Home » Acum la cinema, cinema, Filme

21 & Over – Noaptea mintii

15 April 2013 scris de 1 comentariu

21-and-over1[Titlu in limba romana: Marea Matoleala]

KoolRank: 3/10

– atmosfera & entertainment: 4/10

– regie: 3/10

– actori: 3/10

– scenariu: 3/10

– montaj: 4/10

Nota IMDb: 5.7/10

Regie: Jon Lucas, Scott Moore An: 2013
Actori: Justin Chon, Skylar Astin, Miles Teller Genulcomedie

 

21-and-over2Sunt momente in viata cand te intrebi ce rost au anumite lucruri, in cazul de fata, anumite filme. Ce au adus in plus pe piata? A meritat sa vezi asa ceva? 21 & Over este un film pe care trebuie sa-l evitati. Daca ati epuizat orice alta alternativa de distractie, daca televizorul s-a stricat, laptopul s-a afumat si vreti sa pierdeti timpul cu ceva, mergeti de vedeti creatia lui Jon Lucas si Scott Moore. Avand in cap mareata idee: sa aratam ce fac studentii americani pe la facultate, suntem improscati de scenaristi, la propriu, cu un hibrid intre Hangover, Revenge of the Nerds si American Pie. Poate vreti sa radeti si v-a venit ideea sa incercati acest film? Pozele cu mate de pe Facebook provoaca un ras mult mai sanatos decat acest film.

When did this get all Bananas and Pajamas? (Miller)

21-and-over3Jeff Chang (Justin Chon) este un elev eminent, linistit, nu iese din cuvantul parintilor si urmeaza sa sustina un interviu pentru admiterea la Facultatea de Medicina. Visul de aur al tatalui sau aprig si tafnos este sa-si vada progenitura invartind bisturiul pe degete si sa fie purtator de prefix “doctor” in fata numelui pe cartea de vizita. Tiparul clasic pentru orice film cu si despre adolescenti. Copil traumatizat si parinte autoritar. In viata lui Jeff reintra prietenii sai buni, Casey (Skylar Astin) si Miller (Miles Teller). Cei doi vor sa-l petreaca pe Jeff cu ocazia implinirii frumoasei varste de 21 de ani. 21 de ani este un fel de evadare din Alcatraz, daca e sa urmarim starile sufletesti ale junimii de peste ocean. E varsta cand pot sa bea alcool pana cad lati pe jos, pot sa joace Black Jack si poker prin cazinouri. Stati asa. Parca asta faceau si pana acum, sau emisiuni in genul 16 and Pregnant sau Sweet 16 m-au indus in eroare?

21-and-over4In caz ca nu v-ati prins ce vor intreprinde cei trei muschetari, va spun eu. Destrabalare la greu. Partea amuzanta este ca acest gen de film ar fi avut sansa sa fie realizat mult mai bine, dar acolo unde nu-i scenariu, nu-i coerenta, iar 21 & Over se joaca periculos de mult cu nervii nostrii. Fiecare miscare a personajelor, facand abstractie de faptul ca nu se ofera prea multe detalii despre cine sunt si ce vor de la viata, este construita in graba, fara a se pune pret pe creearea unui punct culminant. Realizam din start cam pe unde vom ajunge la final. Eliberare totala.

Listen, I can’t go out tonight. (Jeff Chang)

21-and-over5Nu zau? De fiecare data cand imi este dat sa aud aceste cuvinte din gura unui personaj, stiu ca acesta va proceda exact invers de cum si-a propus. In fond si la urma urmei, ce vrea acest film sa ne demonstreze? Facem cum ne taie capul, nu cum vor altii. Autonomia si independenta sa traiasca. Pacat ca mesajul este ascuns sub straie bizare purtate in cadrul initierilor prin fratiile din facultati si sute de siraguri atarnate in stil Mardi Gras la gat. 21& Over nu-si bate capul cu fineturi, subtilitatile tin mai mult de culoarea ursuletului atarnat de podoabele lui Jeff, in rest, ceea ce se vrea a fi o versiune juvenila la franciza Hangover este cel mult o tentativa moarta-n fasa.

Dupa fel de fel de parodii inutile cum au fost Date Movie, Epic Movie, Meet the Spartans, am sperat ca poate acolo unde nu-i cautare nu va exista si un raspuns sub forma unui film facut de pomana. Pacat de bani si de bunele intentii. Intelegem ca perioada vacantei de primavara este un sezon bun pentru utilizarea escapadelor tinerilor pentru a vinde bilete. Fascinatia pentru aceasta pauza academica a fost vazuta si in Spring Breakers. Daca in Spring Breakers vedeam o umbra de duritate, in Marea Matoleala nu reusim sa resuscitam nici macar dorinta de a bea o bere rece dupa vizionare.

Despre actori si regie ce se poate spune?

21-and-over6Ce putem sa spunem despre actori? Sper sa se afirme in alte filme. Pentru Skylar Astin, Miles Teller si Justin Chon, 21& Over este o pata neagra pe CV-ul lor. Putem sa intuim ca macar s-au simtit bine la filmari, in rest jocul lor pe ecran lasa de dorit, incat te intrebi daca si-au luat in serios rolurile sau, vazand in ce film au ajuns, au decis sa interpreteze rolurile in gluma. Pe Justin Chon in stim din seria Twilight, dar rolul de fata reuseste sa fie mai prost interpretat decat ce a prestat in romanta compusa de Stephenie Meyer. Russell Hodgkinson, o prezenta mai mult cameo decat rol, ramane cunoscut pentru aparitiile bizare in filme. Se pare ca-i plac astfel de partituri, pentru ca si de aceasta data face un rol ciudat. La capitolul scenariu si regie, tandemul Jon Lucas, Scott Moore ar face bine sa invete din aceasta greseala si pe viitor sa construiasca un scenariu. 21& Over se invarte in jurul cozii – majoratul la americani – si in afara de un final anemic, intuit din start, nu aduce nimic nou.

Ce spun criticii despre 21 & Over? 

21-and-over7Ce sa spune criticii? Au oferit acestui film exact ceea ce merita, note mici, si garantat o sa-l gasim pe la premiile Razzies. Sa o luam cu inceputul. Pe IMDb, 21& Over are o nota de  5.7/10, o nota mare pentru un astfel de film. Pe Rotten Tomatoes, punctam o prospetime de 29% pentru 21 & Over si o medie de 4/10. Din 70 de cronici de film, 50 au fost negative la adresa acestui film, celelalte 20 au fost indulgente. Pe Metacritic, celebrul metascore indica 34/100 pentru 21 & Over. Richard Roepper din partea Chicago Sun-Times ofera o descriere perfecta pentru 21 & Over: 88 de minute din totalul de 93 ale acestui film sunt prea multe, mai bine era sa nu existe cu totul. Sa spui despre 21 & Over in momentul de fata ca este un film, este o jignire la adresa cinematografiei, dar sa nu uitam ca exista un public ce degusta astfel de creatii absurde. Pentru ei, distractia incepe in acest weekend.

Verdictul KoolHunt.ro

21 & Over un film foarte prost si inutil. Reprezinta o pierdere de timp mersul la cinema in scopul vizionarii acestei creatii. Asta doar in caz ca nu vorbim de un pariu pierdut si produsul scos de Jon Lucas si Scott Moore reprezinta pedeapsa.

1 comentariu »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*