Home » Filme

Danton – Fiecare cu revolutia lui

11 January 2012 scris de Niciun comentariu

CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 8.5 /10

– regie: 10 /10

– actori: 9/10

– scenariu: 7.5 /10

– montaj: 10 / 10

Nota IMDb: 7.5/10

Regie: Andrzej Wajda An: 1983
Actori: Gérard Depardieu, Wojciech Pszoniak, Anne Alvaro Genul: istoric, biografie

 

Filmele istorice in general trebuie sa fie, cum s-ar spune, inghitite cu un pic de sare. Nu ma refer aici la productii gen Gladiator, blockbuster-e in armura, ci la acele filme ce se concentreaza asupra dramei umane a unei anumite epoci. Problema nu este de “ce”, pentru ca faptele seci le putem afla din carti, ci de “cum”, pentru ca asta nu stim si, orice am face, nu putem scapa de perspectiva contemporana asupra lucrurilor. In 1983, regizorul polonez Andrzej Wajda se declara sustinator al miscarii Solidaritatea, condusa de Lech Walesa, impotriva dictaturii generalului Jaruzelski. Insa cum sa realizezi un comentariu politic in conditiile in care cenzura era o realitate extrem de pregnanta? Solutia lui Wajda: hai sa ne intoarcem la o revolutie ceva mai veche si sa luam o piesa de teatru (“Afacerea Danton” de Stanislawa Przybyszewska, desi putea foarte bine sa fie si Camil Petrescu) care ne spune ce se poate intampla cand un individ se opune unei dictaturi. Insa (facand cu ochiul), noi nu despre asta vorbim de fapt. Sau, nu chiar. Astfel, Danton nu este atat o reconstructie, cat o fabula care face apel la personaje si evenimente istorice pentru a realiza o analogie a situatiei din anul 1983.

“Libertatea e ca maturizarea, trebuie sa suferi”.

Intors in Paris dupa o perioada petrecuta la tara alaturi de tanara sa sotie, Georges Danton (Gérard Depardieu), fost ministru de justitie al Frantei revolutionare afla ca este suspectat de tradare si este sfatuit de prietenii sai sa actioneze cu prudenta pentru a nu fi trimis la ghilotina. Prin urmare, Danton trebuie sa lupte atat cu propria sa lehamite fata de o revolutie care nu se mai termina si nu pare sa ajunga nicaieri, cat si cu cel hotarat sa o duca mai departe cu orice pret, prietenul sau, devenit inamic, Maximilien Robespierre (Wojciech Pszoniak). Urmeaza un proces politic care, dupa cum ni se reaminteste in repetate randuri in film, nu are nicio legatura cu justitia si in urma caruia Danton si prietenii sai sunt condamnati la moarte via ghilotina.

Binele public scuza un mic rau.

Replica este documentata istoric si, sa nu uitam, dateaza dintr-o vreme cand o baie de sange era intr-adevar considerata “un mic rau” si, pentru unii, chiar o sursa de distractie.

In cea de-a doua jumatate a secolului 20, tarile din Europa de Est, mai ales, au vazut ce se poate intampla atunci cand vagul “bine public” este pus mai presus de vietile oamenilor. “Nu stii nimic despre omul de pe strada”, ii reproseaza Walesa lui Jaruzelski… Adica, Danton lui Robespierre. Suna dureros de cunoscut, iar filmul abunda in scene menite sa ne faca parul sa se ridice in cap la aminitirea epocii glorioase. Aflat in vizita in atelierul pictorului Jacques-Louis David, care lucra la un tablou infatisand un moment important al Revolutiei, Robespierre ii spune acestuia sa il stearga pe unul dintre prietenii lui Danton din imagine, pe motiv ca nu ar fi fost acolo. “Dar m-am uitat pe liste si sunt sigur ca i-am vazut numele”, remarca pictorul, cam incurcat. “Nu a fost acolo”, insista Robespierre. “Si in plus, e un tradator”. Mai mult, in ciuda portretizarii favorabile, nici eroul filmului, Georges Danton insusi, nu este scutit de furia multimii. Condamnat la moarte, el este insotit spre inchisoare atat de strigate de “Vive Danton!”, cat si de huiduieli, si este chiar scuipat in fata. La urma urmei, cuvintele frumoase ale politicienilor nu inseamna absolut nimic pentru “omul de pe strada”, care, de fapt, nu “tine” cu nimeni de la putere, iar scena din final, cu baietelul recitand mecanic din Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului este edificatoare in acest sens.

Despre actori si regie ce se poate spune?

In ciuda costumelor de epoca, intentia regizorului Andrzej Wajda de a realiza un comentariu asupra regimurilor comuniste din cea de-a doua jumatate a secolului 20 este destul de transparenta. Aluziile la metodele de propaganda utilizate de aceste regimuri abunda, la fel ca si utilizarea simbolurilor, care, totusi, este realizata foarte abil, fara a bate la ochi. Wajda demonstreaza, de asemenea, o abilitate extraordinara in realizarea scenelor cu personaje numeroase, unde nimic nu este nelalocul lui, si reconstituie epoca istorica intr-un mod corect, lipsit de artificiu, aratandu-ne un Paris revolutionar murdar si dezorientat. Pentru a sublinia opozitia dintre cele doua “tabere” politice, a lui Danton si a lui Robespierre, Andrzej Wajda a recurs la o decizie oarecum bizara : primii vor fi interpretati de actori francezi, iar cei din urma, de actori polonezi. Conationalii regizorului si-au spus replicile in limba natala, fiind, mai apoi, dublati in franceza. Din pacate, aceasta inseamna ca in scenele unde respectivii apar in prim-plan, efectul este destul de nefericit.

