CoolRank: 8.5/10

Ce India, Mexic sau Thailanda? Acum ca am citit Un an in Provence, este clar ca trebuie sa-mi schimb planurile de vacanta si sa ma orientez catre o destinatie la care nici nu ma gandeam in urma cu o saptamana, sudul Frantei.

Cand zici Franta, te gandesti automat la Paris, la parfumuri scumpe, restaurante sic, femei sofisticate, mancaruri rafinate, cultura, civilizatie, romantism. Ei bine, in cartea de fata nici vorba de asa ceva. Nu gasesti nicaieri mentionat turnul Eiffel, nicio vorba despre Coco Channel sau despre hoteluri de 5 stele, ci mai degraba as spune ca este vorba de un fel de ghid turistic, unul comic, spumos despre viata la tara in Franta vazuta prin ochii unui englez.

Un an in Provence nu are un subiect propriu zis, si nici o intriga cu un punct culminant, asa cum am invatat la scoala ca ar trebui sa aiba o opera. Cu toate astea, Peter Mayle reuseste sa surprinda placut cititorul cu povestiri amuzante din viata de zi cu zi a unui englez care incearca sa se acomodeze in Franta rurala, intr-o mica localitate din Provence, si cu situatiile pline de haz, inerente de altfel, care rezulta cand doua moduri de viata diametral opuse – cea britanica si cea franceza – se intalnesc.

Motive Pro(vence) pentru viata la tara

Peter Mayle a auzit numai lucruri frumoase despre Provence, despre pitorescul locurilor, clima blanda si prietenia localnicilor. Asa ca impreuna cu sotia si cei doi caini, familia decide sa se mute intr-o mica localitate sudul Frantei, la poalele muntilor Lubéron. Zis si facut: cei doi devin curand proprietarii unei case si ai unei bucati zdravene de pamant in Provence si incep un nou capitol al vietii, departe de vremea mohorata si cenusie din batrana Anglie. Cartea se doreste a fi relatarea amuzanta a intamplarilor prin care trece cuplul de britanici incercand sa se acomodeze la stilul de viata provensal si cu obiceiurile locului.

Nebunia incepe cand familia decide sa faca anumite modificari in structura noii case. Obisnuit cu stilul de munca britanic, cu punctualitatea si seriozitatea englezilor, Mayle este uimit sa constate ca viata in Provence are propriul ei ritm si ca timpul si eficienta sunt doua notiuni care exista doar in dictionar pentru muncitorul tipic provensal. Frustrarea si neputinta pe care o resimte autorul fata de ceea ce pare la prima vedere neseriozitatea lucratorilor face tot hazul. Dar timpul ii va dovedi ca oamenii de aici sunt preocupati mai mult de a duce o viata tihnita, fara tensiune, termene limita si ca francezul din sud este cel mai fericit om atunci cand pregateste si savureaza pe indelete o masa copioasa.

O la la! Cate feluri de mancare!

Si cand Mayle incepe sa vorbeasca despre felurile de mancare din Provence si depre vinurile de tot felul – iti vine sa lasi totul balta si sa dai buzna in primul restarant frantuzesc care-ti iese in cale. M-as avanta sa spun ca Un an in Provence este si un fel de ghid culinar, o carte pe care de fiecare data cand o lasam din mana imi starnea o multime de pofte – pofta sa vizitez Provence, pofta de vinurile din zona, de uleiul lor de masline, de branzeturile si de felurile de mancare descrise mai delicios ca in orice alta carte de bucate, de plimbat prin renumitele lanuri de lavanda din zona si de savurat o café crème pe terasa unei cafenele, la umbra unui maslin.

Un an in Provence este cea mai buna reclama turistica pentru aceasta zona a Frantei si culmea este ca apartine unui englez! Este o carte relaxanta, delicioasa, amuzanta, un fel preludiu, daca vreti, in asteptarea vacantei de vara, si o lectura de neratat daca va ganditi sa vizitati Franta.

Cartea a aparut la editura Rao si este prima dintr-o serie de trei romane despre un tinut si niste localnici fermecatori.