Home » cinema, Filme

12 dintre cele mai asteptate filme ale lui 2012

28 December 2011 scris de 8 comentarii

Final de an. Ultimele pelicule din 2011. Ultimele pronosticuri inainte de a afla nominalizarile pentru Oscar 2012. Avem un numar de 265 filme eligibile pentru Oscar 2012 si cateva pe care noi, echipa KoolHunt.ro, le consideram filme favorite la Oscar 2012. Si totusi, in acest moment teoretic de nostalgie si de trecere in revista a anului ce a trecut, unii dintre noi se uita cu speranta catre viitor si se gandesc la ceea ce ii asteapta in urmatorul an. Si anume, daca vorbim despre cinefili, si mai multe filme. Iata care ar fi pentru cei mai multi dintre voi cele mai asteptate filme ale anului 2012. Le ordonam in ordine calendaristica si le mentionam doar pe cele care sunt conform cu preferintele noastre. Daca ar fi insa sa o spunem pe-a dreapta, prequel-ul Lord of the Rings, The Hobbit, este clar filmul pe care il asteptam cel mai cu sufletul la gura anul viitor. Majoritatea sequel-uri sau adaptari, bineinteles.

Pe langa cele de mai jos va dezvaluim ca abia asteptam si Men In Black III in varianta IMAX 3D cu aceeasi Will Smith si Tommy Lee Jones si Bourne Legacy in care Matt Damon preda stafeta lui Jeremy Renner. Mai avem un posibil The Lost Symbol, un prequel Star Trek in continuare, un Kick-Ass 2 anuntat si un Expendables 2 cu Chuck Norris pe afis si sunt sigura ca nu opresc aici surprizele cinematografice ale lui 2012.

IANUARIE 2012: Underworld Awakening

Franciza Underworld nu m-a prins, dar mereu ma bucura sa o vad pe Kate Beckinsale pe ecrane, indiferent de gradul de calitate al filmului in care joaca. Action horror-ul cu vampiri si nu numai a ajuns la partea a patra (ce ciudat, eu una nu ma asteptasem sub nicio forma la prima parte sa aiba atata succes). Avem acum o bataie a vampirilor si Lycanilor cu oamenii. Este primul film al francizei in format 3D si IMAX 3D, deci banuiesc ca numai de aici si se va alege cu suficient de multi fani mai vechi cumparatori de bilete.

Data premierei – ianuarie 2012

FEBRUARIE 2012: Ghost Rider: Spirit of Vengeance

Pentru noi, cei care abia asteapta sa se mai faca putin de ras Nicolas Cage intr-un nou film ratat, continuarea Ghost Rider pare a fi ocazia perfecta. Nu mi s-a parut asa rau Ghost Rider, l-am luat ca pe o parodie, dar ulterioarele esecuri repetate ale lui Cage ma cam fac sa desconsider din principiu Ghost Rider 2. Eva Mendes a refuzat sa joace in aceasta continuare… fata desteapta, ce pot sa spun.

Data premierei – februarie 2012

MARTIE 2012: The Amazing Spider-Man

Iar voi fani Spider-Man dezamagiti de ultima prestatie, Spider-man 3, relativ penibila ce-i drept, a lui Tobey Maguire, aveti o sansa noua. Un prequel al francizei voastre preferate. Cu Andrew Garfield, din The Social Network. Dragut, proaspat, stie sa joace bine. O sansa noua pentru o franciza populara care incepuse sa piarda teren in mod serios. Desi nu mi-a placut niciodata franciza Spider Man si am considerat penibile si nejustificate orice comparatii cu povestea Batman, trebuie sa recunosc, oricat as uri sa fac asta, ca din trailer actiunea pare interesanta.

Data premierei – martie 2012

APRILIE 2012: The Hunger Games

Tocmai va povestea Mihaela recent despre excelentele carti Jocurile Foamei ale lui Suzanne Collins. Nu trece mult si veti vedea direct varianta adaptata pentru cinema a povestii. In regia lui Gary Ross cu Jennifer Lawrence si Liam Hemsworth in distributie, alaturi de Stanley Tucci, Elizabeth Banks, Josh Hutcherson, Donald Sutherland si Woody Harrelson. O varianta provocatoare a lumii viitorului. Un SF modern. Si un film pe care nu ar trebui sa il ratati pentru nimic in lume.

