Home » Teatru

Cui i-e frica de Virginia Woolf? – cat de frica ne e de realitate?

16 March 2011 scris de 1 comentariu

Noua productie de la Teatrul de Comedie cu Emilia Popescu si Stefan Banica in rolurile principale nu este o comedie. Este o poveste despre granita dintre realitate si iluzie, despre jocuri psihologice si despre pretul pe care il platesti atunci cand te “joci”. Este o piesa care te provoaca sa te gandesti si sa intelegi lucruri.

Poate unii dintre voi au vazut deja filmul omonim cu Elizabeth Taylor si Richard Burton si pe ei mi-as dori sa ii provoc sa vada piesa jucata “romaneste”. Emilia Popescu si Stefan Banica au un recital actoricesc extrem de viguros, patrunzator si emotionant. Actori pe care, din pacate zic eu, avem bucuria sa ii vedem mai putin la teatru (pe Stefan Banica il mai putem vedea doar in “Descult in parc” iar pe Emilia Popescu am putut-o vedea pana de curand in “Straini in noapte” alaturi de Florin Piersic, ambele niste manifestari artistice excelente).

O realitate inchipuita

Pe cei care nu au vazut filmul, dar sunt teatro-fili, as vrea sa-i provoc sa exploreze linia fina dintre realitatile noastre, ale celor de langa noi precum si ale realitatilor pe care ni le construim impreuna cu ei din varii motive. Cui i-e frica de Virginia Woolf s-a “nascut” intr-o America foarte aplecata spre trairi intense, conflicte puternice si drame interioare, din aceeasi categorie de introspectii facand parte si “Un tramvai numit dorinta” si “Pisica pe acoperisul fierbinte”. Cu toate astea, desi societatea noastra de acum nu seamana cu cea in care se desfasurau atunci zbaterile personajelor noastre, piesa este extrem de puternica prin ceea ce ne arata despre oameni in general.

Povesteam data trecuta despre ce inseamna sa faci teatru fara sa tipi sau sa urli. Pentru ca mi se pare ca la noi la teatru se tipa cam mult si parca ar prinde bine putina liniste si relaxare pentru ca, nu-i asa, putem sa pricepem mesaje si fara sa fim asurziti. Piesa de fata este o exceptie. Tonul discutiilor este, de multe ori, foarte ridicat. Va provoc sa-mi spuneti dupa ce o vedeti daca ar fi putut fi altul. Avem de-a face cu niste fiare in cusca. Cine sunt fiarele si care e de fapt cusca va veti da seama cu siguranta foarte repede. De ce sunt in cusca si ce isi disputa de fapt veti intelege, poate, abia la sfarsit. Miza e mare. Jocurile sunt intense. Avem in fata noastra o Emilie (pe numele de scena Marta) zeflemitoare si un Stefan (George, in registrul piesei) alunecos. Daca Emilia este intensa de la inceput pana la sfarsit, dansand foarte fin intre identitatea de victima si persectuor, Stefan este plin de surprize. Intra in scena cocosat si tacut, pasiv si aproape masochist si se dezlantuie brusc luand rolul calaului.

Un psiholog extrem de cunoscut in America acelor timpuri, Claude Steiner, a explorat strafundurile emotionale ale oamenilor si a scris despre Intelepciunea Emotionala (Emotional Literacy in original). Dansul povesteste despre jocurile in care se antreneaza oamenii atunci cand nu reusesc sa se mai gaseasca unul pe altul, sintetizand “actiunile” in trei tipare (sau roluri): rolul victimei, rolul persectorului si rolul salvatorului. Daca ai cazut in capcana de a juca oricare dintre ele, le vei juca invariabil pe toate, pe rand. Asta fac si protagonistii piesei. Penduleaza in permanenta intre un rol si altul, zbatandu-se cu disperare si nestiind cum sa sara din carusel. Pana cand unul dintre ei are puterea in sfarsit sa o faca. Si doare.

In zilele noastre, cand zbaterile sunt mai putin evidente intr-o societate mult prea ocupata cu alte feluri de realizari si deveniri, acest tip de jocuri se joaca totusi in continuare. Dar sunt mult mai ascunse si adesea ne dam seama de ele abia cand lucrurile s-au agravat dincolo de limita rezolvarii sau cand unul dintre “jucatori” are puterea sa opreasca jocul.

Nu va asteptati sa radeti (desi piesa are destule momente tragi-comice), nu va astepati sa va relaxati. Tensiunea este atat de apasatoare incat parca ai pe umeri intreaga sala. Dar asteptati-va sa descoperiti ce rol jucati (daca jucati) in fiecare zi, in oricare dintre relatiile voastre. Si sa gasiti poate raspunsul la intrebarea: cine poate “rupe” jocul?Si mai ales Cum?

Unde se joaca piesa Cui i-e frica de Virginia Woolf?

Puteti vedea Cui i-e frica de Virginia Woolf la Teatrul de Comedie. Piesa dureaza 2 ore si 45 de minute, avand pauza, desigur. Un bilet costa 25 de lei.

1 comentariu »

  • S. said:

    Am vazut acum vreun an Cui i-e frica de Virginia Woolf la Teatrul Act. A fost cea mai intensa piesa vazuta vreodata de mine. Si acum mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la unele scene. Si acum sunt indragostita de George…

    Pare interesanta si varianta de la Comedie, dar nu cred ca poate sa-mi dea ceva in plus fata de cea de la Act. Si nu vreau sa-mi tulbur in vreun fel memoria. Pacat ca nu se mai joaca, ti-as fi recomandat s-o vezi.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*