“Nu exista oameni buni si rai. Unii sunt mai buni si altii sunt mai rai, dar toti sunt motivati mai degraba de ignoranta decat de rautate. De orbire fata de ceea ce se petrece in inimile celorlalti… nimeni nu vede pe altcineva cu adevarat decat prin prisma defectelor propriului ego. Aceste este modul in care ne percepem unii pe altii. Vanitate, teama, dorinta, intrecere – toate aceste distorsiuni din interiorul egourilor noastre ne conditioneaza viziunea asupra celor cu care intram in legatura. Adauga la aceste distorsiuni din egoul nostru distorsiunile din egoul celorlalti si o sa vezi cat de incetosata devine lentila prin care ne privim unii pe altii.

Asa se intampla in toate relatiile din viata, cu exceptia cazului rar in care doi oameni se iubesc suficient de mult ca sa treaca prin toate aceste straturi de opacitate si sa-si descopere unul altuia sufletele. Aceste cazuri imi par pur teoretice…” (Tennesse Williams)

 Un tramvai numit Dorinta a ajuns, la finalul acestei luni, la Teatrul Odeon. Piesa scrisa in 1947, de Tennesse Williams, se bucura si astazi de acelasi succes urias, nu doar in America, ci in intreaga lume. La noi, prima montare este cea realizata in 1965 de Liviu Ciulei, cu Clody Bertola si Victor Rebegiuc.

Scena salii Majestic este transformata intr-un adevarat apartament, apartamentul sotilor Kowalski: o bucatarie simpla, separata de dormitor printr-o perdea. Insa linistea celor doi se spulbera o data cu aparitia lui Blanche DuBois, sora Stellei Kowalski, care hotaraste sa se mute la ei in urma esecurilor suferite, cautand dragoste si alinare. Si de aici incepe conflictul… Regizorul, Dinu Cernescu, a pus intr-un singur personaj o sumedenie de trairi, chiar contradictorii, frica de viata, dar si dragoste si dorinta, durere interioara, dar si dorinta de a o lua de la capat, esec, dar si implinire. Si tot meritul lui Dinu Cernescu este si faptul ca a reusit sa condenseze tot dramatismul piesei, pentru ca mai apoi, tensiunea sa se elibereze treptat, treptat.

Nu o sa spun mai mult depre o piesa deja celebra, insa distributia merita toata atentia. Rodica Mandache a primit, asa cum declara, rolul vietii, Blanche DuBois, o Blanche plina de contradictii, o Blanche care a esuat in iubire, insa continua sa o caute si spera la un mariaj fericit cu Mitch, dar nu se sfieste sa flirteze cu primitivul sau cumnat. Marian Ghenea este Mitch, prietenul si colegul lui Stanley Kowalski, un personaj construit in antiteza cu acesta. Balbait, sensibil si educat, este in cautarea acelui “cineva”, demn sa locuiasca sub acelasi acoperis cu batrana sa mama. Crina Muresan este Stella Kowalaski, candva o lady, care acum a renuntat la lumea ei pentru a se marita cu grobianul sau polonez. Este prinsa intre iubirea de sora si cea fata de sot, si interpreteaza admirabil naivitatea personajului sau.

Stanley este interpretat excelent de Mihai Smarandache si este grosolan, primitiv si chiar agresiv, iubitor de jocuri de noroc si lipsit de respect fata de sotie, cu o aversiune declarata pentru cumnata. Celelalte personaje secundare se construiesc in jurul celor patru: Ruxandra Maniu este Eunice Hubbell, proprietara apartamentului in care locuiesc sotii Kowalski si vecina de deasupra, mereu langa Stella cand aceasta are nevoie. Silvian Valcu este Steve Hubbelle, sotul Eunicei, dar si prietenul si partenerul de poker al lui Stanley. Rolul lui nu ii pune in valoare foarte mult talentul, cu care ne obisnuisem in Emigrantii. Dimitri Bogomaz este Pablo Gonzalo, celalalt partener de poker al lui Kowalski. Anda Salteletchi si Marian Lepadatu sunt medicul si asistenta ce-si fac aparitia in finalul piesei. Si ultimii sunt cei trei barbati din visele protagonistei: Nicolas Catianis, Dragos Panait si Nicolai Popescu.

Unde vedem “Un tramvai numit Dorinta”?

In Sala Majestic a Teatrului Odeon,  insa trebuie sa va cumparati bilet din timp, pentru ca ultimele spectacole s-au jucat cu casa inchisa. Si, contrar majoritatii experientelor mele anterioare, de data aceasta publicul s-a ridicat la inaltimea piesei, vestimentatia a fost in cea mai mare parte eleganta si niciun telefon nu a mai rupt vraja piesei.

Pozele au fost preluate de pe site-ul Teatrului Odeon.