Home » Carti

Paradisul de dupa colt – o utopie dupa care alergam toata viata

25 March 2011 scris de 4 comentarii

CoolRank : 8/10

Putini stiu ca George Washington, Jimmy Carter, John F. Kennedy, Bill Clinton, chiar si actualul Barack Obama au cochetat, dupa ce au devenit presedinti, cu arta scrisului. Se pare ca Theodore Roosevelt a fost cel mai prolific dintre toti, avand publicate nu mai putin de 35 de volume. Totusi, toti vor ramane in amintirile noastre ca presedinti ai Statelor Unite.

Altceva putem spune insa despre Mario Vargas Llosa. Cititorii il cunosc in primul rand ca pe un mare scriitor, castigator a numeroase distinctii literare (printre care si un Nobel in 2010), si abia apoi drept un infocat politician. Dar lumea literara era sa-l piarda in ’90, cand putin a lipsit sa fie ales presedintele tarii sale, Peru. Pentru ca oricat ar fi incercat sa impace politica cu literatura, cu siguranta ca noua functie nu i-ar fi lasat prea mult timp pentru scris.

Destinul unui pictor faimos si povestea mai putin cunoscutei sale matusi

Scriitorul incearca in Paradisul de dupa colt sa reconstituie viata celebrului pictor Paul Gauguin si a matusii sale, Flora Tristan. Daca acurateatea datelor este respectata sau nu, este mai putin relevant. Cartea nu se doreste a fi un document istoric, ci o fictiune in care Llosa se concentreaza pe trairile si idealurile celor doi, care sunt toata viata in cautarea unui anume fel de paradis.

Exceptand gradul de rudenie, singurul fir comun al protagonistilor este ca atat Flora, cat si Gauguin isi petrec viata incercand sa atinga paradisul. In cazul ei este vorba de un crearea unei ordini sociale in care femeile si muncitorii sa aiba drepturi egale si recunoscute in fata legii. Iar pentru Paul, paradisul inseamna intoarcerea la radacini, in salbaticul Tahiti, departe de lumea artei din capitala Frantei. Ambii vor cunoaste doar frustrare si, intr-un final, moartea.

Capitolele alterneaza intre Paul si Flora, dar destinele lor nu se vor interesecta niciodata. Si probabil ca este mai bine asa, deoarece o posibila intalnire ne-ar fi aratat si mai mult diferentele dintre ei. In timp ce matusa sa incearca sa schime lumea impotriva nedreptatilor sociale, Paul este cel putin indiferent la ceea ce se petrece in afara universului propriu, daca nu este chiar si complice la anumite nedreptati. Iar daca Flora respinge sa aiba o viata amoroasa, pentru pictor aceasta este insasi sursa creatiei sale, cautandu-si tot timpul iubite foarte tinere, aproape copile, care-i servesc si ca muze pentru tablouri.

Paradisul este pentru o vreme Tahiti, apoi Insulele Marchize

Desi interesant si destinul Florei, curiozitatea mi-a fost atrasa de viata lui Paul Gauguin. Mai ales ca toate cunostintele mele despre pictorul francez se limitau la perioada de creatie maxima din Tahiti.

Ceea ce nu am stiut este ca Gauguin a fost casatorit in Franta cu o daneza, Mette, cu care a avut 5 copii. Talentul pentru pictura nu a fost unul descoperit din frageda copilarie, ci unul dezvoltat mai tarziu, pe cand este un functionar la bursa din Paris. Cu toate ca avea o situatie materiala si familial buna, Gauguin decide sa lase totul in urma si sa se indeparteze de civilizatie, in Tahiti. Interesul pentru insule ii fusese starnit si de prietenul sau, Van Gogh, cu care a si locuit o vreme in Franta. Cei doi se despart insa violent, iar Van Gogh isi taie o ureche.

In Tahiti are pe rand mai multe iubite, toate tinere si frumoase, ale caror portrete inca apar pe peretii marilor muzee ale lumii. Dar viata tumultoasa il duce la moarte, deoarece Paul inca din tinerete descoperise ca are sifilis. Boala necrutatoare, pentru care nu exista leac la acea vreme, ii ataca incet toate organele, orbindu-l intr-un final, un sfarsit tragic pentru un mare pictor. Este inutil sa spun ca a murit singur, intr-o saracie lucie, fara familie, fara iubite, doar cu cativa prieteni. Ca majoritatea pictorilor, recunoasterea geniului sau a venit abia dupa moarte.

Dupa ce cititi Paradisul de dupa colt cu siguranta veti dori sa aveti si o imagine ale capodoperelor lui Gauguin pe care Vargas Llosa le descrie atat de bine. Stiu ca eu asta am facut si le-am apreciat si mai mult stiind povestea din spatele fiecareia.

Cartea a aparut la noi la Humanitas si poate fi achizitionata direct de pe site-ul editurii.

4 comentarii »

  • andres said:

    E absolut superba cartea! Mai am putin de citit din ea. Sunt doua povesti paralele, alambicate, triste, dar superb povestite. Nu trebuie ratata!

    Andres

  • andres said:

    PS. Am uitat sa mentionez ca Flora era bunica lui Koke si nu matusa ;)

  • Mihaela said:

    @Andres: Ai dreptate. Cred ca eram deja cu gandul la cartea pe care o citesc in prezent atunci cand am scris recenzia. Multumesc pentru observatie si astept si pe viitor parerile tale ;) Lectura placuta in continuare!

  • andres said:

    Spor la citit. A fost de destul de greu de parcurs, poate din cauza concentrarii textului, dar a meritat fiecare pagina citita. Dupa ce am citit ultima pagina am realizat ca e cu mult mai frumoasa decat mi-as fi inchipuit :) E una dintre cartile care te bantuie mai tarziu! :p

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*