperarea si nebunia unei femei incapabile sa tina piept sotului si binefacatorului.

What have we done to you (Andre Pinget)

Murielle (Emilie Dequenne) si Mounir (Tahar Rahim) se iubesc si hotarasc sa se casatoreasca si sa-si intemeieze o familie. Mounir este un imigrant marocan, protejat de doctorul Andre Pinget (Niels Arestrup), in casa caruia cuplul locuieste. Premiza filmului e clara de la bun inceput, chiar daca multi nu stiu despre povestea din spatele filmului. Murielle trebuie sa se conformeze. Dintr-o tanara educata, cu un stil de viata relaxat si independent, se trezeste nevasta unui musulman, locuind in casa binefacatorului, a tatalui surogat si etern prezent in orice misca, bunul doctor Pinget. Murielle ramane gravida, iar desi deja a doua sarcina este prea mult pentru ea, urmeaza alte doua, ultima fiind dificila si alterand starea psihica a femeii. Aceasta familie disfunctionala se complace in acest stil de viata chinuit si claustrofob. Mounir este atasat emotional si financiar de Pinget, Pinget foloseste aceasta familie pentru nevoia lui personala de a fi atasat emotional de cineva, neavand nicio problema in a deveni banca la propriu, socru si bunic de imprumut, sfatuitor si impaciuitor. La mijloc exista si situatia complicata a casatoriilor pe hartie intre imigrantii marocani si francezi, pe motiv de acte si alte beneficii. Tartorul principal ramane Pinget, cel ce taie si spanzura in casa sa, cumparandu-si o familie si tinand-o prin santaj emotional alaturi de el. N-ar fi asta o problema pentru ca si Murielle si Mounir se simt foarte bine traind pe spinarea doctorului, asta pana cand Mournir da semne ca s-ar satura de monopolul financiar ce nu vine din partea sa, iar nevasta depresiva incepe incet sa-l scoata din sarite.

Marele gaselnita utilizata in film este transpunerea pe ecran fara multe artificii a declinului sufletesc, iar Emilie Dequenne joaca echilibrat rolul de nevasta supusa cu tendinte nevrotice acutizate. Murielle este femeia tacuta ce din start garanteaza tragedia din final. Murielle este si o prefacuta care, pana in clipa cand starile de supunere devin de nesuportat, nu se plange ca Pinget imparte bani si atentii in stanga si-n dreapta. Cum Mounir sta pe post de fiu adoptiv ce asteapta sfarsitul tatalui adoptiv, Murielle sta pana cand cedeaza psihic, crezand ca va deveni stapana pe proprietate. Pentru personaje nu exista cale de mijloc, totul se joaca pe cartea “ori ramanem ori plecam”, iar plecatul in Maroc implica pentru tanara femeie imbratisarea statului de femeie supusa fara sanse de scapare. O vorba din popor zice “cum iti asterni, asa dormi” – pe Murielle nu a obligat-o nimeni sa ramana in aceasta relatie disfunctionala, iar succesul filmului a venit, pe langa eticheta de poveste inspirata dintr-un fapt real puternic mediatizat, si din capacitatea actritei Emilie Dequenne de a reda pe ecran cat se poate de natural si fara sa cerseasca intelegerea si mila publicului, o femeie incapabila sa lupte pentru propria viata. Tragedia porneste din acceptarea fara a cracni a statutului de femeie intretinuta, pana in punctul cand Murielle, din atata dragoste si atitudine defetista, accepta sarcina dupa sarcina fara sa comenteze, in schimb nu pregeta sa-si manifeste durerea si sa imbratiseze nebunia. Nebunia functioneaza perfect sa mascheze o personalitate debila si pervertita, dar, in termeni de personaj pe marele ecran, Murielle reprezinta reteta succesului, atata timp cat poti sa joci acest rol ireprosabil.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Intreaga distributie s-a adaptat de minune rolurilor si scenariului. Cu Niels Arestrup ne-am intalnit ultima oara in War Horse. In Our Children, cu toate ca joaca rolul celui ce manipuleaza restul personajelor, Arestrup castiga un dram de simpatie pentru ca are tupeul sa o intrebe pe Murielle cu ce au gresit restul personajelor fata de ea. Atitudinea degajata este normala si interpretata ca atare pentru ca Pinget a mizat pe sustinerea financiara si a castigat, interpretarea oferita este calma, batranelul simpatic care nu poate sa fie ne-suferit de audienta. Alaturi de Murielle, Pinget este un membru al triumviratului din care face parte si Mounir, o familie disfunctionala ce se accepta ca atare si imbratiseaza ceea ce poate obtine fiecare de la celalalt. Emilie Dequenne a castigat in 2012 premiul pentru cea mai buna actrita in cadrul sectiunii Un certain Regard la Cannes si a fost nominalizata pentru acelasi premiu la gala Academiei Europene de Film. Privirea inlacrimata, faptura tremuranda si impresia ca Murielle este tot timpul la un pas de a face ceva groaznic au fost a doua fire a tinerei actrite. Acest gen de rol este fie pasul spre afirmare, fie dovada ca inca nu esti pregatita de roluri complexe. Dequenne a demonstrate ca are un viitor in bransa, din pacate, Tahar Rahim apare si dispare pe ecran asemeni personajului sau. Nu transmite nimic, in afara de ignoranta si aroganta. Joachim Lafosse isi pune semnatura pe regie si scenariu, este impartial si nu incearca sa fie impaciuitor, sau sa acuze mai mult decat este nevoie, organizeaza pas cu pas instalarea depresiei si urmeaza drumul pana la final. Faptul ca nu mizeaza pe scene violente, ci pe scene menite sa arate declinul lui Murielle, este un plus pentru acest film.

Ce spun criticii despre À perdre la raison/Our Children?

À perdre la raison/Our children s-a bucurat de cronici favorabile si premii pe masura. Emilie Dequenne a fost recompensata la Cannes, iar talentul lui Joachim Lafosse a fost recunoscut prin nominalizari. Pe IMDb gasim in dreptul filmului À perdre la raison/Our Children nota 6.7/10, acest film nefiind inca descoperit de multi cinefili. Pe Rotten Tomatoes observam in dreptul lui Our Children o prospetime de 85%, dar o medie de 5.8/10 din partea criticilor de film, cu doar 4 cronici favorabile si una singura negativa. Jordan Mintzer din partea Hollywood Reporter pune accentul in cronica sa pe drama psihologica realizata de Lafosse, o reusita placuta ce merita atentia publicului, in timp ce Stan Hall (Oregonian) constata ca Our Children nu reuseste sa scoata in evidenta motivul pentru care gestul necugetat al lui Murielle a fost posibil. Motivul este destul de clar din primul sfert de ora. Mihnea Columbeanu (Cinemagia) conchide in cronica sa faptul ca “Joachim Lafosse ne ofera un material de meditatie necesar pentru toti cei preocupati de problemele si dramele de familie”.

Verdictul Koolhunt.ro

Our Children/À perdre la raison este un film greu de vazut. Nu este ofertant pentru publicul larg, dar nu merita ocolit, mai ales pentru jocul actorilor si stilul neutru al regizorului. S-ar putea pentru multi sa fie o vizionare interesanta si trebuie vazut macar pentru simplul fapt ca acest tip de filme ajung destul de greu pe marile ecrane din Romania.