Home » Concerte, Timp liber

Tarkovsky Redux rezolva ecuatia muzica + film

29 May 2012 scris de Niciun comentariu

De Ioana Pelehatai

Proiectul fusion Tarkovsky Redux e factorul prim care aduce la acelasi numitor comun elemente improbabile: jazz, electro, canon cinematografic, improvizatie, instalatie video, teorie culturala. Lucian Ban, Mat Maneri, Silent Strike si Dan Basu sunt suficient de experimentati, si separat si impreuna, incat sa nu alunece nici in experimente aride, nici in barbarii multi-culti. Produc o matematica paradoxala, si spontana si exacta, cu care sambata, pe 12 mai, la ArCuB, au oferit un concert ca un q.e.d. de geniu.

Inainte de inceperea concertului publicul se revarsa pe carosabilul de pe Batistei, semn ca e rost de eveniment important. Si intr-adevar, Bucurestiul asa ceva nu mai vazuse. I-a vazut mai intai Delta, dar nu ca Tarkovsky Redux, ci mai degraba ca Warhol redivivus. La Anonimul 2009 aceiasi patru artisti au reorchestrat live probele de ecran ale lui Andy Warhol si tot acolo, un an mai tarziu, au dat fetisul pop art la schimb pe metafizica. In cadrul FFE XVI au produs al treilea experiment tarkovskian, la care s-au inghesuit sa asiste circa 300. 300 de ce? De doamne la treia tinerete, in perle si matasuri exclusiv naturale; de stangisti barbosi tip Occupy Piata Universitatii; de glitterati de Dambovita cu veleitati culturnice; de publicitari supra-alimentati cu experiment si inovatie; de studenti la film cu biciclete olandeze uzate sic. Diversitate, da – dar si un public pretentios, potential blazat, cu pareri despre orice.

In aproape-tacerea si semi-intunericul din sala cocheta a fostului Palat al Societatii Functionarilor, 300 de perechi de urechi au impartit 45 de minute de gratie. La inceput a vibrat viola lui Maneri, suficient de discret incat sa lase vocea Alisei Freyndlikh (sotia Calauzei) sa fie calauza publicului in experienta Tarkovsky Redux. N-au avut nevoie de reflectoare, pentru ca fasciculul videoproiectorului lumina un strict necesar de contururi si siluete. Pianul lui Ban se profila elegant in stanga, Maneri umplea centrul scenei, iar in contra-ponderea compozitiei statea masa de festin cu butoane al lui Silent Strike si Dan Basu. Impreuna au facut ceea ce Lucian Ban numeste “comentariu la comentariu”, sau “post-post-modernism”, sau o lectura personala a unei felii esentiale de imaginar comun al lumii occidentale.

Ca in orice poveste de jazz si iubire, pianul si viola au stat mult de vorba. S-au certat, s-au iertat si si-au oferit reciproc momente de solo. Mi-au adus aminte ca limba rusa suna ca si cum ar fi tot timpul acompaniata de iubirea dintre un pian si o viola. Improvizatii si reinterpretari cu instrumente “clasice” s-au mai vazut, dar ce faci cand intra in ecuatie digitalul? Matematic si rece, poate sa sufoce jazz-ul care fuge de constrangeri. Insa DJ-ul si VJ-ul Tarkovsky Redux fac combinatorica, nu matematica liniara stricta. Au o serie finita dar generoasa de elemente de baza, pe care le mixeaza ghidati de Ban si Maneri. Silent Strike n-a bagat beat-uri, efecte si loop-uri peste tot. Le-a dozat atent, dar atunci cand a intervenit m-am intrebat de ce sunt intr-o sala cu scaune, in loc sa dansez in Atelierul de Productie. Dan Basu a cantat video din recolorari, taieturi si suprapuneri. Tot el mi-a readus sub ochi o revelatie personala de demult: “Muzica, de exemplu. E mai putin legata de realitate decat orice altceva. (…) Si totusi, ca prin minune, muzica ne ajunge in inimi.” (Calauza)

Tarkovsky Redux nu e integrala Tarkovski pusa pe muzica. Dac-ar fi i-ar manca de vii niste puristi de-un oarecare fel: ai jazzului, ai lui Tarkovski sau ai sub-culturii electro. Tarkovsky Redux e live soundtrack, colaborativ si personal. Compun, repeta si lucreaza prin Skype, pentru ca Ban si Maneri sunt la New York, iar Basu si Silent Strike in Romania. Au in repertoriu doar patru filme – Calauza, Oglinda, Sacrificiul, Nostalgia. Au exclus voit Solaris si Andrei Rubliov, care subscriu altor coordonate estetice si tematice. Toate filtrele astea (de selectie a secventelor din filme, de adaptare la energia fiecarui concert, de imbinare a doua genuri muzicale aparent disjuncte, de coordonare intre sunet si imagine) produc un mecanism-organism animat de patru artisti titrati, care au curajul sa-si asume un vesnic work in progress.

Credit foto: Sorin Nainer, Festivalul Filmului European

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*