Data premierei – aprilie 2012

MAI 2012: The Avengers

Si daca nici Lord of the Rings, nici Batman, nici Spider-Man nu va mai plac, The Avengers are din toate variantele de super eroi pentru voi si pe Robert Downey Jr. (unul dintre putinii actori pur si simplu pe toate gusturile) in plus cireasa de pe tort. Frumuseii Chris Evans si Scarlett Johansson ne vor incanta privirile, pe cand actiunea plina de adrenalina ne va tine lipiti de scaune. Suspans si o distributie de exceptie, in care ii vom intalni si pe Samuel L. Jackson, Gwyneth Paltrow, Chris Hemsworth, Jeremy Renner, Stellan Skarsgard, Paul Bettany si Mark Ruffalo. Nu imi pun mari sperante in regia lui Joss Whedon si nici nu imi plac adunaturile prea mari de actori intr-o singura distributie (reteta da gres cu mici exceptii mai mereu), dar nu pot spune ca nu sunt curioasa

Data premierei – mai 2012

IUNIE 2012: Madagascar 3: Europe’s Most Wanted

Si chiar mai de succes decat Ice Age in randurile publicului, desi mai putin pe gustul meu, Madagascar revine in forta in 2012 cu a treia parte a francizei. Ii avem pe aceeasi Alex the Lion, Marty the Zebra, Melman the Giraffe si Gloria the Hippo intr-o noua aventura, probabil la fel de amuzanta pentru toate varstele, asa cum am fost obisnuiti. Va da DreamWorks din nou lovitura?! Cu siguranta la capitolul incasari, intrucat ma astept la un numar mare de fani in cinematografe. Desi sincer Madagascar: Escape 2 Africa.

Data premierei – iunie 2012

IULIE 2012 – The Dark Knight Rises

Nici fanii Batman si The Dark Knight nu vor avea mai putine motive de bucurie. Desi regretatul Heath Ledger nu ne va mai delecta cu minunatul personaj Joker creat, The Dark Knight Rises este scris si regizat tot de Christopher Nolan si ne asteptam la acelasi nivel de suspans si intensitate cu care ne-a obisnuit reeditarea francizei. De aceasta data lui Batman i se alatura Catwoman, interpretata de Anne Hathaway, si Bane, interpretat de britanicul Tom Hardy. Un Gotham City la fel de corupt la 8 ani dupa evenimentele petrecute in The Dark Knight si o distributie de exceptie din care fac parte Marion Cotillard, Morgan Freeman, Joseph Gordon-Levitt si Gary Oldman, alaturi de Michael Caine si bineinteles Christian Bale. The Dark Knight Rises este ultima parte si ultima a prequelului francizei. Si o vom vedea cu mare placere in IMAX.

Data premierei – iulie 2012

AUGUST 2012: Ice Age: Continental Drift

Si daca filme slabe vom avea cumva si in 2012, asa cum am avut in prima jumatate a lui 2011, macar sa ne refugiem in desene animate zic, asa-i? Si cine sa ne salveze daca nu Sid, Scrat, Manny si Diego? Poate creste si Peaches si vom avea parte de un al 4-lea Ice Age la fel de reusit ca primele 3. Ice Age a fost in opinia mea una dintre francizele care nu s-a dezmintit. Ice Age 3: Dawn of the Dinosaurs a fost absolut genial. Daca Shrek a mers prost cu partile 2 si 3 si abia si-a revenit cu 4, iar Cars 2 si Happy Feet 2, chiar si Kung Fu Panda 2 au dezamagit anul trecut, ma astept sincer ca Ice Age sa fie la nivelul la care ne-am obisnuit. Asta bazandu-ma desigur pe experientele trecute.

Data premierei – august 2012

SEPTEMBRIE 2012: Resident Evil: Retribution

O alta franciza pe care nu am inteles-o inca. Iar Milla Jojovich si sotul ei, Paul W.S. Anderson. Acum revine si Michelle Rodriguez. Este a cincea parte a francizei ca sa va puteti da seama de proportiile succesului de care vorbesc. Va fi 3D si IMAX 3D si probabil fanilor le va placea asta. Bine, acum daca ma gandesc bine si partea a 4-a, lansata in 2010, Resident Evil: Afterlife, era tot in 3D. Poate IMAX 3D sa aduca un plus si Milla sa para si mai frumoasa. Desi cred ca Milla pare frumoasa in oricate dimensiuni si in orice culori sau contexte.

Data premierei – septembrie 2012

OCTOMBRIE 2012 – Skyfall

007. Si mai mult, 007 cu Daniel Craig. Cel mai reusit James Bond dupa parerea mea. Se pare ca Skyfall incheie o serie de 3 James Bond-uri cu Daniel Craig. O regie de exceptie, un scenariu atipic si plin de suspans si o distributie de senzatie au avut in opinia mea si Quantum of Solace si Casino Royale. Dar daca Martin Campbell si Marc Forster au facut asa o treaba buna pe regie, imaginati-va cum va fi Skyfall regizat de nimeni altul decat regizorul britanic laureat al premiului Oscar – Sam Mendes. Nu stiu cine nu e fan James Bond, eu una sunt si ca fan oricum abia as fi asteptat filmul si de pe vremea Pierce Brosnan. Acum insa filmele cu 007 Craig au ridicat si mai sus asteptarile si stacheta si pot spune ca efectiv nu mai am rabdare pana in octombrie la premiera. De aceasta data fetele Bond sunt Naomie Harris si Berenice Marlohe.