Inainte de a deveni propria sa parodie si “francezu’ de serviciu” in diverse filme de la Hollywood, Gérard Depardieu a fost un actor extrem de abil, iar turul de forta pe care il realizeaza in Danton reprezinta o puternica dovada in acest sens. Actorul combina o uratenie fascinanta de Meduza revolutionara cu gesturile unui gigant obosit si doborat, creand un personaj monumental, dar, in acelasi timp, extrem de vulnerabil si uman. Spre sfarsitul filmului, momentul in care Danton isi pierde vocea poate parea cam exagerat, insa functioneaza foarte bine la nivel simbolic, avand in vedere dorinta lui Wajda de a protesta impotriva unui regim care isi sufoca opozantii si la propriu si la figurat.

Interpretul lui Maximilien Robespierre, polonezul Wojciech Pszoniak, aduce vag cu portretele personajului istoric. In schimb, seamana leit cu generalul Jaruzelski. In mod evident un actor de calitate, Pszoniak nu prea a avut cu ce lucra. Cu siguranta, indicatia principala pe care a primit-o din partea lui Wajda a fost: “Orice ai face, trebuie sa fii ca un zombi.” Si, intr-adevar, exagerand barfele istorice la adresa revolutionarului, actorul il transforma in ceva ce nu poate fi descris decat ca un mort viu, exagerat de palid si de teapan, cu o voce monotona. Insa, Pszoniak reuseste sa fie expresiv tocmai prin obstinatia lipsei sale de expresie, lasand impresia unui zid de care se loveste si se face bucati pasiunea exprimata de Gérard Depardieu. In rolul lui Saint-Just, unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Robespierre, actorul Boguslaw Linda este, cu siguranta, frumusel si da dovada de o anumita energie, insa, la indicatiile lui Wajda, il transforma pe omul care la nici 25 de ani a jucat un rol major in condamnarea lui Ludovic al 16-lea intr-un fanboy isteric care nu are nimic din inteligenta metodica si de-a dreptul inspaimantatoare a personajului interpretat. In schimb, acuzatorul public – un fel de procuror general al vremii – Fouquier (Roger Planchon), care, din mai toate textele istorice, apare ca un individ lipsit de scrupule are, in filmul lui Wajda, o sclipire de noblete, in scena in care il confrunta pe Robespierre, insa ii trece repede.

Dar caricaturizarea operata de Wajda nu se opreste la tabara antagonistilor. Chiar si personajele aflate – si in istorie si in film – de partea lui Danton au parte de o reprezentare dstul de ingrata, menita, de altfel, sa arate ca personajul titular este, la urma urmei, singurul cu capul pe umeri (asta pana si-l pierde de tot) si singurul cu adevarat uman, chiar si printre “ai lui”. Astfel, cel mai bun prieten al lui Danton, Camille Desmoulins, in interpretarea lui Patrice Chéreau, care, intre timp, a devenit mai cunoscut in postura de regizor, este un plangacios las si o prezenta total nememorabila, ce nu reuseste sa sugereze nimic din energia si farmecul unui individ considerat un foarte abil propagandist si orator. In mod asemanator, generalul Westermann, un fel de total badass al vremii, a carui ultima dorinta a fost de a fi asezat cu fata in sus pe scandura ghilotinei, ca sa vada cum pica cutitul, apare, in interpretarea regretatului Jacques Villeret, mare actor de comedie (vezi Le diner de cons din 1998, unde Villeret joaca alaturi de Thierry Lhermitte), ca un piticut grasun ale carui accese de eroism sunt de-a dreptul hilare.

Daca pana aici mai merge cum mai merge, in ceea ce priveste potretizarea celor doua personaje feminine cat de cat prezente in film, expresia “Vai si amar!” se potriveste ca o manusa. Eléonore Duplay (Anne Alvaro, aflata la debut), fiica gazdelor lui Robespierre din Paris si presupusa amanta a acestuia, este o scorpie teapana, gata oricand sa pocneasca pe oricine se uita in directia respectivului revolutionar, si care isi chinuie fratiorul, obligandu-l sa invete pe dinafara Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului. Despre Lucile (actrita germana Angela Winkler), sotia lui Camille Desmoulins, se poate spune ca e foarte frumoasa, dar pusa pe tipat si pe tremurat la modul nevricos, aspect care rapeste mult din scenele in care personajul chiar da dovada de curaj. Astfel, in loc de o femeie impresionanta si puternica, vedem una ale carei manifestari nobile par sa aiba loc in ciuda sie insesi. E clar ca in viziunea lui Andrzej Wajda, femeile nu numai ca nu au absolut nicio relevanta intr-o poveste despre barbatii lor, dar nu pot fi decat a: obsedate sau b: isterice.  

Ce spun criticii despre Danton?

Pe Rotten Tomatoes, Danton se bucura de un rating de 88%. Singura parere negativa, a lui Christopher Long de la Movie Metropolis, tine cont de precedentele realizari ale regizorului, afirmand ca Danton nu se ridica la nivelul entuziasmului si vitalitatii caracteristice acestora. In rest, opiniile criticilor sunt favorabile, filmul fiind descris de Emanuel Levy ca “o drama inteligenta si complexa”. James Kendrick de la Q Network Film Desk pune punctul pe “i”, afirmand ca Wajda “isi provoaca in mod constant spectatorul sa aprecieze fiecare personaj in contextul convingerilor sale si cerintelor pozitiei sale politice”.

Verdictul KoolHunt.ro

Nu doar pentru amatorii de istorie si de film european, Danton este un studiu asupra masinatiunilor din culisele puterii politice si, nu in ultimul rand, un regal cinematografic, cu dialoguri de calitate si actori pe masura.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*