[Titlu in limba romana: Numai Dumnezeu iarta]

KoolRank: 6.5/10

– atmosfera & entertainment: 6/10

– regie: 6/10

– actori: 7/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 5.9/10

Daca Tarantino si Lynch are fi creat un film impreuna, hibridul s-ar fi numit “Only God Forgives” si ar fi fost apreciat de parintii sai. Muritorii de rand care vor vedea creatia lui Refn vor ramane cu o senzatie de WTF si o dulce pendulare intre: “e bun” sau “e prost” filmul asta. Actiunea nu este impinsa pana-n punctul in care personajele pot sa ofere un joc memorabil. Avem cateva momente bune si in rest o insiruire de cadre mergand in directia “blood and gore” cu aspect inteligent. De cele mai multe ori tot cu WTF ramanem.

Julien: Billy raped and killed a sixteen year old girl. – Crystal: I’m sure he had his reasons.

Julian (interpretat de Ryan Gosling) si Billy (interpretat de Tom Burke) conduc un club de box thailandez care este de fapt un paravan pentru trafic de droguri si spalare de bani. Afaceri de familie. Toate bune si frumoase pana cand Billy are chef de o aventura de o noapte cu o minora de-a locului, iar pofta tanarului degenereaza intr-un tablou macabru cu o prostituata minora omorata si tatal fetei ce doreste razbunare. Mergand pe linia “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, politia locala trimite un politist (interpretat de Vithaya Pansringarm) sa faca dreptate, iar legea si ordinea in oras se rezolva prin uciderea lui Billy. Intre timp, mama baietilor (interpretata de Kristin Scott Thomas) vine in Bangkok si nu este incantata de situatie. Ca sa n-o mai lungim, Julian devine obsedat de politistul razbunator, obsedat la randul sau de dreptate, iar mama arata foarte bine, cu toate ca pe tot parcursul filmul mrejele Oedipiene dau tarcoale la greu.

Vizual, Only God Forgives nu se joaca cu spectatorul si ne plimba din bar in ring si in camera de hotel de lux ca mai apoi sa ne lase fata-n fata cu un Gosling ce incearca obsesiv sa ne transmita prin ecran dorinta de a regasi o stare de pace interioara demult pierduta. Din toata distributia doar Kristin Scott Thomas joaca natural, in rest pete de culoare locala si internationala adunate in scene ce se chinuie sa-si gaseasca un fir comun.

Mai: Why do you let her treat you like that? Julian:’Cause she’s my mother. Now if you don’t want that dress, take it off.

Personal as fi preferat sa vad filmul fara pic de dialog. Ma rog, sunt subiectiva. Kristin Scott Thomas s-a descurcat cu ce a avut si a facut un rol de mama interlopa fara sa atinga limita intorelabila a kitsch-ului. Laitmotivul filmului lui Nicolas Winding Refn este obsesia. Thailandezii vor sa-si razbune mortii, mafiotii vor sa-si razbune sufletul terfelit de numeroasele crime si fardelegi comise. Singurii care nu au probleme sunt raposatul Billy si mama Crystal – probabil capetele reci ale operatiunii.

Julian se pierde intr-o lume bantuita de un politist care face ordine si din cand in cand apare si baga o melodie la karaoke. Nu va mirati daca pe la jumatatea filmului logica productiei se pierde printre ocheadele fixe ale lui Gosling si cautatura pierduta a unei dudui thailandeze ce se prezinta drept ibovnica de ocazie a lui Julian. Obsesiile de felul lor isi gasesc leacul prin acte violente. Atitudinea de macho a blondului mafiot este calauzita de mama sa, o femeie pentru care copiii sai au fost, sunt si vor ramane instrumente de utilizat in lumea construita pe cadravre, iar momentele ce par nepotrivite, pana la urma, in aceasta familie sinistra sunt naturale. Dupa fapta si rasplata.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Triumviratul crimei – Julian, Billy si Crystal – are parte de trei interpretari diferite, dar lipsite de carisma. Burke te atrage prin cruzime si perversitate, dar nu apuca sa cucereasca spectatorii pentru ca iese din scena prea repede. Gosling priveste fix spectatorii. Pe chipul sau nu citesti decat resemnare in fata mamei autoritare si o lehamite fata de obligatia de a razbuna un frate care i-a fost adversar atat in afaceri, cat si in afectiunile materne. Din pacate, Gosling nu reuseste sa te atraga in furtuna interioara a personajului sau, mergand pe interpretare seaca si lipsita de emotii.

Noroc cu Kristin Scott Thomas care dezmorteste nitel toropeala din scenariu cu un personaj pervers, dar atractiv prin felul in care isi rosteste replicile. Poate daca Refn s-ar fi concentrat mai mult pe relatiile dintre membrii familiei disfunctionale si mai putin pe amalgamul de scene ce se vor cu subtext, dar se pierd din cauza insiruirii fara noima, filmul ar fi castigat putin ritm. Raman in urma decorurile exotice si fragmente dintr-o razbunare realizata fara urma de logica.

Ce spun criticii despre Only God Forgives?

Only God Forgives are o nota de 5.9/10 pe IMDb – incurajator nevoie mare, dar stati ca n-am terminat. Rotten Tomatoes da de pamant cu productia lui Refn cu un tomatometer de 39% si o medie din partea criticilor de film de 5.1/10 (57 cronici de film pozitive si 88 negative) pentru Only God Forgives. Incheiem cu Metacritic si al sau metascore de 37/100 pentru Only God Forgives.

Ce spun cativa critici din afara? Damon Wise (Empire): “Experimental and uncompromising, Winding Refn and Gosling’s Drive follow-up is a tripped-out riff on the crime family movie in which The Grifters — literally — go to hell“. Peter Travers (Rolling Stone): “Where “Drive” shrewdly mystifies, Only God Forgives stupefies. You can see its gears grinding. But I’ll always hang on for a rare talent like Refn. Even when he stumbles, he leaves you eager to see what he’s up to next”, Peter Debruge (Variety): “The wallpaper emotes more than Ryan Gosling does in Only God Forgives, an exercise in supreme style and minimal substance”. Cronica cea mai dura i-a apartinut in schimb lui Michael Phillips (Chicago Tribune): “”This is the worst, least, dumbest picture made by people of talent this year”.

Verdictul Koolhunt.ro

O vorba din batrani spune ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Aceasta frumoasa povata se potriveste pentru filmul Only God Forgives. Depinde cat de mari sunt asteptarile fiecaruia dintre noi.