Data premierei – octombrie 2012

NOIEMBRIE 2012 – The Twilight Saga: Breaking Dawn Part 2

An de an, toamna vine din 2008 incoace cu cate o noua parte a francizei Twilight Saga. Si in toamna asta avem in sfarsit ultima parte a celebrei saga varianta cinema. Daca partea 1 a adus pe ecran nunta, luna de miere si sarcina, partea a 2-a se anunta a fi incendiara. Avem o batalie finala mult asteptata intre vampirii buni si varcolaci impotriva vampirilor rai, Volturii. O avem pe Bella Swan transformata in sfarsit in vampiroaica. Si pe Jacob fericit indragostit de fiica Bellei. Ciudat da, dar palpitant… speram. Oricum fanii vor da buzna in sali, asa ca spectatori vom avea. Regia lui Bill Condon pe mine una m-a bucurat foarte mult pentru The Twilight Saga: Breaking Dawn Part 1, deci sper ca nici partea a 2-a sa nu fie de lepadat.

Data premierei – noiembrie 2012

DECEMBRIE 2012 – The Hobbit: An Unexpected Journey

Fani Lord of the Rings, avem vesti bune pentru voi. Pentru noi. Anul 2012 va marca intoarcerea la Lord of the Rings. Printr-un prequel in 2 parti dupa cartea scrisa de J.R.R. Tolkien. Dat fiind ca am citit cartea The Hobbit acum multi ani, pe timpurile francizei Lord of the Rings, ma mir sincer de impartirea in 2 parti a adaptarii. Nu consider ca exista musai actiune pentru 2 filme, dar banuiesc ca nici unul dintre noi, fanii LOTR, nu ne vom supara cu adevarat sa avem 2 filme in plus la colectie si mult mai multe minute in cazul unui maraton Lord of the Rings. M-a distrat ca Peter Jackson nu s-a putut abtine si i-a adaugat si pe Frodo si Legolas in actiunea filmului, desi acestia nu au niciun rol de jucat in carte. Deci probabil asa s-a procedat si in cazul actiunii. Alegerea britanicului Martin Freeman in rolul lui Bilbo mi se pare una foarte nimerita, iar felul perfectionist in care a fost realizata franciza LOTR ma face sa cred ca nu vom fi dezamagiti de noul film.

Data premierei – decembrie 2012

8 comentarii »

  • Bogdan said:

    O daa se anunta un an bestial pentru mine cel putin !! Francizele care-mi plac mie se reintorc :)
    Underworld nu mai pot, de-abia astept sa apara!! Pe mine chiar m-au prins, bine datorita si lui Kate bineinteles.
    Resident Evil la fel, nu mai am rabdare!! Milla Jovovich <3
    Avengers chiar vreau sa il vad :)
    Dar cel mai mult si mai mult astept: The Hobbit clar(sunt mare fan LOTR, am citit cartile, am trilogia pe bluray, jocurile jucate etc..) si The Dark knight rises :)( la fel fan infocat :P, filmele+ jocurile care sunt geniale)

    As vrea sa vad si Ghost Rider, dar mai mult din curiozitate. Primul nu mi-a placut, a fost slab, la asta am asteptarii ceva mai mari si vreau sa il vad pentru ca ceva din el e filmat in Romania.

  • Radu said:

    Cred ca mai trebuia mentionat pe undeva macar cu litere mici sub un asterix, Django Unchained, westernul lui Tarantino si Promotheus-ul lui Ridley Scott :) Sunt curios care dintre cele mentionate vor fi flop-uri pentru ca sigur vor fi ca in fiecare an. Mizez pe Twilight ca de obicei :p

  • felix said:

    Daca astea sunt filmele anului 2012, e grav.

  • m@ri@n said:

    Astept cu nerabdare Dark Knight rises si The Hobbit. Mai adaug pe lista Take Shelter (asta sigur nu ajunge pe la noi).
    Magda, o mica corectie daca imi permiti; The Amazing Spider-Man are premiera in iulie :)

  • Bogdan said:

    @Radu: Chiaar!! Django al lui Tarantino!!! Shame on me, cum de am uitat de el!! Ala e cel mai asteptat film pentru mine :) pe urma restu

  • Dli said:

    2012 e un an in care vor aparea foarte multe filme bune si de mult asteptate. Underworld astept din 2010 si sincer cred ca va fi un succes in cinema. Pe cat se poate de paradoxal astept cu nerabdare Madagascar 3 si Ice Age 4. Cred ca sunt cele mai tari animatii din toate timpurile. Anul acesta vom avea ce vedea asta e clar.

  • alexandra said:

    filme, seriale… se anunta un an suuuper din toate puntele de vedere. The Hobbit, Ice Age si The Dark Knight Rises…nu mai am rabdare :))

  • vali said:

    pacat ca va intra in vigoare noua lege si nu vom mai putea descarca filme

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*