Mos Craciun si tolba lui cu carti
As putea petrece zile intregi intr-o librarie fara sa ma plictisesc, iar la intrebarea “ce as face daca as castiga la loterie?” primul raspuns care-mi vine in minte ar fi ca mi-as cumpara toate cartile din lume. Sunt indragostita de carti, imi place sa le miros, sa imi plimb mana pe coperti, sa le rasfoiesc, sa vorbesc despre ele.
Ratiunea imi spune ca ar trebui sa ma opresc din cumparat sau sa trec cat mai curand la cele electronice, daca nu vreau sa am si rafturile din bucatarie pline cu romane, dar dependenta mea are radacini mult prea adanci si nu o pot infrana.
Daca iesiti zilele astea din casa pentru a cumpara cadouri pentru cei dragi, nu ezitati sa intrati si in librarii. Peste mult prea multe carti frumoase se asterne praful pentru ca lumea nu mai gaseste timp sa citeasca. Pe lista de anul acesta a lui Mos Craciun, alaturi de parfumul, rochia sau geanta mult visate trebuie sa adaugati si unul dintre titlurile de mai jos. Am incercat sa va fac alegerea mai usoara cu un grup de zece carti de toate genurile, pentru ca Mosul vrea sa satisfaca toate gusturile:
Musashi, Eiji Yoshikawa, editura Polirom – Doua volume despre viata si aventurile lui Miyamoto Musashi, cel care a ramas in istoria Japoniei drept unul dintre cei mai curajosi samurai.
Cromozomul Calcutta, Amitav Ghosh, editura Taj – O carte care se citeste intr-o suflare, cu personaje ale caror destine se impletesc in cele mai neasteptate moduri, intr-un labirint de mistere si conspiratii. Epuizat la editura Taj, romanul il mai gasiti la libraria Alma la un pret promotional.
Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri, Eric-Emmanuel Schmitt, editura Humanitas – 8povestiri despre tot atatea femei si nevoia lor de fericire si implinire.
Un fluviu de fum, Amitav Ghosh, editura Taj – Continuarea mult asteptata la O mare de maci avea pregatita o lansare pe masura la Gaudeamus care, din nefericire, nu a mai avut loc. Mai multe despre motivul incredibil pentru care celebrului autor indian i-a fost refuzata viza pentru Romania gasiti aici. Castigator a numeroase premii si distinctii literare, Un fluviu de fum este genul de carte la care recenziile nu au rost, par fade si fara sens. Indiferent ce titlu de Amitav Ghosh va cade in mana, cititi-l si veti intelege de unde succesul si notorietatea de care se bucura peste tot in lume.
Si la sfarsit a mai ramas cosmarul, Oliviu Craznic, ed. Vremea – Un scriitor roman care scrie un roman cu vampiri? Ei bine, da, si nu a incercat sa copieze deloc genul de literatura care este acum pe val. Cred sincer ca daca ar fi avut sansa sa apara la o editura din afara, astazi ar fi fost bestseller. O carte originala, bine documentata, deloc promovata de site-urile de specialitate de la noi si careia ii voi aloca un spatiu mai amplu pe viitor.
Sa ucizi o pasare cantatoare, Harper Lee, editura Polirom – De citit si recitit, un roman care nu ar trebui sa lipseasca din nicio biblioteca, cu un subiect mereu actual: rasismul vazut prin ochii unei copile, altfel spus o carte despre pierderea inocentei.
Toate cele sapte valuri, Daniel Glattauer, editura Trei – Povestea de dragoste dintre Emmi si Leo din Dragoste virtuala are acum o continuare in romanul de fata. Intors din Boston, Leo isi reactiveaza adresa de email, iar mesajele incep sa curga de ambele parti. Dar va rezista oare povestea lor si in lumea reala, sau sperantele si visele au mai multa culoare in realitatea virtuala?
De ce barbatii se insoara cu scorpii, Sherry Argov, editura Curtea Veche – O lectura amuzanta ce a avut perioada ei de glorie in America si care nu se doreste in niciun caz a fi un ghid de maritis pentru fetele singure.
Fete, Nic Kelman, ed. Trei – Recomandata de Amelie Nothomb in una dintre cartile sale ca fiind una dintre preferate, Fete a starnit o multime de polemici inca de la aparitie. Fantasmele masculine pot soca sau atrage, depinde intotdeauna de cititor.
Candva am fost printesa. Cosmarul unei mame, Jacqueline Pascarl, editura Rao – Ceea ce parea la inceput o frumoasa poveste de dragoste intre o tanara din Australia si un malaezian de religie musulmana se transforma intr-un cosmar. Dupa ani de calvar in care este abuzata de sot, Jacqueline reuseste sa se intoarca in Australia, divorteaza si incearca sa-si recladeasca viata alaturi de copii. Dar razbunarea lui este crunta si neasteptata.
Din cartile de mai sus am doar romanul lui Ovidiu Craznic, o carte senzationala(primul cuvant ce-mi vine in minte), foarte bine scrisa, pe care si eu o recomand cu caldura.
In rest iti inteleg pasiunea pentru carti, primele tale randuri parca ar fi scrise chiar de mine. :)
Cat despre cadouri, cu toate ocaziile posibile, imi doresc sa primesc doar carti si sa ofer la randul meu cui le apreciaza.
Multumesc pentru aceasta lista de carti! te respect pentru faptul ca IUBESTI cartile! Si eu !
Intr-adevar, primele randuri, parca ar fi fost scrise de mine! Singurul cadou,pe care nu l-am primit ar fi o carte.De ce oare, lumea evita sa faca cadouri-carti?
Mi-am luat si eu azi “Cea mai frumoasa carte din lume ?i alte povestiri” :) Admir mult pasiunea ta pentru carti si modul in care scrii, sa stii.
@denissemeda: Multumesc :) Ai dreptate, lumea nu prea mai face cadouri carti, nici eu nu mai tin minte cand a fost ultima data cand am primit o carte buna…
@Eliza: iti multumesc, ma bucur cand descopar oameni cu aceeasi pasiune. Sper sa ne mai auzim!
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments