Home » Filme

Razboiul cu troia nu se face, zice Florin Calinescu

21 December 2007 scris de Niciun comentariu

Nu sunt un mare fan al lui Florin Calinescu, dar vazusem (cu mare intarziere, spre rusinea mea) acum vreo 2 luni cu prietena mea, Raluca, piesa O zi din viata lui Nicolae Ceausescu, al carei protagonist este. Nu am cazut pe spate, dar a fost ok si mi-a lasat impresia ca as vrea sa il mai vad pe actor si in alte piese.

Prin urmare, atunci cand am primit doua invitatii la avanpremiera piesei Razboiul cu Troia nu se face, si am mai si aflat ca ar fi o adaptare dupa La guerre de Troie n’aura pas lieu de Jean Giraudoux, nu am spus nu. De unde puteam sti ca urmeaza o combinatie intre Trasniti in NATO, Chestiunea Zilei, La Bloc si alte poante de mahala.

Florin Calinescu este, in afara de director al Teatrului Mic si regizor si actor al acestei piese.
El il intruchipeaza pe arheologul Heinrich Schliemann care descopera pe teritoriul Turciei de astazi ruinele stravechii cetati Troia si prezinta publicului zilele dinaintea inceperii razboiului troian, prin perspectiva incertitudinii. Pana aici toate bune si frumoase.

De aici urmeaza insa ca pe scena sa apara homosexuali cu doua vibratoare pe post de coarne, regi greci care pescuiesc crabi cu organele genitale si alte minunatii, poate nu chiar demne de Jean Giraudoux. Eroii homerici sunt demitizati, poate un pic mai mult decat necesari si este creata o imagine colosala a decadentei acelei epoci.

Poate un pic trivial, poate putin mai mult licentios… piesa urmarea sa vorbeasca lumii despre Hitlerism si sa descifreze motivele celui de-al doilea razboi mondial. Nu am reusit sa prind esenta piesei lui Calinescu, ce a vrut si pe cine parodia, in afara de sarmanele personaje ale Iliadei si Odiseei – Eneas apare ca aurolac, Elena ca iepuras Playboy care face trotuarele, Paris ca homosexual frustrat… O fi avut el ceva in minte, dar cert este ca a considerat ca publicul roman nu poate fi decat socat spre a ii fi atrasa atentia. Prin urmare, ne socheaza din plin. Nu stiu daca mai reuseste si altceva…

Am plecat de la piesa cu un gust amar, am aplaudat in sila si am venit chitita sa ve recomand sa nu dati banii pe bilete. Sa asteptam sa invete mai intai sa faca teatru si apoi sa adapteze piese celebre altfel decat intr-un mod grosolan. Apoi abia, cand trecem peste asta, vom incerca si noi sa intelegem ce vrea teatrul romanesc de la noi…

Sala a fost plina, in mod inexplicabil. Probabil oamenii, debusolati, credeau ca se dau televizoare ca pe vremuri la PRO-TV.

Cam asta a reusit Florin Calinescu “cu manutele astea doua” sa faca dintr-o piesa celebra…

Comentariile au fost inchise pentru acest articol.