Home » Evenimente, Timp liber

PARK(ing) Day – mai cu mot si cu joc ca-n parcarea de la bloc

15 September 2011 scris de Niciun comentariu

In caz ca nu stiati, mai nou suntem in rand cu lumea in privinta initiativelor cool, de natura sociala, culturala, ecologica etc. – importam multe activitati, “cruciade” si luari de pozitie, ceea ce e bine, inseamna ca incepem sa ne dezmortim din laissez-faire-ul pe care-l credeam incurabil in spatiul mioritic.

Numai saptamana asta am auzit vorbindu-se de SlutWalk (sau “Marsul panaramelor”, 6 octombrie), de Let’s Do It, Romania! (24 septembrie) si, acum iata, de PARK(ing) Day, care se intampla chiar maine. Iata care va fi atmosfera la acest prim eveniment de unitate in diver…tisment din toamna!

Inainte sa se revolte planeta, sa revolutionam parcarea!

In martie, un studiu a aratat ca Bucurestiul e cel mai poluat oras din Europa, o realitate care reduce speranta de viata pentru locuitorii Capitalei cu aproximativ doi ani! Cat din tragedia asta are legatura cu masinile noastre, pe care le etalam ca pe diplome de statut social, puteti sa calculati si voi… estimarea mea de pieton e ca relatia e evident – la mintea cocosului de evident – cauzala.

Din fericire, sunt si altii care observa amprenta noastra de CO2, altii mai in putere sa si schimbe ceva. Printre ei, se numara si RFI Romania, organizatorii PARK(ing) Day-ului de maine. Este un eveniment care vrea sa infrumuseteze Bucurestiul, care, speram, va populariza transportul cu bicicleta, si care va avea loc maine in parcarile de la Carrefour Unirea si Carrefour Baneasa. Vineri deci, in prima zi de weekend – si va tin pumnii cand veti vinde gogoasa asta sefului! – 30 de orase de pe mapamond, inclusiv, pentru al doilea an, Bucurestiul, vor imbraca 800 de parcari in straie relaxate, ca de vacanta.

“Sa ne plictisim cu metoda” – Think Outside the Box

Caci nu e vorba doar de biciclete, ci si de activitati culturale, ludice, chiar si sportive. In Capitala noastra, cele doua spatii destinate de regula masinilor de langa magazinul Unirea si Carrefour Baneasa se vor transforma in locuri de pierdut vremea à la parc. Parcurile temporare vor cuprinde in total 1500 de metri patrati, acoperiti deja cu gazon in vederea event-ului, si vor fi animate de statuile vii ale Teatrului Masca (Unirea) sau dantuiala pe ritmuri irlandeze.

Bucurestenii care se vor infiinta in parcarile refasonate pentru o zi mai se pot astepta la o sumedenie de gaselnite care mai de care mai distractive: bicle de toate genurile (Bicla.ro, Ivelo.ro, Biciclop), jocuri de ping-pong (Kamikaze), campionate de frecat menta sau de taiat frunza la caini (in variante “la propriu” concepute de Think Outsite the Box), zmeie gata de zbor (Vreau pe Cer) si multe workshop-uri “destupate” marca Incubator107. Cat despre amatorii acestora din urma, ei vor pleca acasa cu un set de skill-uri eminamente funtastice: jonglerie, masaj, mixologie de smoothies, origami de bijuterii – chestii de uz cotidian…!

Asadar, maine ne vedem la PARK(ing) Day ca sa ne jucam si sa ne imprietenim, sa smulgem inapoi o portie de asfalt din Regatul Rablelor si sa ne odihnim cum se cade dupa vacanta (!). Pe biciclete, cetateni ai Globului!

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*