Fiesta mexicana autentica – chiote si mariachi in El Torito!
Vineri si sambata seara, in restaurantul mexican pe placul tuturor, se serbeaza Ziua Independentei Mexicului, adica ziua eliberarii de sub stapanirea spaniola. Altfel spus, “El grito de independencia”. Cu doua zile inainte de “Strigatul” oficial, vineri seara, El Torito in colaborare cu Ambasada Mexicului din Romania, ne invita la festin ca-n tara sombrero-urilor!
Pe 16 septembrie, pretutindeni pe strazile si in casele Mexicului, se comemoreaza momentul de acum 201 ani, in care parintele Hidalgo a batut clopotele bisericutei lui, chemand congregatia sa lupte pentru libertate in fata Coroanei Spaniole – si marcand inceputul Razboiului de Independenta care avea sa dureze 10 ani. Acum, an de an, mexicanii “joaca” aceasta sceneta in pietele care sunt decorate cu steaguri si baloane, si impanzite de petrecareti.
Tequila din partea casei!
Daca Mexicul isi flutura in acest weekend stindardul verde, alb si rosu, El Torito, restaurantul care aduce o bucatica de prin partile acelea intr-un colt din Bucuresti, se imbraca in straie de sarbatoare – un look tematic care promite totusi sa fie in continuare in ton cu atmosfera mexicana autentica. Culori vesele si mancaruri bune, specifice nu doar Mexicului dar si sarbatorii Independentei, ne vor ademeni in restaurantul de pe Iancu Capitanu.
Si, fie ca preferati burritos sau fajitas, enchiladas, tacos sau quesadillas, vineri seara toate le veti “stinge” cu tequila, pentru ca bautura originara din orasul mexican cu acelasi nume va curge rauri-rauri, gratuit in paharutele mesenilor! Poate, daca intrebam personalul, aflam si de unde mitul cu viermele din sticla :)
Canciones del mariachi
In serile de vineri si sambata, ca sa anime si mai mult atmosfera vruta de sarbatoare, El Torito va aduce si o trupa de mariachi care sa ne incante cu muzica mexicana get-beget. Adusi direct din Mexic, Victor Betancur, Luna Ramirez Angel si Fabian Roman se vor asigura ca pana terminam meniul de sarbatoare special pregatit, voia buna va fi in toi!
Ca sa poti si tu lua parte la petrecerea organizata de Ziua Independentei Mexicului, trebuie doar sa iti rezervi un loc sunand la 0728 176 059 sau 021 252 66 88.
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.