Home » Evenimente, Stiri cinema

One World Romania si “varstele peliculei”

16 March 2012 scris de Niciun comentariu

Prima data as vrea sa ma explic de ce imi intitulez astfel articolul. Stim cu totii aceasta expresie “varstele peliculei”, care ne-a intrat in limbaj de cand cu mult iubita emisiune de la televiziunea nationala “Cinemateca de Aur”, plus o alta emisiune al carei titlu este constituit din aceasta expresie. Insa, mai ales dupa anul 2000, vedem o intrare forte a mediului video in productii cu proiectie in cinema.

Ce e drept, acest mediu este mult mai ieftin decat productia unui film pe pelicula. Costurile sunt reduse aproape cu 70%, plus ca cineastul nu mai este ingradit de stocul de pelicula – operatorul fiind nevoit sa schimbe bobinele la fiecare secventa – iar perioada de montaj, din una laborioasa, devine una placuta si creativa. Si acest mediu desigur ca ii prieste foarte mult filmului documentar si creatorilor lui.

De ce am facut aceasta introducere? Pentru ca filmul documentar trece de aceasta granita a varstei. In sine, productia unui documentar de obicei dureaza mai mult de trei luni (in cel mai fericit caz), timp in care cineastul are suficient timp sa se apropie de subiect, sa construiasca o poveste si sa surprinda ineditul. Deci, pe scurt, cu cat filmezi mai mult la un documentar cu atat dimensiunile sale din punct de vedere artistic sporesc, dar asta nu inseamna ca pana si acest mediu de inregistrare are mai putina valoare artistica decat un film – ca un vin de colectie, care cu varsta sporeste in valoare.

Inca din scoala cunosteam acest aspect al filmului documentar. Cineastul are nevoie de timp in care sa isi cunoasca subiectul in profunzime pentru a inregistra cat mai multe aspecte si pentru a selecta concretul, povestea care uneori este dictata imprevizibil de catre subiectul surprins.

Asta a fost inceputul zilei la Orange Concept Store la MasterClass-ul sustinut de Jennifer Fox – un mare nume al documentarului international de sex feminin. Nu sunt misogin, dar tin sa subliniez acest aspect deoarece viziunea ei regizorala asupra filmelor sale aproape mereu o implica in mod direct, ea insasi devenind un personaj in propria poveste si astfel exprimand un “limbaj secret” pe care numai cineastele il pot conferi unui film. O lectie buna in care am fost invatati cum sa privim lumea din jur, sa renuntam la suficienta, sa apelam la curajul curiozitatii ca apoi sa ne detasam de ea, sa o analizam si poate sa o si intelegem.

Filmul documentar intre conflictul dintre generatii

Am inceput ziua de proiectii cu filmul Family Portrait in Black and White dar i-am promis colegei mele Craita Nanu ca ii voi ceda ei sarcina de a scrie despre el, iar eu voi vorbi despre proiectiile de la Cinema Eforie.

Asa ca voi incepe cu Melissa, Mom and Me, un documentar israelian in regia lui Limor Pinsahov, care prezinta momentul de reintalnire dintre Yeal si Melissa, doua femei care cu ceva timp in urma au lucrat ca stripteuze in Tokyo. Cu toate ca filmul este o imbinare intre material video “home made” si o filmare actuala, filmul explica, aproape cu tandrete, nevoia lui Yael de revedere, de incheiere a unui capitol pentru a putea in sfarsit sa isi continue viata si sa renunte la trecut. Insa acesta este numai un aspect al filmului. Alte secvente releva un adevarat conflict dintre generatii si, mai specific, cel dintre Melissa si mama sa, care prefera pur si simplu sa nege unele aspecte din trecut, in timp ce Melissa insasi incearca sa il ingroape pentru a-si fructifica relatia dintre ea si fiul sau abandonat timp de zece ani (timpul petrecut de ea in Japonia). Cu toate ca filmul prezinta un singur episod, unele segmente nefiind prezentate (dar asta este decizia cineastului), in acest episod ne dam seama ca noi ca oameni avem nevoie sa facem pace cu propria noastra viata, sa cunoastem in adevaratul sens al cuvantului o persoana care am cunoscut-o fugitiv, ca la sfarsit sa putem sa ne continuam viata cu lectiile invatate din trecut si revizuite in prezent.

Filmul documentar si varstele sale de “aur tomnatic”

Surpriza zilei (sau a serii?) a fost filmul Autumn Gold. Un documentar de origine germana, regizat de catre Jan Tenhaven, care vorbeste despre virtutile activitatilor sportive, ale unui stil de viata sanatos, ale competitiei si ale atletilor sai de varsta a treia sau a patra.

Exact! Persoane trecute de 80 de ani care se pregatesc viguros pentru a participa la olimpiadele destinate seniorilor. Cu toate ca pare un subiect oarecum iesit din comun, exact acest aspect ii confera o dimensiune extraordinara. Si, precum a explicat si regizorul, prezent la proiectia filmului, acesti oameni au avut o viata intreaga pentru a demonstra tuturor ce sunt in stare sa faca – acum este momentul pentru a-si demonstra lor de ce sunt capabili. Subiectul, cu toate ca, pana la urma trebuie sa o recunoastem, este serios, este tratat duios. Cei cinci protagonisti sunt prezentati ca niste super-oameni, care, in ciuda varstei, aspira la un gol cat mai mare. Ei nu se lasa ingraditi de varsta sau mediu, declarand ca acest aspect este o prejudecata, un tabu. Nimeni nu te poate opri cand ai un tel.

Cat despre modul de realizare, imaginea si povestea sunt de un lirism deosebit. Cei cinci protagonisti, atat barbati cat si femei, provin din tari si profesii diferite, dar toti cinci nu se lasa ingraditi de nicio eticheta si demonstreaza ca varsta nu este o bariera ci un mod de a te auto-determina. Si, cu toate ca atunci cand ii vezi ai automat proiectata in creier imaginea unor batranei care mai degraba ar tricota sau ar spune povesti nepotilor, dupa primele minute ale filmului deja ii privesti cu alti ochi, li te alaturi in povestea lor si nu ii compatimesti, ci ii simpatizezi, ii admiri si te gandesti melancolic ca si tu ai vrea sa ai un destin atat de frumos ca al lor. Si precum a remarcat si Alexandru Solomon, datorita ironiei fine a filmului, ajungi sa “razi si sa te bucuri alaturi de ei si nu de ei”.

In loc de incheiere

Cand spuneam “varstele peliculei”, nu ma refeream la durata de viata a unui film in sine, ci la personajele din film. La finalul proiectiei documentarului Autumn Gold, regizorul filmului a fost intrebat cati dintre protagonistii din film mai sunt in viata, iar Jan Tenhaven a marturisit ca numai cativa dintre cei cinci. Insa prin intermediul documentarului sau ei vor supravietui, chiar daca este vorba de o viata in fotograme, pentru foarte mult timp.

Dupa ce am vazut acest film am inteles ce a vrut sa spuna Jennifer Fox indemnandu-ne sa lasam suficienta la o parte si sa avem curajul de a fi curiosi. Cine suntem noi sa judecam? Daca vreti sa va convingeti de acest lucru, luati oricare aparat de filmat in mana (fie ca este camera, telefon, gadget) si inregistrati-va timp de cinci minute, apoi uitati-va peste ce ati filmat.

Daca veti face acest mic experiment, veti intelege de ce noi nu avem aceasta capabilitate sa gandim detasandu-ne de “noi insine” realitatea din care si noi inevitabil facem parte. Cel mai bine ar fi sa lasam aceasta sarcina aparatului de filmat si ecranului de Cinema.

Fotografiile din cadrul evenimentului Jennifer Fox MasterClass au fost realizate pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*