Restaurant Osteria Gioia – mult zgomot pentru (mai) nimic
– atmosfera si design interior: 6.5/10
– meniu: 6.5/10
– servire: 6.5/10
– preturi: 6/10
La origine, termenul de osteria (in limba italiana) era folosit pentru a desemna un local simplu, unde se serveste mancare si vin. Adica deloc pretentios. Localul deschis la sfarsitul anului trecut pe Bd. Ion Mihalache este insa cu siguranta pretentios.
De pe site putem afla povestea ultimelor 2 sau 3 generatii ale familiei din care face parte Gioia, proprietara / creatoarea acestui restaurant. Poveste extrem de solicitanta pentru papila gustativa, mai ales ca te astepti sa gusti cele mai naturale si autentice preparate italienesti mergand acolo.
Care-i atmosfera la Osteria Gioia si cum sta la capitolul design interior?
Atmosfera este extrem de conviviala, placuta, in spiritul cald si vesel al unei osteria italienesti, unde te poti chiar astepta sa imparti o masa cu necunoscuti, doar de dragul mancarii. Localul este destul de intim, in traducere libera usor inghesuit, dar extrem de colorat prin accesorii si luminat placut.
Ce mancam si bem bun la Osteria Gioia?
Daca cititi povestea de pe site veti ajunge acolo deja salivand. Va veti astepta sa gustati ceva cu totul si cu totul special, cel mai proaspat si mai bun, cum n-ati mancat nici macar in Italia. Este cazul sa va linistiti. Preparatele de acolo sunt cel mult bune, ba chiar aluneca usor spre mediocru. Iar portiile sunt gandite astfel incat sa fie nevoie de macar 3 feluri de mancare pentru a simti ca ai servit o masa adevarata.
Aperitivul pe care l-am incercat, un antipasto misto, a fost foarte bun, se simtea ca mozzarella era proaspata (desi n-as putea spune daca era chiar de bivolita) iar anghinarea, rosiile uscate si bresaola erau delicioase. Sa nu va vina insa ideea sa impartiti cu cineva un astfel de platou, cantitatile sunt mici si vor aparea conflicte :) .
La categoria fel principal puteti opta pentru o clasica lasagna, daca nu sunteti amatori de fructe de mare (care se pare ca sunt piesa de rezistenta a localului) sau pentru o friptura clasica. Dar nu va asteptati la ceva care sa va inunde bolta palatina cu arome deosebite. Este o lasagna. Nu contine un sos special, ba chiar este putin cam sarac in carne, nu contine nici muguri de pin pentru o experienta memorabilia, iar portia este suficient de mare pentru o singura persoana. Am incercat si ficateii de pui in stil venetian cu ceapa, vin si sufleu de cartofi. Sufleul de cartofi nu era nici cremos nici crocant, iar gustul pregnant pe care ti-l lasa era de cartof fiert. Ficateii nu s-au distins prin nimic in mod special, un gust asemanator putem incerca in mod sigur si la un restaurant de mai mica notorietate si tinuta.
Piesa cu adevarat interesanta a fost calamarul umplut cu midii si creveti, care era foarte fraged. Dar portia era infima si a venit insotita de niste legume trase la tigaie dupa ce fusesera probabil decongelate dintr-o punga.
Nici portia de tiramisu nu ne-a impresionat peste masura, nu am simtit lichior de migdale in crema sau vreo alta nota aromata. Oare sa fiu eu prea pretentioasa?
Cash or credit? Cum sunt preturile la Osteria Gioia?
Daca preturile ar fi fost ceva mai mici, probabil ca pretentiile ar fi fost pe masura. Atunci cand platesti 40 lei pentru orice fel de principal de mancare si 20 pentru un desert, insa, cred ca niste asteptari mai speciale se justifica. Orice fel de mancare incepe la in jur de 40 lei si ajunge pana sus sus de tot, pe la 200 lei pentru un homar gatit cu sos de Prosecco sau 95 lei pentru o friptura de vita. Deserturile costa 20 lei, iar bauturile incep de la 8 lei. Pentru o ceasca de apa fierbinte si un plic de ceai platiti 8 lei, o bere costa intre 11 si 14 lei, iar un cocktail cu alcool 22 lei. Deci scump. Dar au Terra Romana Rose, pe care il servesc si la pahar, pentru numai 14 lei :) .
Cum suntem serviti la Osteria Gioia?
Singurul lucru cu adevarat special si extraordinar la Osteria Gioia este personalul. Nu am intalnit nicaieri servicii mai bune, mai multa atentie deloc fortata sau pretioasa si bauturi care sa vina mai repede. Ba chiar personalul de la Gioia stie sa povesteasca mesenilor si despre preparatele care nu sunt inca in meniu, cu detalii si explicatii. Bravo lor!
Cand sa mergem la Osteria Gioia si pentru ce ocazii este potrivit?
Un raspuns rautacios ar fi “atunci cand plateste altcineva”. “Tinuta” localului, dar mai ales a preturilor, il recomanda pentru intalniri de afaceri, fie la pranz, fie la cina, desi spatiul nu prea permite schimburi de informatii cu caracter confidential. Ar putea fi insa potrivit si pentru intalniri romantice sau iesiri cu prietenii.
Unde gasim Osteria Gioia?
Pe Bd. Ion Mihalache la numarul 16. Faceti o rezervare la numarul 021 311 37 50 daca vreti sa incercati, pentru ca e destul de aglomerat.
Fotografiile au fost realizate de Andreea Badescu in Osteria Gioia pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.
Andreea, te felicit pentru acest comentariu. Obiectiv si foarte bine punctat. De mult timp nu am mai citit o recenzie atat de sincera.
Felicitari.
Poate in curand si un articol despre Cafenele/Restaurante in Centrul Istoric?
Foarte bine scris comentariul. Articulat. Profesionist. Nu se supara nici patronii, nu se sperie nici clientii. Excelenta treaba, Andreea!
draga mea, sa nu fii capabila sa deoseesti o mozzarela “regular” de una de bivolita – complet diferite, nu trebuie sa fii expert ci sa fi mancat cel putin o singura data mozzarela si mozzarela di bufala – imi spune multe despre capacitatea ta de “analiza” si implicit ma face sa ma indoiesc ca vei fi mancat vreodata in alta carciuma mai sus de “la mama”.
altfel, e drept, versus preturi, poti obtine si te poti astepta la mai multe din partea marelui Passarelli
btw servesc si orice alt vin , la pahar, altul decat Terra Romana ptr “titluri” care nu depasesc 150 ron/sticla.
Ornelaia spre exemplu … if you know what i mean.
PS.: am sesizat sarcasmul din enuntul ref “legume congelate”. ai idee daca procedeul de congelare afecteaza calitatea, ori prospetimea legumelor ? ;-)
[…] Restaurant Osteria Gioia – KoolRank: […]
[…] 16. Restaurant Osteria Gioia – KoolRank: 7/10 […]
Daca nu ai muncit pentru bani, si ii castigi din spaga s-au hotii, poti sa mergi la acest restaurant, care practica pentru niste paste congelate de 3 lei si vinuri niste preturi fabuloase, parca ai servi masa pe varful Himalaya, si mancarurile sunt carate cu serpasi.
Rusine.
E si normal sa nu se accepte comentariilecare scot in evidenta jaful si minciuna de la acest restaurant.
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments