[Titlu in limba romana: Cutia Pandorei]

CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 7.5 /10

– regie: 6/10

– actori: 7.5/10

– scenariu: 7/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 7.2/10

A inceput Festivalul Filmului European, ajuns deja la a 15-a editie. Daca nu stiti de el, si daca nu v-ati lovit de panouri publicitare in oras care sa va spuna ceva despre el, atunci lasati-ma sa va conving sa dati o sansa filmelor ce nu au capatat reclama excesiva, filmelor ce nu au ajuns sa fie vizionate, doar pentru ca sufera de boala “not from Hollywood”.

O familie compet disfunctionala

Daca reusiti sa treceti peste primele 15 minute in care nu se intampla foarte multe, si in care tacerea apasatoare te face sa te intrebi daca vrei cu adevarat sa te uiti la un film care nu promite prea multe replici, atunci veti descoperi o drama profunda, reala, fara cosmetizari si fara indulcitor.

Nesrin este sotie si mama, o slujba aparent usoara, insa are probleme in casnicie, iar baiatul ei, Murat este mai mult plecat de acasa. Cu o situatie si asa dificila si tensionata, viata ei se ingreuneaza atunci cand este anuntata ca mama ei, Nusret, ce locuieste intr-un sat de munte, a disparut. Asa ca ia legatura cu fratele ei Mehmet si cu sora Guzin, pentru a pleca in cautarea mamei. De aici incepe cea mai mare aventura. Insusi drumul pana in satul unde locuieste mama lor, presarat cu discutii scurte dar taioase intre cei trei frati, care au evident probleme si rani vechi, este chinuitor, iar cei trei incearca sa se focuseze pe rezolvarea problemei.

Mama lor este descoperita in padure, si nu pare ca a suferit rani, iar la externare Nesrin decide sa o ia la ea acasa. Insa mama lor nu mai este ce a fost, incepe sa puna intrebari care mai de care mai ciudate, iar o vizita la medic ii lamureste: Nusret sufera de Alzheimer. Prinsa intre grija pentru fiul ei Murat, care nu mai trece pe acasa si a renuntat la scoala, si dorinta de a o ajuta pe mama ei, Nesrin decide ca pentru moment cea mai buna solutie este sa isi lase mama in grija surorii ei, Guzin.

Aceasta are si ea planurile ei pentru viata, dar mai ales problemele ei, dominata intr-o relatie cu un tip care nu pune mare pret pe ea. In disperarea ei de a lega totusi o relatie trainica, Guzin o paseaza pe Nusret nepotului ei Murat. Asa ca Nusret locuieste impreuna cu Murat la unchiul lui Mehmet, intr-o zona mizera a Istanbulului, in conditii cel putin insalubre si nepotrivite pentru conditia ei.

Insa Murat este extrem de atasat de bunica lui, ii arata compasiune, rabdare si este grijuliu cu ea. Chiar daca Nusret isi pierde din ce in ce mai des memoria, aparent Murat este singurul care ii intelege nevoile, care o calmeaza. In momentele de luciditate, Nusret vrea sa se intoarca acasa, in satul ei, la muntele ei. Murat ii intelege dorul si dorinta arzatoare, insa deocamdata bunica lui trebuie supravegheata indeaproape.

Intoarcerea acasa

Dupa ce intelege ca a investit timp si energie intr-o relatie ce nu avea sa fie niciodata serioasa, Guzin isi aduce mama acasa, si isi deschide sufletul in fata ei, chiar daca e convinsa ca mama ei nu o intelege. Temerile trecutului sunt atat de prezente si astazi, iar asta poate fi ultima sansa de a vorbi deschis.

Nusret devine incet-incet de necontrolat odata ce dorinta arzatoare de a se intoarce acasa pune stapaire pe ea, astfel ca escapadele sale sunt din ce in ce mai dese. Singura solutie este internarea intr-o clinica de specialitate, un act de curaj pentru cei trei frati si mai ales dureros, in special pentru Murat. El nu accepta acest final, asa ca isi asuma responsabilitatea pentru bunica sa, o retrage de la clinica si o duce acasa.

Am fost atat de impresionata de lupta fiecaruia dintre frati pentru a gasi un echilibru, pentru a-i asigura o viata decenta mamei lor, lupta intre datorie si ce e mai bine pentru ea dar si pentru ei. Filmul te tulbura intr-un mod aparte, pentru ca realizezi ca lucrurile astea se intampla cu adevarat, insa daca nu te confrunti cu ele direct, de cele mai multe ori intorci capul in alta parte, pentru ca stii ca a lua o decizie in astfel de situatii ar fi extrem de dureros si dificil.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Filmul este o coproductie Turcia, Franta, Germania, Belgia, din 2008. Am vazut ca la scenariu si regie contributia a fost exclusiv turceasca. Ce pot sa zic… o drama profunda, care te afecteaza. Ceva bube pe la regie si scenariu in ceea ce priveste pauzele uneori prea lungi. E drept ca Hollywood-ul umple spatiu cu replici inutile si milioane de “O.K”-uri sau mai stiu eu ce, insa a fost un pic prea obositor sa astept sa zica cineva ceva. Modul asta de a da greutate unei situatii, si de a fraterniza tacit cu personajele a prins foarte bine in Morometii, sau in Ciuleandra, dar a venit timpul sa gasim si alte solutii mai putin obositoare pentru spectatori. Motivul pentru care am facut o comparatie cu filmele romanesti este acela ca productia ce v-am prezentat-o se aseamana mult cu filmele noastre, chiar si cu peisajele noastre, personajele pot fi oricand de pe meleagurile mioritice.

Onur Unsal il interpreteaza pe Murat, si se transforma fantastic dintr-un pustan razvratit, care merge din greseala in greseala, intr-un tip sensibil, care isi iubeste bunica suficient de mult incat sa ia decizii ce altii nici nu le-ar fi luat in considerare.

Si Deyra Alabora (Nesrin) joaca foarte bine, reprezinta femeia de conditie medie, care trebuie sa tina o casa unita, o familie, care trebuie sa fie stalpul de sustinere, chiar daca se confrunta cu probleme grave. Tsilla Chelton joaca impecabil rolul de femeie bolnava, transformandu-se in cateva secunde dintr-o persoana calma, si relativ pierduta, intr-o persoana isterica si instabila.

Scenariul este bun, problema e de actualitate, abordarea profesionista, dramatica.

Ce spun criticii despre Cutia Pandorei?

Pe Rottentomatoes Cutia Pandorei are 81, iar IMDB –ul arata 7.2 pentru Pandora’s Box. Indicatori buni, promitatori.

Verdictul KoolHunt.ro

Este un film bun, este o drama bine realizata, o poveste reala, actuala, o familie pe care sigur o cunoasteti, sunt vecinii de la scara 2, sau niste prieteni ai unor prieteni. Sunt poate o parte din problemele voastre, e lipsa de comunicare care isi face incet-incet simtita prezenta. Toate acestea va sunt cunoascute, iar acum prezentate intr-un tablou gri-cenusiu, cu insertii de rosu ruginiu si galben pal pe alocuri. Va recomand sa il vedeti pentru ca pune lumina pe problemele pe care le intampina cei ce au grija de oamenii bolnavi (aici Alzheimer), pe greutatea cu care iau decizii, pe dubiile pe care le au alaturi de speranta ca fac ce este mai bine.